Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei

“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
* documentar, partea a 2-a -

Reporter:
- Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate?

Doamna Mirela:
Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt. [continuare]

"LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII"

Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat "LINIE TELEFONICA PENTRU COPII" L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.

Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu. [continuare]

Un extraordinar documentar despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

• documentar, partea I –
• Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
• Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti [continuare]

"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"…

Radu Cletiu

…sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu.  [continuare]

Emisiunea VIETI TRANSFORMATE

Octavian Luncan:

Am traversat soseaua, si dupa ce am facut 2 pasi in campul din dreapta, intre maracini si fan necosit ce era pe langa santul acela, m-am impiedecat de un obiect si m-am prabusit cu fata in jos. Prima reactie a fost sa injur. Ochii mi-au cazut pe obiectul acela - era o cruce, semnul unui accident de circulatie. Dar, ca sa intelegeti lucrarea si minunea lui Dumnezeu, pe placuta din mijlocul crucii am vazut scris: LUNCAN OCTAVIAN, nascut in 9 Februarie 1953, decedat in 1989. Pe mine ma cheama LUNCAN OCTAVIAN si sunt nascut in 9 Februarie 1953. [Continuare]

ELI  HENTES

“Simţeam un gol tot mai adânc în inima mea; la un moment dat credeam că banii vor fi cei care vor completa fericirea şi golul. Am avut bani…nici asta…”

“Apoi îmi spuneam: ‘Cei care fac turnee trebuie să fie fericiţi’. ?n acei ani eram foarte elegantă, eram tânără, drăguţă, curtată, aveam bani, făceam turnee în ţară, în străinătate, dar…departe de a fi adevărata fericire.”

“Incepusem să mă ocup cu ghicitul…ce cumplit.”

“M-a întâmpinat soţul meu şi mi-a spus: ‘Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost vindecat.’ I-am spus soţului meu că am simţit şi am strigat: ‘Slavă Ţie Doamne! iţi multumesc…’ “

“Făceam la sfârşit de săptămână chefuri cu bancuri porcoase şi dans până dimineaţa. Toţi eram departe de Dumnezeu.”

“Am fost operată de cancer de mai multe ori. ?mi era milă de fiul meu care nu era împăcat cu Domnul şi de soţul meu, care se clătinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.”

“Soţul meu, care înainte îmi spunea zilnic că mă iubeşte, m-a părăsit pentru altă femeie.”

“Pe moment o iertam pe amanta soţului meu, dar peste puţin timp îmi repugna din inimă o ciudă şi o mânie cumplită.”

“Dumnezeu m-a vindecat de cancer. Pur şi simplu mi-a dispărut tumoarea, după ce mai mulţi fraţi şi surori s-au rugat pentru mine.”

“Să-ţi vezi singurul tău copil bolind, să-l vezi efectiv în pragul morţii, este ceva cumplit.”

“La picioarele patului era Satan. L-am văzut nu numai prin ochi spirituali, l-am văzut şi prin ochi fizici.”

“Oamenii erau întunecaţi de puterea malefică a celui rău şi veneau la bunica mea ca la un purtător de mesaje divine.”

Eli Henteş a lucrat că actriţă la Teatrul de păpuşi din Târgu Mureş, apoi a devenit manechin.

?n familia ei au fost persoane care s-au ocupat de vrăjitorii, iar aceste practici au lasat o amprentă puternică asupra gândirii doamnei Eli Henteş. Mai târziu a avut probleme de sănătate şi boli grele.

Eli Henteş:

- Bunicii din partea tatălui se ocupau cu magia albă, aşa zisa magie albă. O practică ocultă, dăunătoare, pe care, din nefericire astăzi în România o practică foarte mulţi. Şi cei care o practică nu stiu că aceasta îi duce în iad. Bunica mea se ocupa cu ghicitul şi cu descântatul. Nu aveam decât vreo 8 - 10 anişori când obişnuiam să stau de-a dreapta ei la masă şi să urmăresc aranjamentele cărţilor şi toată practica, care îşi pusese amprenta pe fiinţa mea crudă. Astfel încât mai târziu, dupa ani, începusem să practic şi eu. Mai în joacă, mai în glumă, dar fără să-mi dau seama că de fapt eram o marionetă în mâna Satanei.

Le ghiceam colegilor mei şi ei erau tare încântaţi că Eli le ghiceşte. Veneau cu ceşti de cafea, bineînţeles veneau cu o prăjitură, cu un măr, cu un dar ca să le ghicesc, iar eu nu vedeam ceva rău în asta şi nici ei. Dar, pe zi ce trecea, această practică mă lega tot mai puternic cu nişte legături demonice invizibile, care nu le putea rupe nimeni. Omeneşte nu puteau fi rupte, decât de o putere dumnezeiască. Mă distram bineînţeles, dar colegii îmi spuneau că tot ceea ce le spun eu este adevărat. Pentru că nu-mi găsisem bucuria şi fericirea nici acolo, am început să fac anumite cursuri, de ghizi, de manechini, devenisem manechin…

Reporter:

- Ce urmăreaţi prin toate acestea, ce căutaţi atunci? Ce vă lipsea?

