Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Ştiri
 


Iunie 2005
Arhiva editurii
Caută în site

 

Titlurile principale

 

EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Literatură
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

 

 

 

 

Pagina de ştiri baptiste

 

 

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

 

 

Ritualuri antice - Comunitatea antică de la Qumran unde sulurile de la Marea Moartă au fost prima dată descoperite în 1948 includea multe băi ritualice ca cea din imaginea aceasta, care oferă o privelişte în modul de viaţă al locuitorilor sitului. Foto de Gary D. Myers

Ortiz afirmă că sulurile de pergament de la Marea Moartă încă aprind dezbaterea arheologică

13 aprilie 2005

De Michael McCormack

 

MOBIL, Ala. (BP) – Descoperirea din 1948 a Sulurilor de pergament de la Marea Moartă s-a dovedit a fi cea mai mare descoperire arheologică din secolul 20. Dar mai mult de 50 de ani după descoperirea lor, multe întrebări rămân cu privire la cine le-a scris şi cine a locuit de fapt în comunitatea Qumran de la Marea Moartă unde au fost ele descoperite.

 

Steven Ortiz, profesor asociat de arheologie biblică şi director al Centrului pentru Cercetarea Arheologică de la Seminarul Teologic Baptist din New Orleans, a adresat o parte dintre aceste întrebări, ca o parte a seriilor de lecturilor de explorare a sulurilor din golful coastei Mării Moarte ţinute în Mobile, Ala. Incluse în exponatele de la Marea Moartă sunt un număr de artefacte antice din Muzeul Biblic al terenurilor aflat în Centrul pentru Cercetare Arheologică al seminarului.

 

Arheologii au excavat cam 250 peşteri şi spărturi în stâncă de pe partea vestică a Mării Moarte, a notat Ortiz în lectura sa din 28 martie. După descoperirea din 1948, arheologii s-au uitat imediat le Qumran, cu Tatăl De Vaux şi G.L. Harding începând o excavare în comunitatea misterioasă din 1951.

 

De Vaux, care a excavat Qumran din 1951-56, a lansat ipoteza că Qumran, în timpul în care au fost produse Sulurile de la Marea Moartă, a fost locuit de esenieni, o sectă iudaică conservatoare.

 

„În anii 1950, aceasta a devenit învăţătura comună printre arheologi,” a spus Ortiz. „Majoritatea oamenilor acceptă interpretarea sa despre sit.”

 

Totuşi, în timpul celor 50 de ani următori, o varietate de dezvoltări au condus la dezacord cu privire la evaluarea originală a lui De Vaux despre Qumran şi esenieni.

 

Studiul răspândit al Ierusalimului a condus la o înţelegere mai bună a iudaismului din primul secol. Arheologii au dezgropat case extravagante care indicau spre o distincţie între cei bogaţi şi cei săraci. Ei au descoperit un mare număr de băi ritualice care au descoperit accentul iudaismului asupra ritualului de curăţare. Înţelegerea îmbunătăţită a curăţirii ritualice, a notat Ortiz, va dovedi a fi particular important pentru studiul de la Qumran.

 

În plus faţă de excavarea de la Ierusalim, tehnicile de excavare ale lui Vaux au deschis uşa spre o dezbatere asupra Qumranului.

 

„În anii 1950 când De Vaux a excavat, el nu a excavat cu cele mai bune tehnici,” a spus Ortiz. „El nu a separat [situl] bazat pe un sistem reţea. El a avut lucrători care au excavat fiecare cameră, şi în fiecare cameră puteau să fie cinci sau şase straturi diferite de etaje. Ele au fost excavate ca unul, astfel că o mare parte din material este amestecat.”

 

„Aceasta permite felurite interpretări, pentru că fiecare poate să îşi dea cu părere cu privire la informaţii,” a spus el. „Avem pretutindeni din 10 teorii despre ce este Qumran, variind de la un fort militar la o librărie la un centru al unui cult religios. Majoritatea acestor teorii au doar un propunător major.”

 

Ortiz a continuat să noteze două ipoteze principale cu privire la Qumran în mod curent în comunitatea arheologică: ipoteza eseniană şi teoria unei case conac romane.

 

Jodi Magness, profesor în iudaismul timpuriu de la Universitatea din Carolina de Nord Chapel Hill şi autor al cărţii „Arheologia din Qumran şi Sulurile de la Marea Moartă,” este un propunător notabil al ipotezei eseniene, în timp ce Yizhar Hirschfeld, profesor de arheologie clasică de la Universitatea Ebraică de la Ierusalim şi autorul cărţii „Qumran în context: reevaluarea dovezii arheologice,” sprijină teoria că Qumran a fost o casă tip conac roman.

 

Această dezbatere nu este atât de despărţitoare aşa cum pare a fi, a spus Ortiz, observând că aproape 90 de procente dintre cărturari sprijină ipoteza eseniană, şi majoritatea dintre celelalte 10 procente crede că Qumran este un conac roman antic. Totuşi, dezbaterea este semnificativă, a spus Ortiz.

