Copilul meu s-a îmbolnăvit destul
de rău, încât la 3 ani zăcea pe pat. Avea o pareză şi la mână şi la
picior, de câteva zile se hrănea doar cu ceai.
Să-ţi vezi singurul tau
copil bolind, să-l vezi efectiv în pragul morţii, este ceva cumplit.
Stăteam lângă pătuţul lui şi plângeam, spunându-i lui Dumnezeu:
“Doamne, ia viaţa mea şi dă-o propriului
meu copil. Aş vrea să-l văd că trăieşte, Doamne. Eu nu mai contez,
dar copilul meu să nu se chinuie.”
Soţul meu nu suporta suferinţa
copilului şi din pricina aceasta venea foarte rar pe acasă. ?ncepuse
să bea, venea băut şi bineînţeles că asta agrava situaţia mea.
Durerea era şi mai profundă.
?n această stare, Dumnezeu mi-a
descoperit nişte oameni minunaţi, o familie minunată de oameni cu
adevărat pocăiţi. Prin această familie - familia Lungu din
Târgu-Mureş - părinţii mei spirituali de altfel, prin aceşti oameni
minunaţi L-am cunoscut pe Cristos. Prin modul lor de a trăi, prin
viaţa lor de zi cu zi în familie - pentru mine a fost un exemplu
extraordinar.
Uneori credeam că joacă
teatru, dar fiind vecinii mei, am început să-i cunosc mai
îndeaproape. Ei mi-au spus: “Eli, orice vei cere lui Dumnezeu cu
credinţă vei primi”. ?ntr-o zi mi-au adus o Biblie şi mi-au
spus: “Apucă-te şi citeşte Biblia şi
roagă-te aşa cum ştii tu să te rogi. Simplu, nu poveşti învăţate”.
Am început să citesc şi
Dumnezeu a început să mi se descopere. ?n
suferinţa mea, nu aveam de ce să mă agăţ. De cine să mă agăţ? De
soţul meu care pleca de acasă şi se îmbăta? Cui să-i spun oful meu?
Copilului meu care avea 3 anişori şi ceva şi zăcea în pat… el ce să
înţeleagă?
Atunci am
început pur şi simplu să vorbesc cu Domnul. M-am dus pentru prima
oară la o biserică evanghelică. ?mi
aduc aminte că am plâns cu lacrimi fierbinţi şi am spus:
“Doamne, dacă exişti, te rog să-mi vindeci copilul.
Şi vreau ca această minune să se petreacă chiar astăzi sub ochii
soţului meu.”
Soţul meu era acasă în seara
aceea şi nu m-a împiedicat să merg la acea biserică, pentru că şi el
suferea mult pentru copil. La biserică începuse rugăciunea şi eu
m-am rugat printre primii. Mi-aduc aminte că a fost o rugăciune
extraordinară, care a ajuns la Dumnezeu. Am simţit în acel moment o
putere extraordinară peste fiinţa mea, am simţit că Duhul lui
Dumnezeu lucrează chiar în acel moment şi chiar am spus în
rugăciune: “Doamne, medicii nu i-au mai dat şanse copilului meu
decât maxim 2 ani. Dar Tu, care eşti doctorul doctorilor, arată-i
soţului meu, care nu crede în Tine Dumnezeu, că Tu exişti”. ?n
cele din urmă, cu lacrimi în ochi, i-am mulţumit lui Dumnezeu că
mi-a ascultat rugăciunea, pentru că am simţit efectiv că Dumnezeu
s-a atins de copilul nostru.
Acasă m-a întâmpinat soţul meu şi
mi-a spus: “Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost
vindecat!” I-am spus soţului meu că am simţit şi am strigat:
“Slavă Ţie Doamne! ?ţi multumesc!”. Băieţelul a venit în faţa
mea şi acum putea să mişte mânuţele şi picioarele perfect.
Reporter:
- Acest miracol v-a apropiat mai
mult de Dumnezeu?
Eli Henteş:
- Da,
însă s-a
mai întâmplat ceva foarte interesant. Practica magiei, care-şi
pusese amprenta pe fiinţa mea, m-a urmărit mult timp, şi Diavolul nu
se dă biruit atât de uşor.
