(Carte apărută în 1998, reeditare în versiune electronică, pe fascicole)

Cele mai frumoase poezii din aceasta carte pot fi ascultate în lectura autorului, fiind imprimate şi audio, pe un foarte frumos fond muzical creat de Călin Boca.

Puteţi comanda caseta sau compact disc la:

Studio Mesaj,

CP 2016  OP 1  Cluj-Napoca

Tel. 0264.436150

email smesaj@mail.dntcj.ro

***********

Fascicolul 09

***********

Porţi de cleştar

Porţi de cleştar gândului dat-ai- cuvânt,

haine regeşti înfăşoară grumazul tăcerii

de când, Dumnezeule, m-ai luat din pământ

şi m-ai pus om în mijlocul verii.

De adânc s-a umplut până sus valul cel

ce din humă clădit-ai şi suflu…

Se uitau raze sfinte la el,

cât de viu îl făceai şi de suplu.

Chipuri din vis, vis de dincolo de orice,

le-ai săpat cu uşure vibrare

în moalele încă pământ care se

desfăcea gângurind, ca o floare.

M-ai făcut din bucurie şi din iubire,

m-ai modelat, ca pe un candid răsfăţ,

gândurile mi le-ai dăruit- sfinte safire

fierbinţi, în care cuvânt să agăţ

ca o montură strălucitoare pentru o piatră

de preţ, neasemuită asemănare

cu inima Ta fără uitare şi fără pată…

De ce, Dumnezeule, acum gândul mă doare?

Ce i-am făcut şi cum am putut să-i întorc

faţa strălucitoare în altă parte?

Iartă-mă, Doamne, mai dă-mi timp, mai dă-mi loc

să-mi pot căuta aproapele, în atâta departe!

Tabla înmulţirii cu cerul

În valea ăstei umbre, cu de la Tine ştire,

veni-îmi cândva gândul a învăţa păşire.

Ca frunza ce în sclipăt ţâşneşte, preş de-o vară,

părinţi cu ochi aidom atunci m-asemănară.

O biată ploaie scursă prin sita nimicirii,

atât eram… O vrajbă în crâncenarea firii.

Vreun merit, oare, -anume, sau rosturi? Nici vorbire!

Descălecat de ere sau ţări, spre pomenire…?

Şi o pornii cu faţa în râs şi-n plâns ascunsă,

zadarnic înfoindu-mi ascunzătoarea frunză.

Iar zborul, de-o cădere se-mpiedica mereu.

Ce căutam în mine…? Nu mai ştiam nici eu!

Abia când Tu de scrâşnet m-ai dezlipit, am plâns

deplin şi-ntotdeauna şi-n Tine bob m-am strâns.

De-atunci, sunt picurare din candela iubirii:

m-ai învăţat cât face, cu cer, tabla-nmulţirii!

Între mine şi tine

Soţiei mele

Lasă vorbele…Între mine şi tine

lasă florile să albine!

E o lume care trebuie culeasă cu multă răbdare

printre felurile de nemâncare.

Numai iubirea e de un singur fel, mereu:

ce nu iubeşti cu tine, nu e greu.

Unul lângă altul, întinerire

inversă în iubire…

Lasă vorbele să nu spună…

Când inimile sunt împreună,

două câte două într-un trainic inel,

Bijutierul e El!

Şi poate spune mai bine decât oricine

şi poate să adune şi s-aline,

să plece coperişul cerului, cu tot cu ploaie,

inimile să ni le-ndoaie

într-una singură, împletită în rugă,

îndeaproape şi îndelungă…

Lasă vorbele…Între mine şi tine

lasă florile să albine!

Şi de îmi tremură

în inefabil spusa

Se sting în seri molatece, lungi vrejuri,

fierbinţi cărări de verde în apus.

Se zbat cuvinte încă în gâtlejuri

să spună ce n-a fost vreodată spus.

Mai ţin ostateci ochii mei poieni

de lacrimă din dor desţelenită.

Colindă parcă suflete de reni

prin suflet de zăpadă vălurită.

Te chem pe Nume dintre nostalgii

cu omenească nostalgie mută:

Tu ştii, oricare limbă aş vorbi,

din Tine, ce ureche mă ascultă.

Şi de îmi tremură în inefabil spusa

ca viziunea într-un vechi profet,

Tu-i curăţeşti cu dragoste ascunsa

tăcere şi mi-o răsădeşti în piept.

Din rădăcini, ca o uricare lină

în craterul albastrului purtat

de glasul Tău, penelul meu se-nclină

în roşul viu al sângelui vărsat,

în cenuşiul stâncii, când mormântul

părea să-Ţi fie capătul puterii-

cernitul fir de iarbă murmurându-l-

sau în culoarea tainic-a-nvierii.