 

Privind la Qumran din contextul mai mare al regiunii de la Marea Moartă, se poate face un caz că aceasta este un conac roman, a spus Ortiz. Romanii au condus regiunea de la Marea Moartă pentru a extrage sarea din ea. Irod cel Mare de asemenea a dezvoltat părţi ale regiunii.

 

„În timpul domniei lui Irod cel Mare, el a construit multe forturi în tot deşertul,” a spus Ortiz. „Acestea erau adăposturi şi de asemenea căi de scăpare. Irod a cunoscut că el nu era prea agreat, de aceea el s-a asigurat că are o cale de scăpare. Avem un întreg lanţ de forturi mergând tot drumul de la Ierusalim la Masada.”

 

„Acum Hirschfeld crede că Qumran nu a fost o comunitate sectantă cu esenienii locuind acolo şi că de fapt ei se uitau la o vilă romană sau un fort roman,” a spus Ortiz.

 

Un bogat moşier loial al lui Irod, a fost după ipoteza lui Hirschfeld, răsplătit cu locul de la Qumran. Pe acel loc trăiau oameni cazaţi pentru proprietar şi camere pentru industrie. Potrivit lui Ortiz, deşi, interpretând informaţiile de la Qumran în acest fel ignoră o bogăţie de alte dovezi pentru contrariu.

 

„Magness observă că, la suprafaţă, se pare că avem un fort aici, dar de fapt Qumran este unit prin rezerva sa de apă,” a spus Ortiz. „Trăsăturile dominante ale acestui loc sunt aceste băi ritualice iudaice.”

 

Apa era rară în mod natural la Qumran, astfel că locuitorii săi trebuiau să recolteze apa. Qumraniţii au conectat potopurile rapide şi duşurile ocazionale printr-o serie de apeducte.

 

„În timpul sezonului de iarnă, ei puteau recolta ploile de iarnă,” a continuat Ortiz. „Avem un sistem elaborat de apeducte aici. Esenienii recoltau aceasta şi aveau mai multe canale de apă.”

 

Sisteme elaborate de apă erau comune în aşezările iudaice din deşert, a spus Ortiz. În majoritatea aşezărilor iudaice de azi, 60 de procente din apă erau folosite pentru rezerva de apă, în timp ce alte 40 de procente erau rezervate pentru băi ritualice. La Qumran, această proporţie este inversată.

 

„Putem vedea diferenţa puternică,” a spus el. „Poporul ce trăia la Qumran era interesat în acest proces de purificare. Ei erau interesaţi de a fi purificaţi din activităţile lor zilnice.”

 

În afară de sistemul de apă, proiectul general de la Qumran indică spre esenieni, a spus Ortiz. Qumran a avut un loc în care erau produse sulurile, un salon de cină, o grădină, staule, o brutărie şi felurite ateliere. Acestea descoperă o concentrare asupra vieţii zilnice. În particular, salonul de cină, cu cameră pentru 120 de oameni, oferă o dovadă puternică pentru comunitatea eseniană. Experţii totuşi nu ştiu unde dormeau locuitorii din Qumran deoarece nu s-au găsit paturi de dormit acolo.

 

Semnificaţia comunităţii de la Qumran, a spus Ortiz, nu se opreşte la Suluri. Într-adevăr, el crede că aceleaşi motivaţii şi convingeri care i-au condus pe esenieni în pustietatea iudaică stearpă ar fi durat şi azi.

 

„Aş propune că problemele cu care s-au confruntat esenienii sunt aceleaşi ca cele pe care le întâlnim noi azi,” a spus Ortiz. „Aveţi un grup de evrei care doreau să ţină Tora şi să trăiască o viaţă de puritate. Ei încercau să îşi trăiască vieţile lor în cadrul religios al templului şi în schimbarea pe care elenizarea a adus-o societăţii.”

 

Ortiz a punctat spre alegerile naţionale din ultimul noiembrie ca o dovadă că oamenii încă mai consideră important să îşi trăiască crezurile lor religioase în vederea curentelor politice din prezent.

 

„Noi suntem asemenea locuitorilor din Qumran în timp ce căutăm să balansăm tensiunea dintre credinţă şi cultură,” a spus el.

 

Ortiz a fost al şaptelea dintre cei 10 cărturari planificaţi să prezinte cercetarea în Mobile ca o parte din expunerea Sulurilor de la Marea Moartă. Expunerea ce continuă până în 24 aprilie arată şapte suluri vechi de 2000 de ani găsite la Qumran.

 

*****

Pentru mai multe informaţii despre expunerea Sulurilor de la Marea Moartă sau seriile de lecturi, accesaţi www.scrollsmobile.com sau sunaţi 1-877-DSS-SHOW. Pentru mai multe informaţii despre Centrul pentru Cercetarea Arheologică de la Seminarul Teologic Baptist de la New Orleans, accesaţi www.nobts.edu/ArchaeologyCenter.

horizontal rule

sus

Ce este nou?

Pagină de căutare!

Prin intermediul acestei pagini ai posibilitatea de a căuta diverse articole, subiecte de interes, precum şi pasaje din Scriptură. Apasă aici!

 

CHAT Apologetic! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

 Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate