Pilda
creşterii seminţei
(Marcu 4:26-29)
de
Marian Ghita
În
ultimile 2 pilde (din cele prezentate de Marcu) Domnul Isus face o
clară referire la Împărăţia lui Dumnezeu. El compară întemeierea
acestei împărăţii cu ceea ce se întâmplă cu sămânţa în pământ. În
vremea în care se exprimau îndoieli cu privire la mesianitatea lui
Isus şi la împărăţia pe care El o proclama, El vrea să-i încurajeze
pe ucenicii Lui. Ei nu-L urmau pe Isus degeaba; nu vor fi dezamăgiţi
în speranţa de a vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere (Mc.
9:1). Nimeni dintre cei care Îl urmează pe Domnul Isus din toată
inima nu va fi dezamăgit în nădejdea lui. Domnul Isus le-a arătat
ucenicilor Săi că dezvoltarea împărăţiei lui Dumnezeu este o taină
(v. 11). Ea nu este întemeiată de oameni în felul oamenilor. În
acelaşi timp ea se va arăta în toată plinătatea gloriei sale la
momentul stabilit de Dumnezeu. Cu siguranţă ea se va arăta pentru
veşnicie, în ciuda ostilităţii oamenilor. Aceste lucruri sunt
prezentate în această pildă. Să le vedem!
1.
Împărăţia lui Dumnezeu este de obârşie dumnezeiască
şi cerească
Atunci
când Isus a fost în faţa lui Pilat, prins şi condamnat la moarte de
către iudei, El i-a spus lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea
aceasta” (Ioan 18:36). Aşa cum sămânţa este „altceva” decât pământul
în care rodeşte, aşa şi Cuvântul lui Isus Cristos este „altceva”
decât materia şi lumea materială. Pavel a spus: „Căci Împărăţia lui
Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie
în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). Cuvântul lui Dumnezeu proclamat de
Cristos este o entitate spirituală; Cristos – Cuvântul lui Dumnezeu
(Ioan 1:1-5,14; Apoc. 19:13) „vine din cer, este mai presus de
toţi”, vine de la Dumnezeu (Ioan 3:31-36). Dacă sămânţa (Cuvântul)
este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu, atunci şi
împărăţia lui Dumnezeu, întemeiată prin această sămânţă (Cuvântul)
este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu. Omul nu are
nici o contribuţie la întemeierea, dezvoltarea acestei împărăţii;
este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu. Ce trebuie să înţelegem din
aceasta?
- în
primul rând, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu nu este de fabricaţie
omenească. Pavel menţionească foarte explicit acest lucru:
„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu
este de obârşie omenească” (Gal. 1:11-12; vezi şi continuarea:
1:15-17; Vezi şi 1 Cor. 15:1-2; 2:1-16). Este foarte important să
înţelegem bine acest lucru. Propovăduirea Evangheliei poate fi
diferită de la om la om, de la un loc la altul, dar conţinutul
Evangheliei este dat de Dumnezeu, în Cristos şi prin Duhul Sfânt.
Aici nu este voie să se schimbe nimic. Nu este un mesaj care ţine de
talentul oamenilor; acesta poate fi proclamat de cel mai nevrednic
om, în situaţia de cea mai mare slăbiciune (1 Cor. 2:1-5), dar dacă
mesajul este Cuvântul Însuşi, atunci acesta are efecte dumnezeieşti
şi cereşti (Rom. 1:16-17).
- în al
2-lea rând, Cuvântul, chiar dacă a fost şi este semănat de agenţi
umani (Isus în timpul vieţii Sale pământeşti, apostolii şi toţi
urmaşii lui Cristos, de-a lungul istoriei – Mc. 16:15-16),
încolţirea, creşterea şi dezvoltarea seminţei Cuvântului până la
coacere, sunt exclusiv lucrarea lui Dumnezeu („pământul rodeşte
singur” – v. 28). Este adevărat, contribuţia omului este importantă.
Omul lui Dumnezeu este chemat să arunce sămânţa în pământ, după ce
ară pământul; trebuie să ude ceea ce s-a semănat (vezi 1 Cor.
