baptist.ro

Pagină Pastorală

Chemare sau dorinţă?

de Caius Obeada

Apologetica este o ramură a teologiei care se ocupă cu apărarea şi demonstrarea credinţei. În cazul nostru, încercăm să explicăm din punct de vedere teologic care este diferenţa între cei doi termeni: chemare şi dorinţă şi, în acelaşi timp, să demonstrăm necesitatea ascultării de chemarea lui Dumnezeu. La prima vedere, se pare ca este vorba de o diferenţa lingvistică însă, într-un studiu mai detailat, vom observa că distincţia este mult mai profundă, făcând diferenţa între planul lui Dumnezeu şi planul omului. Fiecare credinţă are oameni „chemaţi” sau dornici să răspândească mesajul credinţei lor. Însă ce se înţelege prin expresia „chemarea Domnului”, o expresie atât de folosită în bisericile noastre? Într-o analiză finală, care este diferenţa între cei doi termeni: chemare şi dorinţă, în contextul slujirii în câmpul misionar? Ce alimentează sau justifică lucrarea misionară a unui om al lui Dumnezeu?

Expresia „chemarea Domnului” este folosită în mai multe contexte însă, aşa cum am precizat, doresc să analizăm chemarea Domnului în contextul chemării la misiune. Ca să se poată înţelege mai uşor subiectul, am să mă folosesc de 4 întrebări la care am să încerc să răspund, sperând că voi putea aduce o lumină cu privire la ceea ce înseamnă să fii chemat de Domnul.

Cine face chemarea?

În contextul bisericilor evanghelice, chemarea este făcută de Dumnezeu. În Scriptură există cel puţin două feluri de chemare a unei persoane:

a. o chemare generală – de a fi lumină, sarea pământului, de a mărturisi, etc...
b. o chemare personală – având exemple în Vechiul Testament (Moise, Samuel, etc...), iar în Noul Testament avem exemple în chemarea ucenicilor, a lui Pavel, etc...

Chemarea pe care încercăm să o înţelegem este chemarea personală pe care Dumnezeu o face copiilor Săi. În general, există o mare confuzie printre credincioşi când este vorba de a face distincţia între chemarea personală şi chemarea generală. De exemplu, se crede că toţi sunt chemaţi să evanghelizeze, pe baza argumentului din pasajul din Matei 28:19-20. În termeni generali, se poate spune că toţi suntem chemaţi să propovăduim Evanghelia, adică Vestea Bună. Încercând să fim mai specifici în studiul nostru, vom observa că există o confuzie între termenii ‚mărturie’ şi ‚evanghelizare’. Confuzia termenilor teologici şi uzanţa lor în termeni generali creează confuzie pentru cei veniţi de curând la credinţă şi chiar şi pentru cei care sunt de ani de zile în bisericile noastre.

Mărturia, ca definiţie, este declaraţia unui martor, depoziţia făcută asupra unui fapt. A aduce mărturie înseamnă a se afla de faţă, a fi martor, a dovedi, a atesta. Mărturia, ca definiţie, înseamnă a declara, a afirma, a susţine ceva. Din punct de vedere biblic, mărturia (mărturisirea) este obligaţia generală a tuturor credincioşilor de a mărturisi lucrarea lui Dumnezeu. Un credincios nu poate să tacă din gură, nu poate sta fără să-şi exprime dragostea faţa de Cel care L-a mântuit şi care i-a dat viaţă veşnică.

Evanghelizarea este un termen folosit cu privire la nişte oameni aleşi (chemaţi), pregătiţi, înzestraţi cu darul Duhului Sfânt să facă o lucrare specială, pentru o scurtă perioadă de timp sau pentru toată viaţa. Evanghelizarea, ca definiţie, este predicarea sau proclamarea evangheliei (vestea bună).

Citirea unui text în contextul în care a fost scris este cheia înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu. De exemplu, analizând pasajul din Matei 28:19-20, „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”, observăm că era vorba despre o poruncă dată în mod specific ucenicilor Domnului Isus, oameni care au fost chemaţi personal de El, pregătiţi şi echipaţi pentru această lucrare. Aveau aproximativ trei ani şi jumătate de şcoală şi fuseseră trimişi de cel puţin două ori să practice evanghelizarea. Matei 28 este o chemare generală a tuturor celor chemaţi de Domnul, înzestraţi şi pregătiţi pentru această lucrare de misiune. La un studiu atent al acestui pasaj, vei observa că este vorba de o chemare personală, a unor oameni chemaţi special pentru o lucrare specială în trupul lui Cristos, adică biserica. Chemarea este făcută de Duhul Sfânt, în termeni personali, în contextul bisericii lui Cristos.

De ce este făcută chemarea?