?nainte de a mă pocăi cu
adevărat, începusem să studiez tot felul de practici. Prima dată am
studiat practicile oculte şi tainele chiromanţiei, după aceea am
trecut la Yoga, apoi la teozofie, dar toate acestea parcă mă legau
şi mai puternic de Satan şi simţeam că Duhul lui Dumnezeu îmi
vorbeşte că nu e bine ceea ce fac.
Chiar şi Yoga, cu toate că par
doar exerciţii fizice extraordinare la prima vedere, în realitate nu
sunt trasate de Dumnezeu, ci sunt o faţadă a întunerecului, a
Diavolului, ca să cuprindă mai uşor tinerii în cursa.
Sunt faţade pe care Satan le
foloseşte aşa cum se foloseşte chiar şi de televiziune - ne aduce în
faţă anumite emisiuni, chiar şi creştine, dar în realitate… cât la
sută sunt de altă natură, ca să ne rupă de tot ce este dumnezeiesc?
După
studierea teozofiei, Duhul lui Dumnezeu mi-a vorbit. Am stat în post
şi în rugăciune şi pur şi simplu am auzit şoapta Duhului:
“Opreşte-te! Opreşte-te până nu este prea târziu!”. Dar am
început să-i spun Domnului: “Doamne, dar învăţ atâtea lucruri
extraordinare!”. Duhul lui Dumnezeu îmi spunea: “?ţi este de
ajuns Scriptura şi ceea ce-ţi voi descoperi Eu prin Duhul Meu pe
parcurs”.
M-am oprit, dar într-o noapte mă
trezesc lovită peste picior, ca o lovitură de palmă. Locuiam la
etajul 3 la bloc şi afară era undeva un neon care bătea cumva spre
cameră. Mi-am zis: “Cu siguranţă soţul meu s-a dus la baie şi
cine stie cum m-am dezvelit şi m-a lovit peste picior.” Dar nu
era soţul meu. La picioarele patului era Satan. Efectiv l-am văzut
nu numai cu ochi spirituali, ci l-am văzut şi prin ochi fizici.
Lumina bătea din spatele lui. I-am văzut fizicul, era rânjit înspre
mine. Mi-am dat seama că este Satan. Stătea pe marginea patului la
picioarele mele. Soţul meu era lângă mine, sforăia.
M-am
îngrozit. Pentru că deja ştiam cum să mă rog Domnului, m-am acoperit
cu pătura, m-am întors spre soţul meu şi am început să mă rog:
“Doamne, îndepărtează-l te rog pe cel rău.
?ndepărtează-l
şi ia-mi Doamne duhul de frică”.
Ştiam că Satana lucrează foarte mult şi prin duhul de frică, care,
dacă te cuprinde, poate pune stăpânire pe tine. Domnul a îndepărtat
duhul de frică şi am adormit foarte repede. Am şi uitat că Satana
era la picioarele mele.
A doua noapte, a
venit Satana în vis din nou. A început să mă acuze, să-mi spună:
“Tu mi-ai slujit mie, tu trebuie să-mi slujeşti în continuare. Tu ai
ghicit, ai făcut tot felul de practici, chiar Yoga, ai studiat asta,
ai făcut asta”.
Atunci am spus:
“Chiar dacă am făcut aşa, eu acum vreau să-i slujesc stăpânului
meu”. El zicea: “Te voi distruge”. Căuta în vis să mă
distrugă, dar m-am trezit. Şi m-a cuprins iarăşi frica. Am luat
Scriptura şi până spre dimineaţă am citit.
A treia
noapte, din nou a venit Satana, tot în vis, în chipul unui om
credincios. ?nsă
mi-am dat seama din Cuvântul pe care-l citisem chiar cu o noapte
înainte, când mi se arătase, că ceea ce-mi spunea Satana - chiar din
Evanghelia după Matei citisem - era răstălmăcit, deci nu era
Cuvântul clar al lui Dumnezeu. Atunci am spus: “Pleacă Satano de
aici, pentru că tu nu eşti omul lui Dumnezeu, nu eşti trimisul lui
Dumnezeu”.
?n
acel moment, i s-a transfigurat chipul. Privirea îi era diabolică şi
rânjetul la fel. Atunci a căutat din nou să mă omoare prin vis, dar
am strigat şi cu adevărat am reuşit să mă rog şi să spun:
“Sângele lui Cristos să te facă să dispari şi să te mustre”.