Eli Henteş:

- Simţeam un gol parcă tot mai adânc în inima mea; la un moment dat credeam că banii vor fi cei care vor completa fericirea şi golul. Am avut bani… nici asta. Pe urma îmi spuneam: “Cei care fac turnee trebuie să fie fericiţi”. Vă mărturisesc că în acei ani eram foarte elegantă, eram tânără, drăguţă, curtată, avea bani, făceam turnee în ţară, în străinătate, dar… departe de a fi adevărata fericire. Făceam la sfârşit de săptămână chefuri cu bancuri porcoase şi dans până dimineaţa. Toţi eram departe de Dumnezeu.

Reporter:

- Răspunsurile pe care le ofereaţi colegilor dumneavoastră atunci când vă solicitau să le ghiciţi, veneau din faptul că intuiaţi ce aveau ei nevoie, sau efectiv simţeaţi că altcineva vă comunică acele lucruri? Era o invenţie a dumneavoastră sau eraţi folosită ca “transmiţător”?

Eli Henteş:

- Bineînţeles că toate acestea erau dictate de Satan, pentru că lucra în subconştientul meu, iar gura mea debita ceea ce vroia Satan să comunice şi oamenii erau încântaţi.

Mă întorc iarăşi puţin la bunica mea. Mereu casa ei era plină de oameni evlavioşi din sat, cărora bunica le ghicea şi oamenii credeau că e un dar dumnezeiesc. Dar era ceva demonic, drăcesc. Nici preotul din sat nu-şi făcea probleme. Oamenii erau întunecaţi de puterea malefică a celui rău şi veneau la bunica mea ca la un purtător de mesaje divine. Era ceva cumplit.

Copilul meu s-a îmbolnăvit destul de rău, încât la 3 ani zăcea pe pat. Avea o pareză şi la mână şi la picior, de câteva zile se hrănea doar cu ceai.

Să-ţi vezi singurul tau copil bolind, să-l vezi efectiv în pragul morţii, este ceva cumplit. Stăteam lângă pătuţul lui şi plângeam, spunându-i lui Dumnezeu: “Doamne, ia viaţa mea şi dă-o propriului meu copil. Aş vrea să-l văd că trăieşte, Doamne. Eu nu mai contez, dar copilul meu să nu se chinuie.”

Soţul meu nu suporta suferinţa copilului şi din pricina aceasta venea foarte rar pe acasă. ?ncepuse să bea, venea băut şi bineînţeles că asta agrava situaţia mea. Durerea era şi mai profundă.

?n această stare, Dumnezeu mi-a descoperit nişte oameni minunaţi, o familie minunată de oameni cu adevărat pocăiţi. Prin această familie - familia Lungu din Târgu-Mureş - părinţii mei spirituali de altfel, prin aceşti oameni minunaţi L-am cunoscut pe Cristos. Prin modul lor de a trăi, prin viaţa lor de zi cu zi în familie - pentru mine a fost un exemplu extraordinar.

Uneori credeam că joacă teatru, dar fiind vecinii mei, am început să-i cunosc mai îndeaproape. Ei mi-au spus: “Eli, orice vei cere lui Dumnezeu cu credinţă vei primi”. ?ntr-o zi mi-au adus o Biblie şi mi-au spus: “Apucă-te şi citeşte Biblia şi roagă-te aşa cum ştii tu să te rogi. Simplu, nu poveşti învăţate”.

Am început să citesc şi Dumnezeu a început să mi se descopere. ?n suferinţa mea, nu aveam de ce să mă agăţ. De cine să mă agăţ? De soţul meu care pleca de acasă şi se îmbăta? Cui să-i spun oful meu? Copilului meu care avea 3 anişori şi ceva şi zăcea în pat… el ce să înţeleagă?

Atunci am început pur şi simplu să vorbesc cu Domnul. M-am dus pentru prima oară la o biserică evanghelică. ?mi aduc aminte că am plâns cu lacrimi fierbinţi şi am spus: “Doamne, dacă exişti, te rog să-mi vindeci copilul. Şi vreau ca această minune să se petreacă chiar astăzi sub ochii soţului meu.”

