Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Rezoluţii, aşteptări şi vise

de Caius Obeada

Suntem în primele zile ale anului, sperând ca anul acesta să fie un an mai bun ca cel precedent. Economia mondială a alterat vieţile multora; bogaţii au sărăcit, cei care şi-au riscat economiile pentru îmbogăţire şi le-au pierdut, iar săracii tot săraci au rămas. Indiferent de starea economică în care te-ai aflat în anul precedent, nu există certitudinea unei îmbunătăţiri, indiferent de strategiile pe care le-ai folosi.

Omului îi place să viseze, să-şi facă planuri, să profite de ocazii şi posibilităţi, totul în perspectiva unei îmbunătăţiri sau împliniri a unei satisfacţii personale. Biblia ne face cunoscut mulţi visători care, cu orice preţ, au încercat să-şi satisfacă plăcerile personale. Unii au vrut să fie împăraţi, alţii prooroci, alţii au vrut să aibă câştiguri, fiecare în viziunea planurilor păcătoase au încercat să profite de slăbiciunea aproapelui său.

Mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri se consideră a fi creştini. Unii se etalează pe o treaptă de credincioşie superioară identificându-se a fi pocăiţi, iar alţii merg mai departe, considerându-se slujitori ai Domnului fără vreo aderenţă denominaţională. Totuşi, prea puţini ajung să împrumute crucea Domnului Isus, spălând picioarele aproapelui său. Conceptul de slujitor al Domnului ajunge să fie interpretat într-un context diferit de ceea ce Cristos însuşi a încercat să exemplifice Creştinătăţii.

Începând un an nou, doua întrebări are necesita un răspuns:

1. Care sunt aşteptările lui Dumnezeu din partea mea?

2. Care sunt aşteptările mele din partea lui Dumnezeu?

Două întrebări care necesită un răspuns şi o meditaţie serioasă pentru cei care umblă sau încearcă să umble pe urmele Domnului Isus. Misconcepţiile şi neînţelegerile au dus pe mulţi pe căi lăturalnice, conceptul primirii din partea Domnului fiind mai mare decât conceptul urmării şi a împlinirii voii lui Dumnezeu. Pentru unii a primii a fost mai important decât a da, satisfacţiile personale fiind mai importante decât gloria lui Dumnezeu.

  Care sunt aşteptările lui Dumnezeu din partea mea?

Mii de cărţi şi autori au încercat să explice aşteptările lui Dumnezeu din partea omului. Scripturile încearcă să dea o definiţie a ceea ce Dumnezeu aşteaptă din partea copiilor Săi. Nu aş fi în stare să pot etala mesajul divinităţii în contextul aşteptărilor pe care Dumnezeu le-ar avea din partea noastră, însă aş putea aduce aminte câteva lucruri care ni se cer în momentul în care am ajuns să ne identificăm drept copii ai Domnului.

1. Umblarea în Cristos implică purtarea Crucii

În Evanghelia după Matei ni se face cunoscut o circumstanţă în care Petru îl ia deoparte pe Cristos sugerând că nu este bine să i se întâmple ceea ce Cristos însuşi prevestea ucenicilor. În acel context Isus le spune ucenicilor:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24)

Umblarea în Cristos implică purtarea Crucii, un concept foarte diversificat în contextul doctrinelor Creştine. Crucea in vederea teologică implică necesitatea jertfei lui Cristos în planul Mântuirii. Crucea este o aducere aminte a păcătoşeniei omului şi a necesităţii jertfei lui Cristos. Umblarea în Cristos necesită purtarea Crucii, o realitate zilnică a credinciosului că fără jertfa mântuitoare a Cristosului este o imposibilitate de a umbla cu Cristos sau în Cristos.

Crucea este o aducere aminte a preţului de răscumpărare. Petru scrie:

„Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump a lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18-19)

Purtarea Crucii este o aducere aminte continuă a preţului şi a ceea ce reprezentăm în faţa omenirii. Şi totuşi ceea ce Crucea este pentru noi ajunge să fie total diferit de ceea ce Cristos învaţă. În înţelegerea unora Crucea ar reprezenta:

Lista poate să fie lungă şi bogată, totuşi nimic din ceea ce am ajunge să punem pe hârtie ar putea exemplifica Crucea. Purtarea Crucii are o dimensiune spirituală manifestată în lumea materială, o trăire continua nejustificată în împlinirea voii Sale. Un om născut din Dumnezeu îşi poartă Crucea nu din cauza unei raţionalizări sau obligaţii pe care o are, ci datorită naturii divine în care Crucea devine parte integrantă a unei vieţi în Cristos.

