baptist.ro

Pagină de Mărturisiri şi Lucrare

La Tichilesti

(Braila)

Cred ca nu am gresit cind am gindit ca 21 martie, prima zi de primavara,nu poate fi decit o zi splendida.Ne indreptam spre Tichilesti..

Am strabatut170 de km (dus) si pot sa spun ca drumul a fost o incintare : dealuri, lacuri, Dunarea si Marea Neagra, toate acestea intr-un peisaj specific dobrogean, cu mult soare si …multa saracie!

Din pacate leprozeria nu mai are decit 24 de persoane foarte batrine! Sint macinati de suferinte, unii deznadajduiti, altii cu dureri insuportabile, la pat!

Incet, incet se trec si ei ca si vremea,unii si-au pus increderea in Dumnezeu, altii il acuza pentru starea in care sint de atita amar de vreme.

In curtea sanatoriului strabatem o potecuta catre biserica. Sintem urmariti cu privirea de cei ce pentru inceput nu vor sa ne urmeze in biserica,dar ne saluta cordial.

In biserica se string rind pe rind fratii,unii cu cirje,altii orbi,multi dintre ei se misca greu,batrinetile reducindu-le din vigoare.

Ne bucuram intr-o atmosfera plina de caldura si dupa ce se ridica unul din fratii musafiri la amvon, usa se deschide din cind in cind, lasind sa intre cite unul ,cite unul,din cei de afara. Au venit sa ne vada, sa asculte din Cuvint si noi dam slava Domnlui cintind si rugindu-ne.Unii dintre noi au facut marturisiri, altii au cintat sau au indemnat la credinta si speranta ce numai in Isus se poate capata.

Ingerii s-au bucurat impreuna cu noi in bisericuta saracacioasa din Tichilestiul uitat de lume…

Portbagajele noastre se deschid si dau al iveala alimente si produse de igiena.

Inainte de terminarea programlui bogat ,usa se deschide si cei ce nu vor sa fie intrebati de nimic, ies rind pe rind, usor, sfiosi ducind singuri povara suferintelor proprii.Fratii si surorile ramin in biserica se salute calduros grupul nostru si sa ne anunte ca inca doua persoane au plecat la Domnul .

Leprosii sint ingrijiti,asa cum este posibil intr-un sanatoriu,uneori au sponsori, biserica din Braila, atit ortodoxa cit si baptista.Sint acolo ca intr-o familie,dar cu totii isi asteapta inevitabil moartea ,iesind si azi la soare , pina cind ? Numai Dumnezeu stie de ce sint ei asa !?!

Gabriela Olaru
Martie 2004