|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pagina de ştiri internaţionale
Răpitorul aduce o atenţie nedorită asupra creştinilor afganiDe Chris Sands in Mazar-e-Sharif Publicat pe 24 iulie 2007 Răpirea voluntarilor din biserica nord coreeană de către talibani a urmat veghele din Seul şi a reflectoarele micii comunităţi creştine ilegale din Afganistan. În Mazar-e-Sharif, unul dintre cele mai respectate altare ale islamului, Ahmedi, 33 ani, spune că el ar fi fost ucis pe loc, dacă şi-ar fi dezvălit credinţa. În această societate tradiţională, convertirea de Islamism este ponegrită de mulţi afagni şi de oficialii Guvernului. "Dacă războiul nu ar fi avut loc, dacă americanii şi străinii nu ar fi venit în Afganistan , noi nu am fi avut această libertate şi nu am fi avut această instituţie, spune Ahmedi, căruia i-a fost frică să-şi dea numele întreg. Instituţia este un centru al comunităţii ridicat de
Caritatea Creştină şi Ahmedi este unul dintre cei 100 de creştini ori aşa
zişi creştini care locuiesc în oraşul nordic. Cei 23 de sud-coreeni care au fost răpiţi săptămâna trecută dintr-un autobuz din provincia Ghazni, aparţin Bisericii Saemmul din Bundang, care spune că ei lucrau ca voluntari în domeniul medical (asistenti medicali) şi ca profesori de engleză. Oricum, laudele unor lideri din bisericile evanghelice din Coreea de sud, despre trimiterea în mod neoficial a misionarilor în Afganistan au împroşcat cu noroi în volunatarii care fac o lucrare umanitară şi cei a căror viziune iniţială este să vadă oameni convertiţi pretutindeni. În Mazer-e-Sharif, un convertit numit Abdullah şi-a adus aminte cum a reacţionat familia lui când el a dezvăluit schimbarea credinţei lui. Când L-am primit pe Isus, am mers acasă şi nu m-am rugat ca musulmanii, a spus el. Într-o seară tatăl meu mi-a cerut să mă scol ţi să mă rog, dare eu nu i-am spus că nu pot. El m-a înzrebat de ce şi eu i-am spus că sunt creştin. El a început să se lupte cu mine. Părinţii lui Abdullah au trebuit să vină să accepte religia lui, dar fratele lui mai mare a continuat să îl ostracizeze. Mulţi alţi oameni nu au ştiut vreodată că el s-a convertit. "Dacă mergeam şi le spuneam că sunt creştin, ei mă vor înjura, nă vor bate şi mă vor ucide", a spus el. Anul trecut, Abdul Rahman, un creştin convertit, a fost arestat de Poliţie şi ameninţat cu pedeapsa cu moartea până când Guvernul italian i-a oferit azil politic. Cazul lui este citat de mulţi afgani, ca o dovadă că preşedintele Hamid Karzai este o marionetă a puterilor străine. Mazar-e-Sharif este casa altarului lui Hazrat Ali, verişorul şi ginerele profetului Mohamed. Conform, afirmaţiilor lui Ahmedi. De semenea sunt două biserici mari şi un număr de biserici mai mici în oaş, ascunse în case şi instituţii. Între timp, un grup de misionari străini continuă să lucreze în acea zonă şi în alte provincii nordice. Militari talibani spun că misionarii voluntari din bisericile din Coreea de Sud sunt sănătoşi, dar ei i-au ameninţat că îi vor ucide dacă Seulul îşi va retrage trupele din Afganistan şi dacă Guvernul afgan elibereează prizonierii talibani. Ieri, termenul limită pentru viaţa lor a fost prelungit. În ciuda pericolelor cu care se confruntă, creştinii afgani refuză să renunţe la ceea ce ei au găsit. Dacă îmi este frică, niciodată nu Îl voi prmi pe Isus, a spus Abdullah. courtesy of Independent News and Media Limited (http://news.independent.co.uk )
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Copyright ? 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate |
|