Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Influenţele unei economii globale

de Caius Obeada

În ultimii ani am ajuns sa citim destule articole care tratează problema unei unităţi spirituale cunoscută a fi un ecumenism interconfesional. Dacă în ani 1960 ecumenismul era o idee care ajunge să fie tratată la conciliu Vatican II, sugerând o unitate a Creştinismului sub supremaţia papală, zilele noastre aduce o idee mult mai largă, a unei unităţi religioase prin care fiecare ajunge pe căi diferite la acelaşi Dumnezeu.

În anii 1960-70, o serie de discuţii ajung să apropie Protestantismul de Catolicism, Ortodoxismul să colaboreze cu Catolicismul, iar la sfârşitul anilor 1990-2002 ideea colaborării şi acceptanţei se lărgeşte, ajungând să fie o acceptanţă a musulmanilor, a religiilor budiste ca o formă acceptabilă a cunoaşterii şi celebrării a aceluiaşi Dumnezeu pe care Creştinismul îl recunoaşte a fi JEHOVA.

Ce s-a întâmplat, cum am ajuns la această acceptanţă religioasă, a unei unirii spirituale şi culturale cu cea ce de secole au fost duşmanii Creştinismului?

Două motive sau gânduri mă îndreaptă să justific cea ce copii mei ajung să experimenteze:

1.     schimbările economice mondiale

2.     preparările spirituale premergătoare Anti-Cristului

Schimbările economice mondiale

Anii 1940-1989 sunt cunoscuţi pentru unii dintre noii ca anii slavei comuniste, în care socialismul încerca crearea omului nou, după standardele Marxist-Leniniste. Ţările estului se separă de principiile capitaliste, pledând pentru un sistem în care fiecare om să poată beneficia de aceleaşi resurse economice. În această gândire un doctor şi un zugrav ar pune bunurile economice împreună, fiecare beneficiind egal la resursele pe care le-ar acumula împreună.

Capitalismul vine cu ideea unui câştig în funcţie de strădania şi capacitatea pe care le ai, sau le câştigi. Dacă un tânăr, în strădania sa, termină un doctorat, ajunge să beneficieze financiar în baza strădaniei sale. Dacă un tânăr ajunge să se mulţumească cu un nivel intelectual mai jos, care să-i aducă o sursă financiară mai limitată, sistemul capitalist îl satisface pe acest tânăr în baza strădaniei sale.

După ani de încercare, comunismul cade, sistemul unei corupţii birocratice ajunge să împrumute un sistem care dă gratitudine celui care prin eforturi ajunge să stăpânească o profesie ce aduce satisfacţii financiare mai mari. Astfel, ţările estului împrumută sistemul capitalismului, ajungând să se bucure de noua experienţă a acestei libertăţi economice pe care fiecare familie ajunge să şi-o creeze.

Aceste schimbări economice pe care unele ţări ajung să le împrumute, ajung pe parcurs să schimbe balanţele economice mondiale. America ajunge să investească în economia Chinei, fabricile şi uzinele Chinei lucrând pentru consumatorul Americii. India intră pe piaţa mondială cu o serie de produse ale orientului, Coreea produce maşini, Japonia produce electronice, Bărăganul României ajunge din nou să alimenteze Europa, Venezuela să producă petrol împreună cu ţările orientului mijlociu.

Schimbările economice ajung să scoată la iveală o serie de necesităţi de schimbare culturală. America - importatorul cel mai mare al Chinei - cere libertatea religioasă, Venezuelei i se atrage atenţia că trebuie să respecte drepturile omului, Arabia Saudită este avertizată de Europa să fie atentă la libertatea femeilor şi a egalităţii sexuale.

O serie de cerinţe care ajung să fie solicitate de ţările care au o putere economică, cerând să se respecte o libertate a omului la nivel mondial. Ajungându-se printr-o serie de tratate să se recunoască nu numai libertatea omului dar şi libertatea religioasă, cerându-se guvernelor o toleranţă absolută în schimbul unei cooperări economice la nivel mondial.

Libertăţile religioase câştigate prin aceste tratate economice ajung să deschidă strada ecumenismului global. Budiştii, Musulmanii, Catolicii, Baptiştii si Penticostali ajung să colaboreze la nivel mondial sub egida organizaţiilor ecumenice. O serie de înţelegeri locale şi internaţionale ajung să deschidă calea nu numai a unei colaborări ci şi a unei transformări dogmatice.

Catolici cer să fie înţeleşi, la rândul lor ajungând să facă mici paşi care ar părea să fie consolatori. Ortodocşi cer egalitate la întâietatea patriarhală, pe când catolici cer să li se recuonască întâietatea între fraţi. Baptiştii se unesc cu Penticostalii sub egida organizaţiilor evanghelice. Adventişti cerând ca şi ei să fie consideraţi evanghelici. Mormoni şi ei cer să fie recunoscuţi a fi creştini, dar nu vor să accepte criticile evanghelicilor. Musulmani ne fac observaţia că şi ei recunosc ca profet pe Isus, însă nu vor sa recunoască Creştinismul.