3:6-9), eventual să plivească pământul de buruienile care apar, şi
apoi să aştepte cu răbdare vremea recoltării. Aceste lucruri sunt
importante pentru că Dumnezeu aşa a rânduit ca, în dezvoltarea
împărăţiei Sale, să colaboreze cu omul (vezi şi Gen. 2:5). Este voia
lui Dumnezeu ca în această lucrare să aibă şi omul implicarea Lui;
noi vom răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă nu vestim Evanghelia (1
Cor. 9:16). Dar, trebuie să fim totdeauna conştienţi că întreaga
lucrare de zidire a împărăţiei Sale este a lui Dumnezeu. El o
zideşte. Cei care seamănă Cuvântul nu trebuie să facă altceva, în
afară de lucrările cerute lor de Domnul, decât să aştepte plini de
răbdare şi de încredere momentul coacerii spicelor (Iac. 5:7; Isaia
55:10-11; 61:11; Gal. 6:9). Există un potenţial divin în sămânţa
care este semănată în pământ (Gen. 1:11-12; Ps. 104:14; Mc. 4:28 –
„pământul rodeşte singur”). Este interesant că acest potenţial nu
depinde deloc de intervenţia oamenilor; dimpotrivă, se manifestă
chiar în ciuda ostilităţii oamenilor, prin chiar această ostilitate
(Ioan. 12:23-24). Dacă Domnul Isus nu ar fi fost omorât pe cruce, El
ar fi rămas singur, fără roadă. Dar datorită morţii Sale Isus a fost
glorificat. Gloria Lui se va manifesta din plin la revenirea Lui
(Mc. 9:1; 13:26-27). Menţiunea „fie că doarme noaptea, fie că stă
treaz ziua: sămânţa încolţelte şi creşte fără să ştie el cum” (v.
27) nu vrea să încurajeze lenevia în lucrarea lui Dumnezeu. Noi
trebuie să avem mentalitatea lui Pavel când a fost vorba de vestirea
Evangheliei (1 Cor. 9:23-27). Dar, problema încolţirii şi creşterii
seminţei Cuvântului este una total independentă de noi, oamenii.
Îndiferent de preocupările, sau de odihna noastră, sămânţa se
dezvoltă independent de om, prin lucrarea lui Dumnezeu (1 Cor.
3:6-7). Noi nu trebuie să ne arogăm meritele creşterii seminţei. Tot
meritul şi toată slava aparţin lui Dumnezeu. Să avem, deci,
încredere în dezvoltarea seminţei Cuvântului şi să aşteptăm cu
răbdare vremea împlinirii şi rodirii spicului, pentru că Cel care
lucrează este Însuşi Dumnezeu.
2.
Împărăţia lui Dumnezeu se dezvoltă în taină
Dezvoltându-se în pământ (în inima omului), Cuvântul lui Dumnezeu se
manifestă în mod tainic. Nimeni nu poate vedea procesul încolţirii
şi creşterii seminţei Cuvântului; acestea se întâmplă „fără să ştie
el (omul) cum” (v. 27). Această taină a dezvoltării Cuvântului în
cel credincios este menţionată foarte des în Noul Testament.
- Pavel
afirmă că această taină reprezintă prezenţa lui Cristos în cei
credincioşi; El este nădejdea gloriei (Col. 1:27). Taina aceasta nu
a fost cunoscută în trecut; acum însă, prin Cristos, ea a fost
descoperită sfinţilor lui Dumnezeu prin apostolii şi proorocii lui
Cristos, prin Duhul Sfânt (Efes. 3:4-5; Col. 1:26). Isus Cristos
trebuie să ia chip în cei care au primit Evanghelia, să se dezvolte
în aceştia până la statura plinătăţii Sale (1 Cor. 4:15; 2 Cor.
5:17; Gal. 4:19; Efes. 4:11-13; Rom. 8:28-30; Col. 1:28). Întregul
proces al dezvoltării chipului lui Cristos în cei credincioşi, până
la maturitate, adică până la asemănarea lui Cristos, este numit
„sfinţire” (Rom. 6:22).