Soţul meu era acasă în seara aceea şi nu m-a împiedicat să merg la acea biserică, pentru că şi el suferea mult pentru copil. La biserică începuse rugăciunea şi eu m-am rugat printre primii. Mi-aduc aminte că a fost o rugăciune extraordinară, care a ajuns la Dumnezeu. Am simţit în acel moment o putere extraordinară peste fiinţa mea, am simţit că Duhul lui Dumnezeu lucrează chiar în acel moment şi chiar am spus în rugăciune: “Doamne, medicii nu i-au mai dat şanse copilului meu decât maxim 2 ani. Dar Tu, care eşti doctorul doctorilor, arată-i soţului meu, care nu crede în Tine Dumnezeu, că Tu exişti”. ?n cele din urmă, cu lacrimi în ochi, i-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea, pentru că am simţit efectiv că Dumnezeu s-a atins de copilul nostru.

Acasă m-a întâmpinat soţul meu şi mi-a spus: “Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost vindecat!” I-am spus soţului meu că am simţit şi am strigat: “Slavă Ţie Doamne! ?ţi multumesc!”. Băieţelul a venit în faţa mea şi acum putea să mişte mânuţele şi picioarele perfect.

Reporter:

- Acest miracol v-a apropiat mai mult de Dumnezeu?

Eli Henteş:

            - Da, însă s-a mai întâmplat ceva foarte interesant. Practica magiei, care-şi pusese amprenta pe fiinţa mea, m-a urmărit mult timp, şi Diavolul nu se dă biruit atât de uşor.

?nainte de a mă pocăi cu adevărat, începusem să studiez tot felul de practici. Prima dată am studiat practicile oculte şi tainele chiromanţiei, după aceea am trecut la Yoga, apoi la teozofie, dar toate acestea parcă mă legau şi mai puternic de Satan şi simţeam că Duhul lui Dumnezeu îmi vorbeşte că nu e bine ceea ce fac.

Chiar şi Yoga, cu toate că par doar exerciţii fizice extraordinare la prima vedere, în realitate nu sunt trasate de Dumnezeu, ci sunt o faţadă a întunerecului, a Diavolului, ca să cuprindă mai uşor tinerii în cursa.

Sunt faţade pe care Satan le foloseşte aşa cum se foloseşte chiar şi de televiziune - ne aduce în faţă anumite emisiuni, chiar şi creştine, dar în realitate… cât la sută sunt de altă natură, ca să ne rupă de tot ce este dumnezeiesc?

După studierea teozofiei, Duhul lui Dumnezeu mi-a vorbit. Am stat în post şi în rugăciune şi pur şi simplu am auzit şoapta Duhului: “Opreşte-te! Opreşte-te până nu este prea târziu!”. Dar am început să-i spun Domnului: “Doamne, dar învăţ atâtea lucruri extraordinare!”. Duhul lui Dumnezeu îmi spunea: “?ţi este de ajuns Scriptura şi ceea ce-ţi voi descoperi Eu prin Duhul Meu pe parcurs”.

M-am oprit, dar într-o noapte mă trezesc lovită peste picior, ca o lovitură de palmă. Locuiam la etajul 3 la bloc şi afară era undeva un neon care bătea cumva spre cameră. Mi-am zis: “Cu siguranţă soţul meu s-a dus la baie şi cine stie cum m-am dezvelit şi m-a lovit peste picior.” Dar nu era soţul meu. La picioarele patului era Satan. Efectiv l-am văzut nu numai cu ochi spirituali, ci l-am văzut şi prin ochi fizici. Lumina bătea din spatele lui. I-am văzut fizicul, era rânjit înspre mine. Mi-am dat seama că este Satan. Stătea pe marginea patului la picioarele mele. Soţul meu era lângă mine, sforăia.

M-am îngrozit. Pentru că deja ştiam cum să mă rog Domnului, m-am acoperit cu pătura, m-am întors spre soţul meu şi am început să mă rog: “Doamne, îndepărtează-l te rog pe cel rău. ?ndepărtează-l şi ia-mi Doamne duhul de frică”. Ştiam că Satana lucrează foarte mult şi prin duhul de frică, care, dacă te cuprinde, poate pune stăpânire pe tine. Domnul a îndepărtat duhul de frică şi am adormit foarte repede. Am şi uitat că Satana era la picioarele mele.

A doua noapte, a venit Satana în vis din nou. A început să mă acuze, să-mi spună: “Tu mi-ai slujit mie, tu trebuie să-mi slujeşti în continuare. Tu ai ghicit, ai făcut tot felul de practici, chiar Yoga, ai studiat asta, ai făcut asta”.

Atunci am spus: “Chiar dacă am făcut aşa, eu acum vreau să-i slujesc stăpânului meu”. El zicea: “Te voi distruge”. Căuta în vis să mă distrugă, dar m-am trezit. Şi m-a cuprins iarăşi frica. Am luat Scriptura şi până spre dimineaţă am citit.