Schimbările economice mondiale ajung să pună presiune multor guverne să ajungă la o acceptanţă şi toleranţă, deschizând calea unirii ecumenice, denominaţii duşmane fiind forţate să facă pace, catolici încercând să preia supremaţia. Puterile economice ale lumii încep să-şi facă cunoscut intenţia de a controla şi dirija interesele religioase în vederea menţineri unui câştig economic mult mai important decât libertatea religioasă a omului.  

Pregătirile spirituale premergătoare Anti-Cristului

Pentru cei care studiază escatologie, studiul lucrurilor viitoare, sunt în cunoştinţa conceptului amileniist, milenist şi premilenist. În dispensaţia viitoare, un caracter important în istoria Bisericii îl joacă Anti-Cristul, cel care va veni şi se va prezenta lumii ca fiind Mesia.

Doctrinele escatologice întreţin ideea unei continue uniri la nivel economic şi religios, Anti-Cristul ajungând să predomine nu numai viaţa economică mondială dar şi viaţa spirituală. Ecumenismul este o forţă tăcută care în fiecare an se întăreşte mai mult, ajungând să auzim de tratative care cu ani în urmă nu s-ar fi putut concepe, totuşi în zilele noastre dialoguri sunt purtate cu uşile închise.

Problema ecumenismul este înţeleasă greşit de mulţi, unii ajungând să facă declaraţii „gratis” ca şi cum am fi înapoiaţii lumii Creştine. De exemplu, spre uimirea multora, doi teologi români ajung să semneze un document prin care s-ar părea că cer iertare societăţii musulmane. Tot spre surprinderea unora, baptişti sunt în discuţii cu Vaticanul. Alţi creştini cer iertare pentru sclavia negrilor, iar unii vor ca negrii Americii să fie retribuiţi pentru sclavia anilor 1700-1800.

Toate aceste porniri fireşti, în care încercăm să împăcăm toate culturile şi societăţile lumii, nu fac altceva decât să încerce o sufocare a identităţii care mai există şi pe care o mai recunoaştem. Ecumenismul nu tratează cu o colaborare simplistică între denominaţii spre binele umanităţii, ci cu unirea şi asimilarea unei identităţi unice, prin care diferite denominaţii ajung să accepte practici şi doctrine care le erau străine.

Aici nu vorbim de o colaborare Baptistă-Penticostală, ci de o lepădare categorică de doctrinele Baptiste şi Penticostale în favoarea unei doctrine tolerante şi acceptabilă de amândouă denominaţii, identitatea fiind peirdută în numele unirii ecumenice. Ecumenismul nu încearcă să împace două denominaţii ci să promoveze o toleranţă mondială.

Billy Graham, în unul din interviurile date, sugerează ideea că o persoană poate să fie mântuită chiar dacă nu a cunoscut niciodată pe Cristos, pentru că iniţiativa salvării a fost începută de Dumnezeu. Această învăţătură deschide uşa unei mântuiri universale indiferent de viaţa şi orientarea pe care o ai. Dacă ai trăit ca un musulman sau budist, indiferent de trăirea pe care ai avut-o, ai şansa mântuiri bazat în ideea că Dumnezeu te Mântuie în baza voinţei Sale, indiferent de trăirea ta.

În România există tendinţa unei pierderi a identităţii în numele spiritualităţii, ca şi cum dacă eşti baptist nu ai mai fi spiritual. Unii au ajuns să ne spună că în cer nu mai sunt baptişti şi penticostali. Ceea ce mă pune pe gânduri nu este validitatea argumentului ci baza unui astfel de argument. Care este scopul pierderi identităţii? De ce suntem aşa de repezi în a ne pierde identitatea?

Indiferent de orientarea doctrinară pe care o avem referitor la venirea Domnului Isus Cristos, certitudinea schimbării progresiste a unei unităţi spirituale ecumenice este prezentă şi în plină dezvoltare. Ceea ce pentru unii, o unitate pacifistă ar fi rezolvarea problemelor politico-culturale, pentru unii dintre noi nu sunt decât nişte semne premărgătoare venirii lui Cristos.

Forţa economică şi necesitatea de supravieţuire împing naţiunile la o cooperare inexistentă în trecut, la shimbări economice profitabile structurilor politice, interesate nu în libertatea omului ci în asigurarea existenţei şi a supravieţuirii. Vântul ecumenic devine un rezultat al necesităţii economice globale în care naţiunile ajung să depindă una de alta pentru supravieţuire. Influenţele economice inter-globale ajung să influenţeze şi să faciliteze venirea a celui ce este cunoscut în Creştinătate a fi Anti-Cristul.

Coram Deo!

sus