-
Manifestarea acestei taine reprezintă viaţa lui Cristos în cei
credincioşi. Cei din lume nu pot identifica pe oamenii lui Dumnezeu
prin înfăţişarea exterioară a lor; aşa cum nici pe Cristos nu L-a
cunoscut lumea, aşa nici pe urmaşii Lui nu-i poate cunoaşte lumea (1
Ioan 3:1-2). Dar realitatea interioară nu este mai puţin reală prin
faptul că nu se afişează în afară; aceştia sunt cu adevărat „copiii
lui Dumnezeu” în caracterul şi umblarea lor. Va veni însă momentul
când copiii lui Dumnezeu se vor arăta în toată gloria lor, la
momentul arătării gloriei lui Cristos (1 Ioan 3:2; Mat. 24:30-31;
Rom. 8:18-25). Acum cei credincioşi au doar nădejdea că sunt copii
lui Dumnezeu şi că gloria viitoare se va manifesta cu siguranţă;
această nădejde este alimentată de Duhul lui Dumnezeu în ei care le
oferă garanţia împlinirii viitoare prin roadele spirituale ale Sale.
- Mai
mult, taina împărăţiei lui Dumnezeu este evidentă acum prin Biserica
lui Cristos. Biserica este trupul lui Cristos format din unitatea pe
care Duhul Sfânt o realizează, unitatea dintre iudeii şi neamurile
care au primit prin credinţă Evanghelia lui Cristos (Efes. 3:4-7;
4:7-16; 1 Cor. 12:12-27; Gal. 3:26-29). Poporul care se dezvoltă în
mod tainic, de-a lungul istoriei în toată lumea unde Evanghelia lui
Cristos se vesteşte, este Biserica lui Cristos care acum în această
lume este imperfectă, imposibil de delimitat, imposibil de cuprins
cu mintea omului. Este un organism care se dezvoltă în mod tainic,
fără ca omul să-l poată dirija după voia Lui. Duhul lui Dumnezeu
este arhitectul prin care acest popor se desăvârşeşte.
Aşadar,
taina lui Dumnezeu în dezvoltarea seminţei Cuvântului, este una care
trece dincolo de înţelegerea umană şi de controlul omului (1 Cor.
2:6-16). Dar, deşi avem de-a face cu o taină, totuşi împărăţia care
se clădeşte în taină este pe deplin reală şi pe deplin sub controlul
lui Dumnezeu. Toate fazele acestui proces sunt sub atenţia Lui
(firul verde, spicul, grâul deplin în spic – v. 28).
3.
Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta cu siguranţă
în toată realitatea şi plinătatea ei
Domnul
Isus numeşte momentul finalizării procesului de zidire a Bisericii
„seceriş” (v. 29). Grâul are un parcurs (în dezvoltare) independent
de om, dar în totalitate sub controlul lui Dumnezeu. Momentul
coacerii grâului este un moment bine stabilit de Dumnezeu. Exact la
momentul hotărât de Dumnezeu coacerea se produce, iar omul trebuie
„îndată” să secere grâul – „a venit secerişul” (v. 29). Secerişul
este un moment al manifestării vizibile a împărăţiei lui Dumnezeu.
Dumnezeu este Cel care va culege ceea ce s-a semănat (Mat.
13:40-43). Acest moment, care este de fapt „sfârşitul veacului”
(Mat. 13:40) va fi:
- un
moment al recoltării grâului (un moment al bucuriei) (Ex. 23:16; Is.
9:2; 55:10-11; Mat. 13:43; Apoc. 14:14-16; Dan. 7:13-14; Mat. 8:11;
24:30-31; 25:34-40; 1 Tes. 4:13-18; Rom. 8:18-23; 1 Cor. 15:50-54).
Bucuria va fi dată de gloria împărăţiei care se va arăta, de gloria
împăratului (Fiul omului glorificat) şi de gloria copiilor lui
Dumnezeu. Toţi cei mântuiţi prin evanghelia lui Cristos vor învia în
trupuri glorificate. Vor fi adunaţi cu toţii, formând poporul lui
Dumnezeu. Poporul Domnului (Biserica) va apare desăvârşită şi
împodobită ca o mirească în ziua de nuntă (Efes. 5:27; Apoc.
