Revendicarea Vaticanului în ce priveşte legătura cu apostolii are corespondent în succesionismul baptist

De Robert Dilday                 

Publicat în 18 Iulie 2007

http://www.abpnews.com/2660.article    

RICHMOND, Va. (ABP)---Recenta reafirmare a Vaticanului în ce priveşte faptul că „adevărata biserică” se defineşte ca o succesiune neîntrruptă de la Cristos şi apostolii Lui  încoace, ar putea avea ecoul într-un loc neaşteptat---printre baptiştii conservatori care-şi identifică rădăcinile denominaţiei lor ca fiind în vremea lui Isus şi chiar înainte de El, la Ioan Botezătorul.

Succesionismul baptist---o teorie ce a apărut în secolul 19 undeva aproape de frontiera americană---pretinde că a găsit o linie de continuitate istorică atât în doctrină, cât şi în practică începând din vremea lui Isus şi până la bisericile baptiste din zilele noastre. Teoria spune că bisericile creştine autentice sunt marcate de caracteristici clar baptiste, cum ar fi o conducere autonomă, sărbătorirea Cinei Domnului doar de membri şi botezul prin imersare/scufundare. Asemenea biserici au existat din vremea Noului Testament şi pot fi identificate de-alungul istoriei în grupurile Donatiştilor, Albigenşilor, Catarilor, Waldenşilor şi Anabaptiştilor.

Deşi în general discreditată de istoricii bisericii, teoria are încă susţinere printre unii baptişti fundamentalişti şi consevatori, inclusiv unii afiliaţi la Convenţia Baptistă de Sud.

„Landmarchiştii Baptişti---care au fost împotriva catolicilor, cambeliţilor şi a altor denominaţii de la mijlocul secolulului 19—au născocit teoria unei succesiuni a bisericilor care erau baptiste în toate aspectele, mai puţin numele lor, de pe vremea Noului Testament şi care au păstrat viu creştinismul Noului Testament în mijlocul corupţiei Romei şi a falselor ‚societăţi’ cum ar fi cele Metodiste, Presbiteriene şi altele,” a afirmat Bill Leonard, decan şi profesor de istoria bisericii la Universitatea Wake Forest, Divinity School din Winston-Salem, N.C.

„Din moment ce toate celelalte biserici erau false, aşa a fost şi baptismul lor. Aşa că toţi cei care s-au alăturat grupului baptist au trebuit rebotezaţi, inclusiv cei ce primiseră ‘scufundare  străină’ în bisericile false,” a mai spus Leonard.

Succesionismul a fost făcut cunoscut în pamfletul „Urma de sânge” scris de liderul baptist texan J.M. Carroll în anul 1931, şi retipărit ocazional de bisericile fundamentaliste de azi. Există pe internet o sumedinie de copii disponibile.

Broşura de 56 de pagini susţine că Biserica Romano-Catolică a persecutat bisericile autentice baptiste de-alungul istoriei şi le-a împins în subterană. Ea include o hartă detaliată ce „ilustrează istoria bisericilor baptiste începând din vremea fondatorului lor, Domnul Isus Cristos şi până în secolul 20.” Harta identifică bisericile baptiste cu un număr de grupuri neconformiste/eretice, însemnându-le cu o serie de puncte roşii ce reprezintă sângele celor ce-au suferit pentru credinţa adevărată, de unde denumirea de „ urma de sânge.”

Unii succesionişti baptişti au găsit începuturile denominaţiei lor înainte de Cristos, şi anume botezul din râul Iordan făcut de Ioan Botezătorul, iar în cazul susţinătorilor zeloşi ai teoriei chiar şi mai înainte, adică vremea lui Adam.

Această dedicare faţă de succesionism ce exista în secolul 19 printre mulţi baptişti din zona de sud a fost suficient de aprinsă încât să răstoarne pe un preşesinte de seminar ce a pus la îndoială autenticitatea lui. William Whitsitt, un istoric al bisericii ce a devenit preşedinte al Seminarului Teologic Baptist de Sud în anul 1895, a consemnat că botezul prin scufundare nu a început decât în secolul 17 şi că biserica lui Roger Williams din Rhode Island nu a făcut scufundare la început.

„Pentru mulţi baptişti din Sud, descoperirile lui Whitsitt erau egale cu erezia,” a afirmat Fred Anderson, director executiv al Societăţii Istorice Baptiste din Virginia. „El a fost determinat să-şi părăsească slujba.”

După demisia lui din anul 1899, Whitsitt s-a mutat în Virginia, acolo unde teoria succesionismului făcuse progrese printre bisericile baptiste. El a predat filisofie la Universitatea din Richmond—apoi i-a spijinit public pe baptişti—din 1901 şi până la moartea lui din anul 1911. Reputaţia lui Whitsitt a fost mai târziu îmbunătăţită şi azi, o societate historică baptistă îi poartă numele.

Anderson afirmă că succesionismul este „o istorie imaginară fără dovezi.”

„Odată cu teoriile succesionismului apare o altă problemă—botezul copiilor verus botezul adulţilor însoţită de o autoapărare pasionată împotriva ‘pedobaptiştilor’, ‘scufundării străine’ adică botez efectuat de altcineva decât un baptist, ‘sărbătorirea Cinei Domnului exclusiv de membri’ adică limitarea participării la masa Domnului doar la cei ce au fost scufundaţi sau aparţin unei anumite biserici baptiste, şi un anti-ecumenicalism ce se află imediat la suprafaţa multor baptişti,” a mai afirmat el.

A mai adăugat că acest lucru i-a condus pe unii baptişti conservatori la respingerea denumirii de “Protestant”, din moment ce succesioniştii nu pot accepta perspective că baptiştii au apărut în urma reformării protestante în secolul al 17-lea.

Mulţi baptişti astăzi resping această teorie a succesiunii bisericilor, a mai spus Anderson, pledând mai degrabă în favoarea unei „succesiuni spirituale.”

Istoricul Baptist W.W. Barnes a descris succesiunea historică veritabilă ca fiind cea constituită din urmaşii adevăraţi ai lui Cristos, sau din experienţe creştine,” a spus el.

Leonard de la Universitatea Wake Forest a menţionat că ideea succesionismului nu va dispărea curând.