 |
|
|
|
Pagina Pastorală
Click pe titluri pentru articolul complet
|
de Marius Cruceru
1. Bunăvoinţă.
S-ar putea crede că se găseşte pe toate drumurile. Nu! Nu confundaţi
focul de paie al entuziasmului de cîteva săptămîni cu bunăvoinţa.
Bunăvoinţa este o voinţă bună. Deci, voinţă şi aia trebuie să fie
bună. Dacă trebuie explicaţii, dau, dar numai după scurtul şi
aşteptatul concediu.
2. Bunăînvoire.
Un asemenea exerciţiu este o intreprindere comunitară. Adică se
întîmplă între oameni. Între oameni trebuie să fie bunăînvoire. Merg
oare doi oameni împreună dacă nu se învoiesc? cum spune profetul
Amos (3.3). Sper ca micuţa noastră comunitate să fie dăruită cu
bunăînvoire. Discutăm, parlamentăm, rîdem, tragem de timp, ne mai şi
grăbim, facem exerciţii mai uşoare, mai grele, dar să fie
bunăînvoire.
În ce limbă îmi vorbeşte Dumnezeu?
de Marius Cruceru
O întrebare prostească îmi trece prin
minte: în ce limbă îmi vorbeşte Dumnezeu?
Pînă acum am vorbit cu Dumnezeu în
româneşte. El mi-a răspuns în limba maternă. După o lună de stat
între vorbitori de limbă engleză am început să aud gînduri pe care
le credeam din partea Lui în limba engleză.
Atunci mi-am dat seama că sînt mai multe
feluri de gînduri care se zbat înlăuntrul nostru. Gîndim noi şi ne
ascultăm gîndurile, însă vocea Lui este diferită. Nu este în limbaj
articulat, discursiv. Gîndul care vine din partea lui Dumnezeu vine
tot odată, cu totul, nu discursiv, aşa cum este limbajul, apoi este
dincolo de limbă.
Este ceva ce cuprinzi tot odată, un
simţămînt, o senzaţie foarte puternică.
Considerarea Cinei Domnului
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
„Căci am
primit de la Domnul ce v-am învăţat…” 1 Corinteni 11:23a
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Introducere: Acesta este un studiu bazat pe câteva întrebări pe care
le-am ridicat eu într-un Studiu Biblic. Se speră ca aproape toate
aspectele învăţăturilor despre Cina Domnului pot fi considerate. Vom
examina de asemenea, spre sfârşitul studiului, unele dintre
noţiunile care există referitor la Cina Domnului. A fost opinia mea
de mult timp ca acesta este un subiect de bază comună pentru multe
înţelegeri incorecte şi tulburări decât oricare alt subiect. Toate
însă pot fi evitate atunci când ne determinăm doctrina Cinei
Domnului prin învăţăturile Noului Testament.
Textul pe
care l-am selectat pentru acest studiu este unul cel mai interesant.
Expresia lui Pavel poartă remarca de aprobare că aceasta vine de la
Domnul. Nu sunt opiniile lui Pavel cele care sunt avansate. Ceea ce
se avansează aici este faptul că Pavel „a primit de la Domnul”. De
aici, Pavel slujeşte ca un „om de mijloc” între Domnul şi biserica
de la Corint. Acest rol al unui om de mijloc nu micşorează
importanţa lui Pavel. Noi nu ar trebui să-l vedem ca un anumit fel
de „lacheu pentru Domnul”. Această opinie accentuează în schimb
importanţa lui Pavel (vezi Galateni 1:11-12).
Căderea evanghelică din mijloacele de har: Cina Domnului
R. Scott
Clark
Rugăciunile s-au rostit, promisiunile s-au citit, şi psalmul s-a
cânta. Doi prinţi au păşit ca să primească Comuniunea, dar diaconul
a refuzat să le dea paharul. Supraveghetorul pastorilor din oraş a
ordinat unui al doilea lucrător prezent să ia paharul de la diacon
şi să-l dea nobililor, şi apoi a urmat o luptă pentru pahar.
Revoltat de insubordonarea diaconului, supraveghetorul l-a
excomunicat din această cauză. Această afacere murdară a avut loc în
1559 în Heidelberg, Germania. Lucrătorul era teologul luteran
Tilemann Hesshus (1527-1588), şi diaconul era un Zwinglian numit
Klebitz1.
Pe cât de
slut şi de sub-creştin era aceasta, povestirea combatanţilor
Comuniunii din 1559 ne reaminteşte de vremea când oamenii au luat în
serios mijloacele de har, şi aceasta ne-a prezentat nouă un contrast
ascuţit pentru vremurile noastre. Puţini creştini evanghelici sau
bisericii din vremea noastră sunt aşa de devotaţi faţă de Cină încât
să fie doritori să argumenteze cu privire la folosirea
corespunzătoare, ca nimeni să nu se bată pentru pahar. De ce? Este
pentru că noi am devenit din punct de vedere practic
anti-supranatural şi în mod simultan super-spirituali în teologia
noastră, aşa că suntem, pe de-o parte, plictisiţi de mijloacele
obişnuite ale harului lui Dumnezeu (sacramentele) şi pe de altă
parte ne-am oprit să mai credem că Dumnezeu poate şi foloseşte acele
mijloace pentru a-şi îndeplini scopurile Sale. Ca să spunem aşa,
suntem vinovaţi de un fel de necredinţă.
Nota: Cititi continuarea articolelor
prin a face click pe titlul albastru al acestora. Materialele sunt pe site-ul Vox Vocis, o
diviziune a Vox Dei Ministries
sus |
|
|
|
Abonare gratuita! |
|
|
DE CITIT!!!! |
|
|
|
Pe pagina de 
