Orfelinatul din India devine serviciul public al câmpului de misiune al funcţionarei
http://www.bpnews.net/BPnews.asp?ID=26263

Publicată pe 17 august 2007  de Andi Cook

FRANKLINTON, La. (BP) - Un orfelinat din India este evidenţa  modului cum Dumnezeu a captat atenţia neîmpărţită  lui Deb Corkern, acum opt ani.

Corkern, o  funcţionară  a unei companii  de servicii publice, era acasă, recuperându-se după o operaţie, când spune ea, Dumnezeu i-a vorbit.

A fost aş de încet, dar a fost o linişte totală, a spus ea. “El mi-a spus că nu eram o creştină şi voi merge în iad”.

Mesajul a contrazis viaţa lui Corkern. Ea era o membră din biserică din clasa a şasea când ea s-a rugat cu un sfătuitor  din tabără. Încă, ea recunoaştea că această convertire a ei a “fost o minciună”. 

Fără  ezitare, Corkern L-a invitat pe Isus în viaţa ei. Simţind o urgenţă de a face decizia publică, ea a chemat pe pastorul ei şi i-a ceruts se întâlnească la Biserica Baptistă  Betel. În fara  Franklinton, La.

Chiar dacă  se peesupunea ca ea să conducă după operaţie, ea a condus până la biserică şi a vorbit cu el despre experienţa ei. Următoarea duminică ea a fost botezată şi viaţa ei şi de  atunci a fost o aventură plină de Duhul Sfânt. 

“Prima dată ae doar am repetat nişte cuvinte şi  …., a spus  Corkern. Acum am primit lucrul real. Când fac ceva,  vreau ca acel să-l  fac  pentru Domnul şi nu pentru mine. Cu orfelinatul, eu vreau ca a Lui să  fie fiecare picătură de  glorie. Eu doar sunt picioarele şi mâinile Lui”.

Corkern, care voia să lucreze  direct ca funcţoinar într-un liceu, de când ea a fost folosită de Dumnezeu pe de altă part esă conducă oamenii la Cristos fără să îşi schimbe locul de muncă de 28 de ani de la Washington St. Tammany Electric Cooperative sau să meargă în zona rurală a Washington Parish.

Iniţierea ei în lumea misiunilor a venit prin Operation Christmas Child, o misiune  a Organizaţiei Samaritan's Purse.  Misiunea trimite cutii de încălţăminte cu obiecte de toaletă, o jucărie şi Evanghelia pe înşelesul  copiilor  din întreaga lume.

Primul an Corkern a făcut două cutii şi a introdus numele ei şi adresa. Ea a primit o scrisoare sinceră de mulţumire şi a fost aşa binecuvântată  că ea a hotărât să facă acest lucru  în fiecare an şi să recruteze şi pe alţii.

În al patrulea  an  Corkern a trimis 48 de cutii. Proiectul ei s-a răspândit  oral, şi oamenii au pregătit cutii şi i le-au dus ei. Alţi au dat bani să cumpere cele necesare. 

Ea a primit sute de scrisori şi e-mailuri de la primitorii mulţumitori. Un e-mail atinge  inima ei, în mod deosebit.

 
Scrisoarea scrisă de pastorul Tata de la Andhra Pradesh, Indi,  care mulţumeşte pentru cutia primită de unul din copiii de la biserică,  acest lucru îi provoacă la un an şi jumătate de corespondenţă între cei doi. 

Corkern a învăţat compasiunea  pastorului Tata pentru cei flămânzi şi fără casă, când el a cumpărat pungi cu orez  50 de pound să hrănească bătrânii, văduvele şi orfanii. Dumnezeu a început  să pună în inima lui Corkern o preocupare pentru copiii săraci,  despre care i-a vorbit pastorul indian.

Într-o zi în timpul ei de rugăciune  Corkern a simţit cum Dumnezeu  o conduce să înceapă u orfelinat  în satul  pastorului  Tata. Ea  s-a certat cu Dumnezeu, spunându-I  că ea  needucată, săracă şi rezervată. În final,  ea a încercat un  compromis, spunându-I lui Dumnezeu că ar trebui să discute ideea de a deschide un orfelinat cu pastorul Tata, nu cu ea. Ea i-a trimis un e-mail prietenului ei indian.  

“Când el i-a răspuns, încântatarea lui a fost aşa mare, încât  cuvintele lui erau aproape să sară prin  ecranul coputerului. I-a spus că el şi soţia lui se roagă de ani pentru deschiderea unui orfelinat”, a afirmat   Corkern.

Scrisoarea a slujit ca  o confirmare pentru ea. Dumnezeu, într-adevăr voia să  înceapă un orfelinat în mujlocul  lumii.

Tot ceea ce ştia ea despre orfelinatele din alte ţări era ce văzuse la ecranul televizorului. Ea obişnuia să limiteze cunoştină ca şi modelul ei, cerând pe pastorului  Tata  să îi trimită poze şi informaţii de bază  cu scopul de a le oferi  pentru a primi sponsorizare. Ea, de asemenea, i-a cerut să socotească cât va fi costul mâncării, al hainelor şi al educaţiei unui copil în India.

Pastorul Tata i-a trimis nişte fotografii şi a estimat că pentru un copil costul ar fi de 20 $. Ei vor locui în casă cu el, soţia lui şi cei doi copii ai lor. Corkern a început să le spună celor de la muncă despre misiunea ei  şi a înrolat-o pe mama ei la aceeaşi lucrare. În prima lună ei au avut sponsorizare pentru  toţi cei 17 copii. Doi ani mai târziu,  orfelinatul slujueşte mai mult de 160 de copii. 