Un copil a lui Dumnezeu nu trebuie în fiecare dimineaţă să-şi aducă aminte ca trebuie să-şi poartă Crucea, trăirea în Cristos este o viaţă naturală a Crucii. În acest context Dumnezeu aşteaptă din partea noastră o purtare a Crucii zilnice, o reprezentare, o pecete, o asigurare a prezenţei lui Dumnezeu în fiecare zi şi în toate lucrurile pe care le facem în voia Sa.

2. Împlinirea Legii lui Cristos

Scripturile, încă de pe primele pagini ne face cunoscut o serie de legăminte pe care Dumnezeu le face cu omenirea. Legământul Adamic, cu Noe, cel Avraamic, mai târziu cu poporul Israel ajungând să facă un legământ personal cu Dumnezeu, Moise făcând cunoscut legea lui Iehova poporului ales. Sute de ani după legea lui Moise, Cristos vine şi face cunoscut legea Sa, apostolul Pavel scriind Galatenilor:

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Gal. 6:2) 

Robin A Brace, un apologet englez explică acest verset în următoarele cuvinte:

„Deci legea lui Cristos sub care fiecare creştin stă (indiferent dacă înţeleg sau nu acest concept), nu este împlinirea prin „ţinerea” celor zece puncte, dar prin a fi plin de dragostea lui Cristos, o dragoste care ne călăuzeşte la o purtare voluntară a sarcinilor unii altora.” (What is The Law of Christ of 1 Corinthians 9:21?)  

Împlinirea Legii lui Cristos implică purtarea sarcinilor, a ajutorării văduvelor şi a săracilor, a celor în nevoi. Ioan scrie în Epistola Sa:

„Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.” (1 Ioan 4:21)

Dragostea frăţească, a purtării de grijă în spiritul dragostei lui Cristos, care s-a jertfit pentru noi, este Legea dragostei pe care Cristos a lăsat-o copiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă din partea noastră o împlinirea a legii lui Cristos, a Legii Dragostei care ne leagă pe toţi de Dumnezeu, nu într-un mod platonic, ci în modul real al Crucii.

Când Cristos a fost întrebat care este cea dintâi dintre toate poruncile răspunsul a fost:

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”: iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Marcu 12:30-31)

Dacă ar trebui să explicăm care este esenţa Legii lui Cristos s-ar putea spune că iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape este de fapt înţelegerea conceptului Dragostei. Un concept multi-dimensional care include o dimensiune a eternităţii la fel ca şi dimensiunea umanităţii. Cristos este Crucea care leagă divinitatea cu umanitatea, dragostea eternă de dragostea umană. Legea lui Cristos este întruparea dragostei.

3. Facerea de ucenici

Înainte de înălţare Cristos spune ucenicilor Săi:

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi a Fiului şi al Sfântului Duh. Şi Învăţaţi-i să păstreze tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19-20)

Pentru unii acest pasaj biblic este o controversă, sugerând că aceste versete nu ar fi aparţinut textului original, introducând în mod eretic doctrina Trinităţii. Propovăduirea Evangheliei a fost şi este mesajul Crucii, purtat de Cristos şi apostoli către omenire. Biserica Primară şi sfinţii primelor secole au purtat Evanghelia aşa cum şi nouă ni se cere să o facem. Importanţa propovăduiri constă în înţelegerea doctrinei Mântuirii.

Pavel ne face cunoscut următorul concept referitor la mântuire:

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Ef.2:8)

Credinţa este un fenomen fundamental Mântuirii. Mântuirea vine în urma credinţei, care l-a rândul ei este un dar de la Dumnezeu. Pavel merge mai departe să ne spună că vehiculul credinţei este ascultarea Cuvântului lui Hristos. În epistola către Romani Pavel scrie:

„Astfel credinţa vine în urma auzirii: iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Rom. 10:17)

Auzirea Cuvântului facilitează primirea credinţei, ceea ce implică faptul că noi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu avem datoria şi porunca lui Cristos de a vesti Evanghelia. Fără vestirea Evangheliei credinţa nu poate să fie transmisă celor care din veşnicii au fost aleşi să fie copii de Dumnezeu. Facerea de ucenici implică vestirea, care aduce credinţa care dă mântuire. Un lanţ succesive de evenimente necesare pentru mântuirea celor aleşi din veşnicii.

  Care sunt aşteptările mele din partea lui Dumnezeu?

