Colaboratorii

Pagina de Literatură creştină

Paginile de literatură sunt realizate de Ionatan Piroşca.

Din cuprinsul acestei ediţii

Dumnezeu este duh [pagina 1]

Tabla înmulţirii cu cerul (continuare) [pagina 2]

Testamentul [pagina 3]

Nicolae Moldoveanu - numitor comun al iubirii [pe această pagină]

Nicolae Moldoveanu - numitor comun al iubirii

Ne-am fi aşteptat ca Nicolae Moldoveanu să caute sa-şi cânte (sau mai degrabă să-şi plângă) suferinţele pricinuite de condiţia sa de fost întemniţat, să aducă în prim-planul creaţiei sale experienţele atât de amare ale închisorii…

Departe de asta însă, înţelegând că nu experienţa particulară e cea mai relevantă oglindă a trăirii cu Hristos, ci asumarea tuturor experienţelor particulare cu intensitatea reală a unor canale de comunicare cu divinul, el le subsumează, aceste experienţe, unui numitor comun al sensului ultim,  numitorului sublim care e învăţarea credinţei, nădejdii şi dragostei.

Nu pereţii unei celule stau în jurul lui Nicolae Moldoveanu, când scrie aceste adevărate imnuri, ci îngerii Domnului. Nu talentul, nu îndemânarea versificării contează, ci ecoul cântării sub cupola unei catedrale care e chiar sufletul său cu neputinţă de îngenuncheat de altcineva decât de Domnul cerurilor şi pământului.

Mânuind meşteşugul versului cu îndemânare, Nicolae Moldoveanu este unul dintre autorii care te fac, intr-adevăr, să crezi că, în alte condiţii culturale şi liber să aleagă o formă, ar fi fost un mare poet, la fel de natural şi liber cum se arată acum, la fel de muzical în sunetul şi arhitectura poeziilor…   

Poezii de Nicolae Moldoveanu

NU-I JERTFĂ PREA MARE …

Nu-i jertfă prea mare să cazi apărând

frumuseţea-adevărului care

din cer coborât-a la noi, aducând

lumină, iubire, iertare.

Nu-i jertfă prea mare să pierzi pe pământ

averi, prietenii, libertate,

când Domnul, smerit, a lăsat cerul sfânt,

să poarte-ale noastre păcate.

Nu-i jertfă prea mare să fii prigonit

când crezi şi păstrezi calea dreaptă,

când ştii c-o s-ajungi un sfârşit strălucit,

când ştii ce cunună te-aşteaptă.

Nu-i jertfă prea mare, când ochii-ţi ridici

spre jertfa de Domnul adusă,

când ştii cât de mult a plătit El aici

a ta mântuire nespusă.

Alungă-ntristarea şi fii fericit,

cântând imnuri sfinte iubirii,

c-alături de Domnul ai fost rânduit

să fii pe altarul jertfirii.

ÎN TEMPLE...

“Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea,

este Domnul cerului şi al pământului

şi nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti."

(Fapte 17, 24; 7,48)

În temple zidite de mâini omeneşti,

Tu, Doamne, nu stai niciodată,

căci Duh şi Lumină şi Dragoste eşti,

şi Dragostea-i templul ce Tu-l locuieşti,

când ea se păstreaza curată.

În inima-n care credinţa-i veşmânt,

şi-n sângele Tău curăţită,

Tu vii cu iubire, Stăpâne preasfânt,

e singurul templu dorit pe pămint,

de inima Ta, fericită.

Atunci când iubirea adună cu dor,

copiii luminii divine,

cobori cu grăbire în mijlocul lor,

căci Tu le eşti templu şi har sfinţitor,

şi templu sunt ei pentru Tine!

Credinţa şi pacea şi-a1 dragostei jar,

şi viaţa în duh şi lumină,

sunt toate lucrări izvorâte din har,

sunt templu-Adevărului fără hotar,

umplut cu Fiinţa-Ţi divină.

Aici în lucrările Tale mereu,

Tu stai şi-Ţi găseşti desfătare,

în ele să stau pe deplin vreau şi eu,

căci ele sunt templul adâncului meu,

in care Ţi-aduc închinare!

BUCURIA PĂCII...

Bucuria păcii, Tu mi-aduci, Isuse,

chiar când bat în juru-mi groaznice furtuni,

Tu, Lumina vieţii celei neapuse,

mângâiere-n suflet pururea mi-aduni!

Binecuvântarea sfântă şi aleasă

de la Tronul milei se revarsă-n plin,

şi-o adâncă pace-n inimă se lasă,

peste suferinţa-mi toarn-al ei alin…

La-mplinirea vremii va-nceta durerea,

căci hotar la toate, Doamne, Tu ai pus,

după suferinţă vine mângâierea,

după chinul morţii, viaţa făr-apus!...

SFÂNT CUPTOR…

Sfânt cuptor al suferinţei,

ce mă arzi fără să pier,

aripi noi dai tu credinţei,

să ma nalţe către cer.

Iar din lutul ce-nfăşoară

viaţa sufletului meu,

tu faci zilnic să răsară

chipul sfânt din Dumnezeu.

Îmi ţeşi haine din lumina

veşnicei neprihăniri,

curăţindu-mi toată tina,

omeneştii mele firi.

Sfânt cuptor de suferinţă,

tu de Domnu-ai fost sfinţit,

când pe cruce-a Lui Fiinţă,

pentru mine s-a jertfit.

Mă sfinteşte totdeauna,

o, cerescule cuptor,

ca să pot primi cununa,

la sfârşit, biruitor!

CÂND BEZNA

Când beznă e-n juru-ţi cu cer furtunos,

când tu nu mai ştii ce-o să vină,

rămâi în Lumină, rămâi în Hristos,

Lumina aduce Lumină!

Când moartea cea rece mai mult şi-a adus

în juru-ţi grămadă de gheaţă,

rămâi în viaţă, rămâi în Isus,

Viaţa aduce Viaţă!

Când azi necredinţa mai crudă şi-a scos,

săgeţi să-ţi străpungă fiinţa,

rămâi în credinţă, rămâi în Hristos,

credinţa aduce credinţă.

Când tot ce-i statornic îţi pare răpus,

şi-n jur nu mai ai siguranţă,

rămâi în speranţă, rămâi în Isus,

speranţa aduce speranţă!

Când ura se-aruncă muşcând furios,

In juru-ţi făcând pustiire,

rămâi în iubire, rămâi în Hristos,

Iubirea aduce Iubire!

SĂ FACI, O, ISUSE...

Să faci, o, Isuse, din inima mea,

o harfă divină - să cânţi Tu pe ea,

şi-n corzile-i sfinte să sune mai plin,

acordul iubirii măreţ şi senin.

Să faci, o, Isuse, din inima mea,

cădelniţă sfântă — să ardă în ea

tămâia iubirii cu focu-i ceresc,

ca pururi prin lume iubind să trăiesc.

Să faci, o, Isuse, din inima mea

epistolă vie - să scrii Tu în ea,

Cuvântul iubirii, plăcut şi duios,

să-ndemne pe-oricine spre cerul frumos!

Să faci, o, Isuse, din inima mea,

biserică sfântă - să stai Tu în ea,

podoaba iubirii cu Duhul ei blând,

s-o faci frumoasă oriunde şi-oricând!

Si tie, Isuse, şi inima mea,

să fie intruna ca inima Ta:

Izvor de iubire, de milă, de har,

mereu tot mai plină, pe-al jertfei altar!