Ca să înţelegem răspunsul acestei întrebări, trebuie să înţelegem contextul chemării lui Dumnezeu la misiune. Orice chemare pe care Dumnezeu o face prin Duhul Sfânt este în contextul bisericii, mireasa lui Cristos. În trupul lui Cristos, adică biserica, sunt mai multe mădulare (Rom. 12:4) şi rolul acestor mădulare este să se ajute unul pe altul în vederea zidirii şi creşterii corpului lui Cristos. Pavel ne spune că biserica nu este o clădire, ci este un organism viu şi, în acelaşi timp, o organizaţie al cărei cap este Cristos.

În acest corp, Pavel ne arată că sunt diferite mădulare, care au diferite daruri primite de la Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu cheamă unele mădulare să funcţioneze în trupul lui Cristos, facilitând anumite acţiuni ale corpului. Chemarea este făcută ca să ajute trupul lui Cristos să funcţioneze, să fie un organism viu. Chemarea la viaţă este generală în corpul lui Cristos, însă fiecare mădular (persoană) are o chemare specială, în funcţie de necesităţile corpului şi de voinţa Duhului lui Dumnezeu. Chemarea este făcută din cauza necesităţilor corpului lui Cristos.

În care context este făcută chemarea?

Chemarea este făcută în contextul nevoilor bisericii lui Cristos, însă ceea ce este necesar să se înţeleagă este modul de distribuire a darurilor Duhului Sfânt. În funcţie de necesităţile bisericii lui Cristos, Duhul Sfânt înzestrează pe fiecare individ cu diferite daruri. Pavel ne spune ca unii au darul evanghelizării, alţii pe cel al învăţăturii, alţii pe cel al dărniciei, alţii au darul credinţei, etc.(1 Cor. 12) Este foarte important să înţelegem două aspecte referitoare la darurile lui Dumnezeu:

a. nimeni nu este înzestrat cu toate darurile spirituale. Fiecare individ în corpul lui Cristos are cel puţin un dar din partea Duhului Sfânt, însă nu le are pe toate;
b. fiecare dar este dat pentru edificarea altora, cu excepţia darului vorbirii în limbi, care este dat pentru edificare personală (1 Cor. 14:4).

Într-o activitate misionară sau la un început de lucrare, primii care apar pe scena activităţilor misionare sunt evangheliştii, cei care au darul de a predica sau de a vesti Evanghelia (Vestea Bună). În funcţie de necesităţile create, după evanghelişti apar cei care au darul învăţăturii, care îi ajută să crească pe cei care au primit evanghelia. În general, se poate ca aceeaşi persoană care face evanghelizarea să facă şi ucenicia, însă un evanghelist se ocupă în mod special cu predicarea evangheliei. În funcţie de planurile lui Dumnezeu, Duhul Sfânt pregăteşte dinainte persoane care, la timpul potrivit, să ajute lucrarea Sa.

Iniţiativa unei lucrări este pregătită şi demarată la timpul potrivit, cu toate resursele necesare – umane, financiare şi spirituale, de către Duhul Sfânt. O lucrare sau o misiune nu este iniţiată din dorinţa unei persoane de a face misiune ci, în planul lui Dumnezeu, o persoană sau nişte persoane, înzestrate cu daruri speciale, iniţiază o lucrare pregătită de Duhul Sfânt.

Cine este chemat?

În ce priveşte chemarea, trebuie să fim foarte atenţi în a stabili chemarea şi necesitatea unei lucrări. În multe cazuri, dorinţa unei persoane de a lucra, de a face ceva, de a folosi ceea ce a primit gratuit de la Dumnezeu, o împinge în lucrări misionare care nu sunt iniţiativa lui Dumnezeu şi pentru care acea persoană nici nu are calificarea necesară. În biserica lui Cristos sunt diferite mădulare, care se află însă la diferite stagii de maturizare. Capacitatea de a fi mărturie le este dată tuturor. Într-o mică măsură, toţi suntem nişte evanghelişti, aşa cum am spune că toţi suntem matematicieni pentru că ştim să adunăm şi să scădem.

Dorinţa şi nevoia de evanghelizare nu este o justificare în ce priveşte iniţierea unei misiuni la care nu ai fost chemat personal de Duhul Sfânt şi pentru care nu eşti pregătit. De exemplu, în ţară sunt foarte mulţi misionari la sate, din care 90% nu au o pregătire doctrinară sau teologică (nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu) şi nu sunt credincioşi maturi. Calificarea fiecăruia pentru misiune este făcută de Duhul Sfânt şi confirmată de biserica (locală) a Domnului. El face chemarea, El pregăteşte persoana şi circumstanţele, El este centrul de acţiune. Dacă studiem atent lucrarea Duhul Sfânt din Faptele Apostolilor, ne putem da seama de coordonarea şi rolul central pe care Duhul Sfânt îl are în lucrările şi misiunile iniţiate de apostoli.

