Vox Vocis 17 Decembrie 2007
de Jason Hall
WAKE FOREST, N.C. (BP) - Ultimele 12 versete din Evanghelia lui Marcu reprezintă o sursă de dezbatere şi fascinaţie printre studenţii pasionaţi ai Scripturii, incluzând aici recentul simpozion despre Noul Testament desfăşurat la Seminarul Teologic Baptist Sud-estic.
Simpozionul, intitulat „Ultimele 12 versete ale lui Marcu: originale sau nu?" a fost susţinut de cinci teoreticieni într-o dezbatere cordială asupra acestui dificil pasaj.
Printre participanţi s-au numărat profesorul de Noul Testament Darrell Bock de la Seminarul Teologic din Dallas, precum şi Daniel Wallace, profesor de Noul Testament şi limbă greacă; Keith Elliott, profesor de Noul Testament al Universităţii din Leeds, Anglia; şi doi profesori de limba greacă şi Noul Testament de la Seminarul Sud-estic, Maurice Robinson şi David Alan Black.
Ordinea de zi a prezentat o diversitate de opinii asupra subiectului: Robinson şi Black au argumentat în favoarea autenticităţii finalului Evangheliei lui Marcu, în timp ce Elliott şi Wallace au susţinut că acesta nu este conform originalului. Bock a replicat ambelor puncte de vedere cu o prezentare concludentă a cercetărilor actuale.
David Beck, decan asociat în studii biblice la Seminarul Sud-estic şi moderator al întrunirii, a menţionat la începutul simpozionului că problema autenticităţii finalului Evangheliei lui Marcu nici măcar nu este dezbătută în anumite cercuri. Teoreticienii liberali au subscris ideii că finalul a fost născocit mai târziu.
Wallace şi Elliott au afirmat că există dovezi atât în chiar textul Evangheliei, cât şi în manuscrisele existente ale Noului Testament, dovezi ce conduc spre excluderea ultimelor 12 versete.
„Ce e mai probabil: că cei ce au scris au adăugat intenţionat aceste versete sau că intenţionat le-au omis?" a întrebat Wallace retoric în prezentarea sa.
Wallace a afirmat că dacă cele 12 versete au fost excluse din textul original al Evangheliei lui Marcu , se ridică serioase semne de întrebare. Principala dintre ele: de ce un scriitor ar termina Evanghelia fără înfăţişarile învierii lui Isus, mai ales că Isus prezice de trei ori învierea Sa în Evanghelia lui Marcu?
Wallace a combătut această idee argumentând că Marcu intenţionat „i-a lăsat pe cititori în suspans, pentru a vrea mai mult", adică Evanghelia a vrut să îndemne pe cei interesaţi de afirmaţiile lui Hristos că El este Mesia să investigheze mai departe.
„Cu siguranţă, astfel de finaluri cu suspans au fost rare, dar ele au existat şi au fost eficiente," a spus Wallace. „Intenţia a fost de a-şi şoca cititorii cu un sfârşit neaşteptat."
Mai departe, Wallace a spus că dacă Marcu a lăsat intenţionat înfăţişările învierii înafara Evangheliei scrise de el, asta ar explica de ce scriitorii de mai târziu au dorit să le adauge şi este posibil ca astfel un final mai lung ca al lui Marcu să fi aparut.
Wallace a argumentat că indiciile din manuscris de asemenea conduc către excluderea unei versiuni mai lungi, menţionând că ceea ce teoreticienii consideră a fi cele mai vechi manuscrise - numite Codex Vaticanus şi Codex Sinaiticus - nu conţin un final mai lung.
Robinson, oricum, a contracarat în expunerea sa prin aceea că 95% din manuscrisele existente conţin finalul mai lung, fapt de care trebuie să se ţină seama în dezbaterea asupra Evangheliei.
De fapt, dacă nu ar fi o poziţie privilegiată atribuită de mulţi teoreticieni pentru Codex Vaticanus şi Codex Sinaiticus, nici măcar nu ar fi o discuţie, a spus Robinson, iar finalul mai lung al lui Marcu ar fi presupus ca original.
Robinson a mai menţionat că deşi unii înaintaşi bisericeşti (îndeosebi din secolul al patrulea) au contestat autenticitatea finalului mai lung, părerea lor nu ar trebui să nege faptul că mulţi cucernici - incluzându-i aici pe Iranaeus şi Iustin Martirul - au crezut că ultimele 12 versete aparţin Evangheliei lui Marcu.
Robinson a avansat şi ipoteza că scopul lui Marcu de a amăgi cititorii printr-un final abrupt stilistic „necesită un punct de vedere sofisticat şi postmodernist care nu era prezent în antichitate."
Black a subscris la părerea lui Robinson asupra autenticităţii lui Marcu 16:9-20, subliniind că finalul lung a fost presupus ca original până îm secolul al 19-lea.
„Sunt absolut convins că finalul lung este original, bazat pe dovadă externă de sine stătătoare, şi că îşi merită statutul canonic de care s-a bucurat de-a lungul istoriei," a spus Black. „Eu, ca atare, am propovăduit insistent şi am susţinut aceste versete ca fiind inspirate de Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, chiar am fost cunoscut ca mergând până acolo încât să citez din Marcu un verset al Cuvântului Său în public."
În opinia lui Black, Evanghelia lui Marcu este formată, în esenţă, de memoriile lui Petru, scrise în timpul în care predica la Roma către sfârşitul vieţii sale. Contrar multor teoreticieni, Black argumentează că Evanghelia lui Marcu a fost a treia, scrisă după cele ale lui Matei şi Luca.
Black a subliniat că memoriile lui Petru se termină la 16:8 şi că Marcu a adăugat finalul care este acum în dispută.
„Ca un act de pioşenie în memoria lui Petru, Marcu a decis atunci să facă publică o ediţie a textului care să includă neapărat urmarea cu patimile şi moartea Domnului," a spus Black.
Black a adăugat, ca o critică asupra conferinţei, „Chiar dacă noi nu cădem de acord asupra originalităţii unui verset, putem admite că scopul învăţăturilor Noului Testament, şi al învăţăturii în general, este de a-L glorifica pe Dumnezeu şi a-I aduce Împărăţia pe pământ prin împărtăşirea iubirii Sale către cei care nu o cunosc."
Ray Clendenen, publicistul la B&H Academic cu Lifeway Christian Resources ( Modalităţile creştine ale vieţii) a fost prezent la simpozion pe 13-14 aprilie şi a afirmat că B&H intenţionează să publice într-un volum discursurile de la conferinţă.
courtesy of Baptist Press News (http://bpnews.net)
Pe
pagina de 
