Vox Vocis 24 Decembrie 2007
Washington, D.C. (BWA)-un pastor Baptist din Turcia a fost scris pe lista morţii.
Ertan Mesut Cevik, pastorul Bisericii baptiste din Izmir, numele modern pentru Smirna din Biblie, şi al celui mai mare oraş ca populaţie, a primit o protecţie din partea poliţiei, după ce numele lui a fost găsit pe o listă cu trei terorişti suspecţi. Cei trei, care sunt arestaţi, sunt suspectaţi de o planificare de atac la scară largă după ce o ascunzătoare de arme a fost găsită în posesia lor.
Cevik a fost sub protecţia poliţiei din aprilie 2007, după ce el a găzdiut unm serviciu funerar pentru unul din cei trei creştini care a fost ucis pe 18 aprilie. Două dintre victimele uciderii, Necati Aydin, 36ani şi Ugur Yuksel, 32 ani, erau turci care s-au convertit de la isalmism la creştinism. Al treilea, Tillman Geske, de 46 de ani, era cetăţean german.
Pastorul Baptist era, de asemenea, protejat după ce el şi biserica erau acuzaţi într-un articol dintr-un ziar din Turcia, publicat după uciderea celor trei în aprilie, de angajarea pentru o evanghelizare coercitivă, folosind bani şi droguri să atragă tinerii. Aceste acuzaţii au fost negate de biserică.
Alianţei Baptiste. Biserica Izmir a
fost fondată în 2001 şi membrul asociat Federaţia
Baptistă europeană, una din cele şase federaţii
continentale care fac parte din BWA.
Secretarul Federaţiei europene baptiste, Tony Peck şi
secretarul Uniunii baptiste germane, Regina Claas,
apelează la creştini pentru rugăciune şi în special
pentru Biserica Bptistă Izmir.
courtesy of The Baptist Standard (http://www.baptiststandard.com)