Dorinţa unei persoane nu confirmă sau nu este proba absolută a unei chemări. De exemplu, băiatul meu are 10 ani şi doreşte din toată inima să conducă maşina. Este capabil, are cunoştinţele necesare, însă nu are permisiunea legilor locale şi statale. Dorinţa lui de a conduce nu ar justifica o asemenea acţiune. În biserica Domnului avem mulţi tineri, plini de viaţă, energici, care au dorinţa sinceră de a-L sluji pe Domnul în misiune. Au aceşti tineri chemarea? Se poate să o aibă, însă le lipseşte maturitatea şi pregătirea necesară pentru lucrare.

Concluzie

Dragii mei iubitori ai lui Dumnezeu, lucrarea şi chemarea pentru lucrare sunt ale lui Dumnezeu. Armata lui Dumnzeu nu este formată din nişte copii sau tineri care nu sunt în stare să ţină o sabie în mâna şi care, la vederea duşmanului, încep să plângă sau o iau la fugă. În adunarea lui Dumnezeu sunt copii, tineri şi adulţi.

• Copiii sunt hrăniţi cu lapte, ca să crească spiritual. Sub nici o formă ei nu pot fi consideraţi pregătiţi sau gata de o lucrare a lui Dumnezeu, însă aceasta nu înseamnă şi nu justifică lipsa mărturisirii bunătăţii şi a lucrării lui Dumnezeu. Aceşti copii sunt încurajaţi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu, să se roage, să mărturisească. Indiferent de vârsta pe care o ai, în momentul în care L-ai primit pe Domnul în viaţa ta, devii un copil al Domnului la propriu şi la figurat. Datoria ta este să creşti în adunarea sfinţilor.
• Tinerii încep să fie hrăniţi cu hrană mai tare. Tranziţia de la stadiul de copil la cel de tânăr se poate vedea în schimbarea hranei, a atitudinii şi a disponibilităţii pe care acesta o are faţă de adunarea Domnului. Tinerii încep să pună în practică învăţăturile Scripturii. Ei încep să-şi înţeleagă chemarea, să se pregătească în vederea plecării în misiune, acolo unde Dumnezeu a hotărât să îi folosească. Aceşti tineri nu sunt gata de lucrare, nu pot merge singuri, însă sunt în pregătire, sub supravegherea unor oameni destoinici şi maturi ai lui Cristos.
• Adulţii din adunarea lui Cristos sunt acei oameni destoinici, maturi, gata de lucru şi pregătiţi să confrunte porţile iadului. Sunt acei oameni destoinici, care îmbracă în fiecare zi armătura lui Dumnezeu, împotrivindu-se diavolului. Sunt aceia care apără credinţa, îi ajută pe copii să crească şi pe tineri să practice adevărurile Scripturilor, pregătindu-i pentru lucrările Domnului. Aceştia sunt oamenii lui Dumnezeu prin care s-a păstrat credinţa până în zilele noastre.

Dragii mei, în adunarea Domnului fiecare este la un nivel spiritual diferit de al celorlalţi. Dacă nu ştii care este nivelul spiritual la care te afli în adunarea sfinţilor, acest fapt este un indiciu că nu ai ajuns încă la maturitate, ceea ce te descalifică temporar să mergi în misiune de unul singur sau să iniţiezi o misiune. Dacă îţi cunoşti potenţialul, însă nu ai chemarea Domnului, nu începe ceva în numele Lui. Dorinţa de a sluji nu te justifică să începi o luptă spirituală, ai răbdare şi aşteaptă în Domnul. Nu face ca Saul, care nu a putut să îl aştepte pe Samuel să aducă arderea de tot. Nu începe fără Domnul, fiindcă atunci vei termina fără Domnul. Orice lucrare are loc în contextul bisericii Sale. Întrucât Cristos este Capul, El cunoaşte nevoile şi resursele necesare pentru o lucrare misionară. Domnul nu are nevoie de ajutorul meu sau al tău. El are nevoie de inimile noastre, de ascultarea noastră, de disponibilitatea noastră de a-I sluji. Vrei să-I slujeşti? Fii pregătit să fii modelat şi să aştepţi chiar şi 40 de ani să te folosească Domnul, aşa cum a făcut şi Moise în pustie.

Dacă nu eşti sigur şi nu înţelegi care este poziţia şi locul tău în adunarea sfinţilor, ia legătura cu păstorul adunării de unde faci parte sau cu un om matur al lui Dumnezeu, care te poate ajuta. Fii binecuvântat şi nu repeta ceea ce au făcut alţii de unii singuri în numele Domnului.