Când numărul de copii a depăşit casa modestă a lui Tata, ei trebuiau să îi despartă. Băieţii petreceau fiecare noapte în clădirea bisericii, în timp ce fatele dormeau în Centrul Comunitar al satului.

Construrea clădirii cu două  etaje  desemnată ca fiind casa celor 250 de orfani, a început anul trecut şi se estimează că  ca va costa 38,000 $. În timpul  construcţiei, totuşi, preţul  materialelor a crescut. Când banii s-au terminat, construcţia a fost lăsată neterminată. Încă 22,000 $ sunt necesari pentru a  finaliza acest proiect. În timp ce ei aşteaptă grija lu Dumnezeu, pastorul  Tata şi Corkern continuă să slujească copii în locuinţe temporare.    

În timp ce misiunea se numeşte Orfelinatul Creştin  Corkern, mulţi copii  slijiţi nu sunt literal orfani. Ei sunt copii din familii cu un singur părinte sau în cazuri rare cu doi părinţi care nu pot să îi susţină.  

Corkern  îi numeşte semi-orfani. Casa slujeşte ca o şcoală gratis. Părinţilor  cărora li s-a permis  dreptul de-i vedea o dată pe lună cu o programare strictă. Vizitele nu se pot interfera cu programul de şcoală, biserică sau igienă.

Copiii merg la şcoli publice, dar dacă nu sunt la orfelinat nu pot merge. Dacă şcoala este publică nu este gratis. Elevii  trebuie să îşi cumpere cărţi şi alte lucruri. Familiile se luptă să pună mâncare pe masă, nu au bani pentru educaţie.

“Cel mai important lucru este educaţia lor spirituală,” a spus  Corkern. Primul lucru  pe care li-l dăm este Biblia. Este  în telugu, limba pe care o vorbesc copiii. Ei învată engleza la şcoală, dar limba lor vorbită este  telugu.

Copiii primesc instruire religioasă participând la Şcoala Duminicală  şi închinându-se la biserica pastorului Tata. Copiilor  mai mari  le place să citească povestiri din Biblie celor mai mici din casă. Una dintre activităţile lor  favotite este să interpretreze rolurile eroilor din poveste.

 “Când  am început orfelinatul, 25 de copiii mergeau  la biserica pastorului Tata, a spus  Corkern. Ei se întâlneau  sub un acoperiş de stug fără pereţi”.

Astăzi se întâlnesc într-o clădire de cărămidă şi ami mulţi de 300 de cpoiii vin duminica. 

“Oamenii vin la Domnul în fiecare săptămână, a spus Corkern. Est aşa încântător.”

În octombrie 2005 Corkern a decis să viziteze India să vadă misiunea direct. Ea şi mama ei au făcut o excursie  şi Corkern a fost consternată de sărăcia pe care a văzut-o , dar încurajată de prosperarea copiilor din orfelinat. Chiar dacă ei trăiau într-u cartier izolat şi dormeau pe rogojini de paie înguste pe ciment, copiii erau binecuvântaţi. Niciodată nu eru aflămânzi, fără haine şi mergeau la şcoală.  
 

”Ei mâncau orez la fiecare  masă, a spus ea. Uneori, primeau şi legume cu orez. La anumite ocazii, aveau şi carne de pui. Aveau program de duş, afară   sub o conductă de apă.

Lucrarea pastorului Tata  avea loc într-o reguine predomuinant hindusă, unde creştini erau rar bineveniţi.

“Nimic nu este imposibil cu Dumnezeu, i-a spus  Tata lui Corkern.
 

Când Corkern a vizitat India, Tata a împărtăşit cu ea viziunea lui de a extinde lucrarea bisericii. Propunerea  lui include aproyivionarea cu orez pentru văduve şi pentru bătrânii din sat, deschizând o clinică medicală cu medicamente gratis, hrănind colonia de leproşi, deschizând un centru de croitorie să înveţe pe orfanele mai mari şi pe femeile din sat o meserie şi plătindu-le salariul  pentru cei  12 pastori , aşa că ei se pot devota  slujbii de evanghelizare.

Corkern i-a spus lui Tata că ea încă are necazuri în ceea ce priveşte costurile orfelinatului.

“Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu”, a reamintit Tata.

Corkern s-a întors în statele Unite şi  viziunea lui Tata   cu oamenii pe care ea a întâlnit-o şi ea a fost capabilă să strângă bani suficienţi să furnizzeze fonduri pentru misiune timp de şase luni. Can banii s-au terminat, totuşi, ea nu a putut să strângă mai mulţi şi fiecare misiune, cu excepţia orfelinatului, a fost întreruptă.

Corkern i-a spus  că ea şi  pastorul  Tata  pot merge în faţa lui Dumnezeu. Ea mai crede încă, că Dumnezeu vrea ca toate misiunile să reînceapă şi se roagă ca Dumnezeu să se îngrijească de nevoi.

”Ar fi un lucru bun dacă  cele , care abandonează clubul decid că vor să finanţeze o şcoală de croitorie?, a spua ea. Ele pot să vândă vândă plăpumi şi să strângă bani suficienţi pentru un an. Şi ea a spus viziunea ei bisericii, incluzând proiectul de a sprijini pastorii în ceea ce priveşte bugetul de misiune. Probabil, un doctor sau un grup de grup de profesionişti medicali pot adopta o clinică,  a spus ea şi adulţii de la şcoala duminicală pot contribui la aceste proiecte.

Provocarea lui  Corkern  este ca fiecare creştin să îşi găsească misiunea.

Nu trebuie să fie în India, a spus ea. Este ceea ce Dumnezeu  a pus în mine. O misiune, este o misiune,  indiferent unde eşti. Fiecrae creştin este un misionar. Trebuie să  stai destul ca să asculţi chemarea lui Dumnezeu”.  
 

*****