"Dacă credinţa unui popor îşi pierde din profunzime, nu mai putem vorbi despre existenţa unei Biserici solide"

Vox Vocis 19 Noembrie 2007

• este de părere scriitorul Costion Nicolescu, director al Muzeului Ţăranului Român, din Bucureşti

- Domnule Nicolescu, ce v-a determinat să acceptaţi invitaţia de a fi oaspetele Bîrladului?

- Am participat la expunerea temei "Ecumenismul" şi lansarea volumului de versuri laice "Dar de nuntă" a scriitoarei Monica Patriche. Am mai fost la Bîrlad de multe ori înainte de 1989. Lucram ca inginer şi trebuia să vin aici la o ţesătorie. Sînt aproape 20 de ani de atunci, dar nu pot să uit vremea aceea, cînd nu era electricitate, oraşul era lipsit de apă pentru că se furniza după un program foarte scurt, iar la hotel condiţiile erau precare. Mă bucur că oraşul şi-a păstrat parcul din zona centrală, care este un loc special. Bîrladul are aerul unui oraş îngrijit, ordonat. Eu încă mai simt în acest oraş umbra lui Tonitza. Este o realitate că noi, cei din Capitală sau de prin alte zone ale ţării, trăim cu gîndul că Moldova ar fi o zonă mai săracă, dar cînd ajungi aici, nu mai ai acelaşi sentiment.

- Cum aţi cunoscut-o pe scriitoarea Monica Patriche?

- A venit într-o zi la mine, trimisă de o prietenă de-a ei care lucrează icoane la Muzeul Ţăranului Român. Mi-a dat un teanc de foi pe care erau scrise poezii şi m-a rugat să scriu o prefaţă. Am avut o anumită reţinere la început, dar pentru că nu pot spune niciodată nu, mi-am luat angajamentul să dau curs solicitării. Într-adevăr, versurile scrise de această tînără mi s-au părut izbutite şi am scris prefaţa volumului cu plăcere. Scriitoarea m-a rugat să vin şi să facem acestă lansare de carte la Bîrlad, locul în care s-a născut. M-a rugat să vorbesc şi despre ecumenism, o temă care a devenit de actualitate şi care preocupă multă lume. În interiorul Bisericii, raportarea faţă de ecumenism a fost întotdeauna o preocupare şi o problemă de rezolvat. Avînd aceste două provocări culturale, dar şi acea nostalgică legătură cu oraşul, am acceptat invitaţia.

- Apropo de ecumenism, credeţi că atunci cînd este abordată această temă există o problemă de comunicare între oameni?

- Cred că noi suferim foarte mult de o anumită lipsă de tandreţe, de duioşie, de prezenţă şi deschidere sinceră faţă de cel de lîngă noi. Sigur că această stare este determinată şi de vremurile pe care le trăim. Altădată, oamenii erau mult mai deschişi unii cu alţii, pentru că nu erau victime ale atîtor ispite care există astăzi. Acum, risipa este mult mai mare, foarte puţini sînt cei care reuşesc să se concentreze să nu se risipească din timpul lor moral. Eşti tentat să tragi cu urechea la ce spune cel din stînga sau din dreapta şi aşa îţi risipeşti din timp. În aceste situaţii se impune depunerea unui anumit efort spre reîntîlnirea sinceră cu cei din jurul tău, spre apropiere de Dumnezeu, de Biserică, spre apropierea de noi înşine. Numai în felul acesta vom putea să descoperim adevărate valori morale, iar de Biserică avem nevoie cel mai mult. Poezia şi alte arte sînt mijloace de apropiere a oamenilor, evident dacă aceste lucruri sînt făcute foarte bine.

- De ce şi de unde vine preocuparea dumneavoastră de a căuta adevărul dumnezeiesc?

- Este o poveste veche, dar întîlnirea mea cu cele ale credinţei s-a făcut pe calea poeziei. Lucrurile au venit de la sine şi m-am apropiat foarte mult de literatura patristică, de cîntarea bisericească, de pictura bisericilor, pictură în care găseşti nişte adevăruri şi frumuseţi extraordinare. Noi, ortodocşii, dacă astăzi dorim să prezentăm cuiva ceva, îl ducem în biserici şi la mănăstiri. Apoi, prietenii pe care mi i-am făcut în această zonă au contribuit foarte mult la a descoperi ceea ce începusem să caut, fără să conştientizez acest lucru. După 1989 am schimbat cariera ştiinţifică, tehnică printr-o cale teologică, absolvind Facultatea de Teologie. Au urmat alte studii aprofundate şi un doctorat în acest domeniu al cunoaşterii. M-am întîlnit cu Dumnezeu nu ca o idee sau ca o forţă, ca un destin, ci m-am întîlnit cu El ca persoană, El fiind Eu. Dumnezeu este ceva mult mai apropiat decît ne imaginăm noi oamenii, mai ales atunci cînd realizăm că putem vorbi cu El. Trebuie să ajungi să crezi că Dumnezeu este totul pentru tine, pentru că, dacă vei ajunge aici, lucrurile devin foarte simple.

- În studiul pe care l-aţi efectuat, credeţi că aţi reuşit să identificaţi riscurile de a fi ortodox?

- "Riscul de a fi ortodox" este chiar titlul unei cărţi pe care am publicat-o cu ceva vreme în urmă. Titlul aparţine editorului şi recunosc că a incitat foarte mult. Am spus-o întotdeauna că riscul real este să nu fii ortodox. Există o diversitate de moduri religioase în care poţi să te manifeşti faţă de Dumnezeu, dar ca ortodox este calea împărătească prin care să te manifeşti. Riscul să nu fii ortodox este imens, pentru că pierzi din frumuseţea acestei credinţe ce se găseşte în icoană, în cîntare şi învăţături. Comunicarea cu Dumnezeu se face prin această frumuseţe, care nu se întîlneşte la alte culte religioase.

- Cum comentaţi demersurile CNSAS de a prezenta importante feţe bisericeşti ca foşti colaboratori ai Securităţii?

- Este o discuţie destul de complicată. Un gînd ar fi că noi, cei din Biserică să spunem, ar trebui să fim primii care să ştim să ne curăţim. Aşa cum avem mărturisirea sau cum avem împărtăşania pentru curăţirea de păcate, aşa ar trebui să scăpăm de toată mizeria asta, care fie că vrem sau nu, s-a adunat pe noi. Consider că Biserica trebuie să aibă o anumită puritate. Pe de altă parte, felul cum este ea văzută din afară are cîte o dată tentă politică, alteori nebisericească. Nu cred că Biserica poate fi judecată, pentru că nu putem aprecia faptele unor prelaţi cu măsura lucrurilor laice, seculare sau chiar cu o măsură mai aspră. Deci, consider că prelaţii care au avut aceste colaborări cu fosta Securitate ar fi trebuit să spună dinainte în ce au constat aceste colaborări şi ce au făcut exact, precum şi împrejurările în care s-au întîmplat acele lucruri. Pe de altă parte, înainte de a spune despre cineva că a făcut "poliţie politică" trebuie stabilit exact ce a făcut şi cît de rău a fost acel lucru, în ce a constat răul pe care l-a făcut cu sau fără voinţa sa, avînd în vedere că au fost multe împrejurări în care preoţii nu au avut de ales.

- Încotro se îndreaptă ortodoxia?

- Eu cred că sînt semne bune dar şi semne rele. Semnele bune constă în faptul că lumea continuă să umple bisericile la slujbe, dar comparativ cu numărul general de credincioşi ortodocşi, înseamnă undeva în jur de 10-15 la sută din totalul creştinilor, deci destul de puţin. Eu cred că ortodoxia va rămîne o plămadă destul de puternică, o flacără a identităţii poporului român. Va depinde de noi, lumea din interiorul Bisericii, dar şi de lumea din afara Bisericii, cît de puternic se va simţi această flacără. Există şi o parte moartă, adică o serie de practici care s-au abătut de la starea spirituală de smerenie. Dacă credinţa unui popor îşi pierde din profunzime, nu mai putem vorbi nici de iubire, nici de nădejde şi nici existenţa unei Bisericii solide. Consider că Biserica mai are de lucrat mult şi sper ca, în urma noilor schimbări care au avut loc, inclusiv alegerea noului patriarh, să lucreze cu spor şi spre mai bine.

Geta Modiga

Apărut în publicaţia Evenimentul (http://www.evenimentul.ro ) 14-11-2007