A treia noapte, din nou a venit Satana, tot în vis, în chipul unui om credincios. ?nsă mi-am dat seama din Cuvântul pe care-l citisem chiar cu o noapte înainte, când mi se arătase, că ceea ce-mi spunea Satana - chiar din Evanghelia după Matei citisem - era răstălmăcit, deci nu era Cuvântul clar al lui Dumnezeu. Atunci am spus: “Pleacă Satano de aici, pentru că tu nu eşti omul lui Dumnezeu, nu eşti trimisul lui Dumnezeu”.

?n acel moment, i s-a transfigurat chipul. Privirea îi era diabolică şi rânjetul la fel. Atunci a căutat din nou să mă omoare prin vis, dar am strigat şi cu adevărat am reuşit să mă rog şi să spun: “Sângele lui Cristos să te facă să dispari şi să te mustre”. Atunci el s-a spulberat în mii şi mii de bucăţi.

Viaţa mea se schimbase total. Din Eli care spunea bancuri chiar porcoase, de astă dată mărturiseam ce a făcut Domnul în viaţa mea, cum Dumnezeu mi-a vindecat copilul, cum Dumnezeu l-a îndepărtat pe Diavolul, cum Dumnezeu mi-a dat atâta pace.

Până atunci ochii mei erau plini de lacrimi. Nu mă simţeam împlinită. Soţul meu venea tot mai băut acasă, mă bătea, părinţii mei şi rudele mele nu mă înţelegeau.

?ntre timp, soţul meu, care înainte îmi spunea zilnic că mă iubeşte, m-a părăsit pentru altă femeie. Pe moment o iertam pe amanta soţului meu, dar peste puţin timp îmi repugna din inimă o ciudă şi o mânie cumplită.

Colegii spuneau: “Cum, Eli nu ne mai ghiceşte?” Până le-am ghicit, până dansam cu ei, până mergeam cu ei, eram bună, apoi, dintr-o dată, Eli s-a stricat de cap. Acum eram toată numai zâmbet, numai pace şi mergeam să le spun o nouă experienţă cu Cristos.

Am fost operată de cancer de mai multe ori. Imi era milă de fiul meu care nu era împăcat cu Domnul şi de soţul meu, care se clătinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.

Dumnezeu m-a vindecat şi de cancer. Pur şi simplu mi-a dispărut tumoarea, după ce mai mulţi fraţi şi surori s-au rugat pentru mine.

DIANA  HORVATH

Diana Horvath a fost dusa inca de mica la biserica baptista de bunica ei. A cunoscut de tanara Cuvantul lui Dumnezeu si biserica. Ea istoriseste:

Cand am ajuns la varsta adolescentei si eram in cautare de raspunsuri, de prietenii, de “fericire”, mi-am indreptat atentia si spre ofertele care veneau din lume. in acelasi timp cautarile mele dupa sens erau ambivalente, fiind indreptate atat inspre lume cat si inspre Dumnezeu. Frecventam in continuare biserica, dar nu aveam o relatie personala cu Dumnezeu si pe deasupra incercam sa imi umplu golul din inima cu surogate oferite de lume. Problema era ca nu ma simteam ca apartinand nici uneia dintre tabere. Nu eram nici in totalitate din lume, dar nici nu eram un copil nascut din nou.

In seara de Ajun de Craciun a anului 1995 am fost la colindat impreuna cu tinerii Bisericii Baptiste Betel din Timisoara. Cand am ajuns spre dimineata acasa am incercat sa deschid poarta casei, dar nu am reusit. Era tare frig afara si cum stateam in fata portii ma gandeam ca ai mei sunt in casa la caldura, bucurandu-se impreuna de Sarbatoare. imi doream asa de mult sa fiu si eu inauntru !

Atunci, am avut viziunea Domnului Isus stand la usa inimii mele si batand…si eu stateam inauntru, la caldura, bucurandu-ma de sarbatoare, pe cand Sarbatoritul statea afara, in frig. Duhul Sfant m-a cercetat in momentele acelea si m-a facut constienta de goliciunea mea spirituala si de nevoia de a fi eliberata de pacatele mele.

 Acolo, in fata portii, L-am primit in inima mea ca Domn si Mantuitor pe ISUS.  Apoi, am reusit sa deschid poarta si cand am intrat in casa i-am gasit pe toti dormind. Din nou am fost cercetata si am inteles ca la fel ca si ei, eu fusesem adormita fata de Domnul, impietrita la chemarea Lui.

Din acel moment lucrurile s-au schimbat in viata mea si am inteles dragostea, rabdarea, mila si harul Domnului fata de mine. De asemenea, golul din inima mea a fost umplut si cel mai minunat este ca Domnul continua sa faca lucruri deosebite in viata mea!   in aprilie 1996 am fost botezata.

Doresc sa ii slujesc cu tot ce sunt Domnului si sa raman credincioasa Celui ce m-a iubit si m-a rascumparat.