Pe oricine ai întreba ce şi-ar dori pentru noul an, lista aşteptărilor în general se rezumă la necesităţile materiale de care am avea nevoie. Lista aşteptărilor ar conţine următoarele elemente:

Copii                           - jucării, haine, multe cadouri

Tinerii                         - telefoane celulare, computere laptop, maşini, prietenii

Tineri căsătoriţi            - servicii bune, o casă şi copii

Adulţii                         - situaţii economice care să le permită să-şi susţină familiile

Bătrânii                       - sănătate şi zile din partea Domnului

La fiecare Crăciun primesc o listă verbală sau scrisă din partea copiilor, şi la fiecare Crăciun fiecare primeşte în funcţie de posibilităţile financiare cu care suntem binecuvântaţi. Nu am îndrăznit niciodată să-i cer Domnului pentru satisfacerea materială a copiilor mei, însă în tăcerea nopţii am cerut şi cer ocrotirea Sa peste familia mea.

Umanitatea aşteaptă multe lucruri din partea lui Dumnezeu. Indiferent dacă ar crede în Dumnezeu sau nu, dacă ar accepta ideea unui Dumnezeu sau nu, omenirea aşteaptă intervenţia necondiţionată a unei divinităţi în problemele ei. Indiferent de probleme internaţionale cu care suntem confruntaţi, ideea că Dumnezeu ar trebui să intervină este discutată şi aşteptată.

Trebuie Dumnezeu să intervină în problemele lumii? Există o obligaţie divină în care Dumnezeu, în mod contractual, ar fi obligat să rezolve problemele omenirii? Există ideea unui Dumnezeu al dragostei care, în imaginaţia umană, ar avea obligaţia de a rezolva toate problemele lumii. Secetele Africii ar trebui rezolvate prin intervenţia divină, cutremurele ar trebui oprite, ploile moderate, inundaţiile oprite, războaiele anulate, şi lista intervenţiilor lui Dumnezeu devine nelimitată.

Citind Scripturile nu mă pot aştepta la mai mult decât îmi este dat. Îmi aduc aminte de răspunsul lui Iacov când a făcut pace cu Esau. Iacov îi face un cadou fratele lui său la care Esau răspunde:

„Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.” (Gen.33:9)

Iacov insistă ca Esau să primească cadoul din partea Sa spunând:

„Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut cu bunătăţi, şi am de toate.” (Gen.33:11)

În comentariile rabinice expresia „am de toate” ar fi avut conotaţia „am toate lucrurile de care am nevoie”. Rabinii interpretează răspunsul lui Iacov dat lui Esau ca o expresie a unui om a lui Dumnezeu, care ajunge ca să aibă nici mai mult şi nici mai puţin decât are nevoie. Un rabin explică acest concept în contextul actorilor într-o piesă de teatru. Nici un actor nu are mai multe costume decât are nevoie pentru piesa pe care o joacă.

În învăţăturile rabinice omul nu are mai mult decât i se dă din partea Domnului, nu mai mult decât ar putea să fie responsabil. În actul divinităţii fiecare are ceea ce îi este pregătit din veşnicii. Gândul că am putea câştiga mai mult nu este decât o farsă a unei înşelători proprii. Scriptura nu ne promite o securitate materială sau fizică, dimpotrivă ne promite prigoană, puşcărie, moarte pentru numele lui Cristos.

Citind cu atenţie Scripturile ni se face o promisiune în ce priveşte necesităţile imediate de supravieţuire, adică mâncarea, apa şi hainele. Isus spune in Matei:

„Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:”Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau:”Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:31-32)

Ca unul care a cunoscut ce este foamea, care prin bunătatea Sa am fost hrăniţi, eu şi familia mea cunoaşte şi poate să mărturisească adevărul acestei promisiuni. Nu am primit promisiunea unei vieţi de belşug. Nu am primit promisiunea unei vieţi fără boală sau persecuţie. Părinţii şi-au pierdut serviciile, bunicii şi străbunicii au suferit pentru Cristos. Cinci generaţii de baptişti au rămas la picioarele Crucii nu datorită virtuţii, ci a promisiunilor Sale de a se îngriji de noi.

Petru încurajează bisericile scriind:

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Nu este o mai mare alin decât nădejdea pe care am primit-o în promisiunile lui Cristos. Ce aşteptări am eu din partea lui Dumnezeu? Să mă ajute să rămân credincios voii Sale, ca în momentele de neveghere, mâna Sa să mă ajute, şi să mă trezească din amorţeala bolii. 

Nu pot cere lui Dumnezeu mai mult decât El a pregătit din veşnicii. Nu pot cere sau aştepta mai mult decât El a dat fiului Său şi copiilor Săi de-a lungul secolelor:

Ce aştept eu din partea Domnului?

Nimic mai mult sau mai puţin de ceea ce mi-a fost scris, şi mai mult de toate să mă întărească Domnul să rămân credincios Crucii.

Shalom, Coram Deo

sus