19:6-8). De asemenea bucuria va fi şi datorită răsplătirii tuturor
celor credincioşi (2 Tim. 4:7-8). Ei se vor odihni şi se vor bucura
pentru veşnicie la masă cu Domnul şi cu Avraam, Isaac şi Iacov. În
acelaşi timp va fi momentul etalării plinătăţii gloriei şi
autorităţii Domnului prin manifestarea gloriei şi autorităţii
împărăţiei Sale Efes. 2:7; 3:9-11; Apoc. 11:15; Dan. 7:13-14);
- un
moment al nimicirii a tot ceea ce este ostil împărăţiei Domnului,
deci a judecăţii tuturor celor răi (Ioel 23:16; Apoc. 14:17-20; Mat.
13:40-42; 25:32-46). Judecata Domnului va fi desăvârşită. Orice
faptă, orice vorbă şi orice gând vor fi judecate (Mat. 12:36-37;
Apoc. 20:11-15). Imaginea din Apoc. 14:17-20 este teribilă. În
judecata Lui, Domnul va călca în picioare pe cei destinaţi
nimicirii. Toţi cei care fac parte din categoria neghinei, vor fi
separaţi de cei credincioşi (Mat. 13:40-42) prin smulgere (o
operaţie violentă) şi vor fi aruncaţi în cuptorul de foc (sau
striviţi ca strugurii în teasc, conform imaginii din Apoc.). Ei vor
fi aruncaţi în iazul de foc (moartea a 2-a, conform lui Apoc.
20:11-15). Ceea ce înţelegem de aici este faptul că nu va fi nici o
milă din partea lui Dumnezeu pentru cei necredincioşi (Apoc.
6:12-17). Va fi absolut necesar ca să se facă o desăvârşită
curăţenie de ceea ce este necurat în vederea întemeierii împărăţiei
lui Dumnezeu (Mat. 13:40-42). Veşnicia pentru toţi aceşti
necredincioşi va fi un loc de chin groaznic, fără nici o ameliorare,
şi un loc al „plânsului şi scrâşnirii dinţilor”.
Secerişul va avea cu siguranţă loc. Când roada va fi coaptă (fie
pentru binecuvântare, fie pentru blestem), îndată secera va fi pusă
în brazdă. Această acţiune va fi îndeplinită exclusiv de îngerii lui
Dumnezeu (Mat. 13:41; 24:31). Va fi o lucrare îndeplinită în toată
puterea lui Dumnezeu.
Pilda
creşterii seminţei ne arată că zidirea împărăţiei lui Dumnezeu nu
este o lucrare omenească, nici vizibilă ochiului omenesc, şi nici
una care depinde de circumstanţe pământeşti şi umane. Dumnezeu Îşi
întemeiază împărăţia. Privind în Daniel 2 şi 7 descoperim că această
împărăţie se va clădi şi se va manifesta în toată realitatea şi
gloria ei nu în vremuri de decădere a împărăţiilor ostile ale
diavolului, ci tocmai în vremurile în care cel rău îşi va da măsura
deplinei sale puteri. Chiar atunci, împărăţia Domnului se va arăta
deplin biruitoare. Domnul Isus vrea să ne inspire o deplină
încredere în Domnul Isus şi în lucrarea Sa. Sămânţa Cuvântului lui
Dumnezeu va încolţi, va creşte şi va da roadă în maniera în care
Dumnezeu a hotărât. Diavolul nu poate strica în nici un fel lucrarea
lui Dumnezeu (Mat. 16:18-19). Să ne punem toată încrederea în Domnul
Isus şi în Cuvântul Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele
Mele (spune Cristos) nu vor trece” (Mat. 24:35).
Aplicaţii
- Care
este temelia vieţii tale (Mat. 7:21-27)? Este Cuvântul lui Cristos,
sau nu?
- Care
este lucrarea vieţii tale? (1 Cor. 9:23)? Este semănarea Cuvântului
lui Cristos, sau nu?
- Cum ai
primit Cuvântul Evangheliei în inima ta? Este el în siguranţă şi
într-un mediu prielnic încolţirii, creşterii şi rodirii, sau nu?
- Unde
vei fi tu la sfârşitul veacului? În binecuvântare veşnică, sau în
chin veşnic?
- Ce
lucruri descoperi în viaţa ta, pentru care poţi să-I mulţumeşti lui
Dumnezeu, sau pentru care trebuie să te pocăieşti, privind la Mc.
4:26-29?
sus