Atunci el s-a spulberat în mii şi mii de bucăţi.
Viaţa mea se
schimbase total. Din Eli care spunea bancuri chiar porcoase, de astă
dată mărturiseam ce a făcut Domnul în viaţa mea, cum Dumnezeu mi-a
vindecat copilul, cum Dumnezeu l-a îndepărtat pe Diavolul, cum
Dumnezeu mi-a dat atâta pace.
Până atunci ochii
mei erau plini de lacrimi. Nu mă simţeam împlinită. Soţul meu venea
tot mai băut acasă, mă bătea, părinţii mei şi rudele mele nu mă
înţelegeau.
?ntre
timp, soţul meu, care înainte îmi spunea zilnic că mă iubeşte, m-a
părăsit pentru altă femeie. Pe moment o iertam pe amanta soţului
meu, dar peste puţin timp îmi repugna din inimă o ciudă şi o mânie
cumplită.
Colegii
spuneau: “Cum,
Eli nu ne mai ghiceşte?” Până le-am
ghicit, până dansam cu ei, până mergeam cu ei, eram bună, apoi,
dintr-o dată, Eli s-a stricat de cap. Acum eram toată numai zâmbet,
numai pace şi mergeam să le spun o nouă experienţă cu Cristos.
Am fost
operată de cancer de mai multe ori. Imi
era milă de fiul meu care nu era împăcat cu Domnul şi de soţul meu,
care se clătinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.
Dumnezeu
m-a vindecat şi de cancer. Pur şi simplu mi-a dispărut tumoarea,
după ce mai mulţi fraţi şi surori s-au rugat pentru mine.

DIANA HORVATH
Diana Horvath a fost dusa inca de
mica la biserica baptista de bunica ei. A cunoscut de tanara
Cuvantul lui Dumnezeu si biserica. Ea istoriseste:
Cand am ajuns la varsta
adolescentei si eram in cautare de raspunsuri, de prietenii, de
“fericire”, mi-am indreptat atentia si spre ofertele care veneau din
lume. in acelasi timp cautarile mele dupa sens erau ambivalente,
fiind indreptate atat inspre lume cat si inspre Dumnezeu. Frecventam
in continuare biserica, dar nu aveam o relatie personala cu Dumnezeu
si pe deasupra incercam sa imi umplu golul din inima cu surogate
oferite de lume. Problema era ca nu ma simteam ca apartinand nici
uneia dintre tabere. Nu eram nici in totalitate din lume, dar nici
nu eram un copil nascut din nou.
In seara de Ajun de Craciun a
anului 1995 am fost la colindat impreuna cu tinerii Bisericii
Baptiste Betel din Timisoara. Cand am ajuns spre dimineata acasa am
incercat sa deschid poarta casei, dar nu am reusit. Era tare frig
afara si cum stateam in fata portii ma gandeam ca ai mei sunt in
casa la caldura, bucurandu-se impreuna de Sarbatoare. imi doream asa
de mult sa fiu si eu inauntru !
Atunci, am avut viziunea Domnului
Isus stand la usa inimii mele si batand…si eu stateam inauntru, la
caldura, bucurandu-ma de sarbatoare, pe cand Sarbatoritul statea
afara, in frig. Duhul Sfant m-a cercetat in momentele acelea si m-a
facut constienta de goliciunea mea spirituala si de nevoia de a fi
eliberata de pacatele mele.
Acolo, in fata portii, L-am
primit in inima mea ca Domn si Mantuitor pe ISUS. Apoi, am reusit
sa deschid poarta si cand am intrat in casa i-am gasit pe toti
dormind. Din nou am fost cercetata si am inteles ca la fel ca si ei,
eu fusesem adormita fata de Domnul, impietrita la chemarea Lui.
Din acel moment lucrurile s-au
schimbat in viata mea si am inteles dragostea, rabdarea, mila si
harul Domnului fata de mine. De asemenea, golul din inima mea a fost
umplut si cel mai minunat este ca Domnul continua sa faca lucruri
deosebite in viata mea! in aprilie 1996 am fost botezata.
Doresc sa ii slujesc cu tot ce
sunt Domnului si sa raman credincioasa Celui ce m-a iubit si m-a
rascumparat.
sus