Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Dificultăţi Rabinice

de Caius Obeada

Problema identităţii ebraice a fost şi rămâne o sursă de convergenţe rabinice de cel puţin 2000 de ani. În baza Scripturilor un evreu era orice copil născut din tată evreu, indiferent de apartenenţa etnică a mamei. În acest principiu Boaz ia de nevastă pe Rut, care era o moabită (Rut 1:4), şi dă naştere unui copil pe nume Obed. Acest copil ajunge să fie bunicul împăratului David (Rut 4:17), cel mai venerat şi iubit împărat al evreilor din toate timpurile.

Nimeni nu a putut sau va putea contesta apartenenţa etnica a lui David, ca evreu, la fel cum nu se va putea face şi cu restul cazurilor Biblice în care tatăl era evreu iar mama nu. Iuda, fiul lui Iacov ajunge să ia de nevastă o canaanită, mai târziu culcându-se cu propria noră, Tamar (Gen. 38:16). Roboam, băiatul lui Solomon, este un alt exemplu în care tatăl evreu ia de nevastă pe Naama, o amonită (1 Împ. 14:31), un descendent direct a lui Cristos.

Linia patriatistă a ajuns să joace un rol foarte important în contextul liniei moştenitoare a seminţiilor şi a rolului eclesiastic pe care Leviţii şi descendenţii lui Aaron ajung să-l joace în contextul slujirii lui Dumnezeu. În Exodul 32:25-29 găsim predarea leviţilor pentru lucrarea Domnului prin care ajung să omoare 3000 de oameni părtaşi idolatriei prin viţelul de aur. Datorită credincioşiei acestei seminţii, Leviţii ajung să fie aleşi pentru slujirea Tabernacolului şi mai târziu a Templului.

Levi a avut trei copii: Gherşon, Chehat şi Merari (Gen. 46:11). Seminţiile acestor trei copii a lui Levi ajung să primească responsabilităţi specifice în slujba lui Dumnezeu.

• Chehat ajunge să primească responsabilitatea preoţiei prin Aaron şi descendenţii lui, Aaron fiind primul Marele Preot - Kohein Gadol. După Aaron, printr-o linie patriatistică, oficiul Marelui Preot este păstrat în sânul descendenţilor Kohaniţi, în seminţia lui Levi descendenţi lui Aaron.
• Restul descendenţilor lui Chehat, care nu erau descendenţii lui Aaron au fost chemaţi să slujească la Tabernacol şi Templu ca îngrijitori a sfântului locaş. Ei au fost responsabili de chivot, de uneltele sacre în slujba Tabernacoluilui şi a Templului. (Numeri 3:27-32, 4:4-15, 7:9)
• Descendenţii lui Gherşon şi Merari au fost încredinţaţi cu întreţinerea cortului întâlnirii, pânzele curţii şi alte materiale de întreţinere. (Numeri 3:21-26,33-37)

Importanţa liniei patriatiste devine o necesitate absolută în menţinerea liniei Leviţilor şi a slujbelor care le-au fost încredinţate printr-un decret Dumnezeiesc. Perioada pre-rabinică (perioada primelor secole) ajunge să schimbe noţiunea unei linii patriatiste pe una maternă, o schimbare care a adus confuzie şi polemică în interpretările rabinice. Textul care a creat polemică şi o revizuire a interpretării de la linia patriatistă la cea maternă este găsit în Deuteronom 7:3-4

“Să nu te încruscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ar abate de la Mine pe fii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Site-ul “half-jewish.org” (14) încercând să dea o explicaţie şi analiză a textului Biblic, prezintă 4 interpretări posibile:

1. Prima interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ["ei", bărbaţii Canaaniţi] ar abate de la Mine pe fii tăi ["fii tăi" fiind fii Israeliţi], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare s-ar părea că fiul unui israelit care se căsătoreşte cu o fată păgână ajunge să înveţe păgânism de la socru. Această interpretare nu face aluzie la identitatea etnică a fiilor din această căsătorie.

2. A doua interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ["el" fiind fiul unui Canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi ["fii tăi" fiind nepoţii unui Israelit, fiul unei fete Israelite], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

Această interpretare prezintă posibilitatea în care fiul fiicei israelite va fi educat în păgânism.

3. A treia interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ["el" fiind un bărbat canaanit] ar abate de la Mine pe fii tăi ["fiul tău" fiind nepotul unui israelit, indiferent dacă tatăl canaanit şi mama israelită sau viceversa], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare, indiferent de circumstanţa paternă sau maternă, fiul va fi educat în păgânism.

4. A patra interpretare:

“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;

căci ["el" fiind fiul unui Israelit] ar abate de la Mine pe fii tăi ["fiul tău" fiind nepotul unui Israelit], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”

În această interpretare nepotul unui israelit va fi educat în păgânism, pe când fiul unui israelit este îndepărtat de la Dumnezeu de soţia sa canaanită şi ajunge să accepte ca fiul său israelit să fie educat în păgânism.

Indiferent de interpretarea textului, nu se poate deduce ideea că un fiu din căsătoria unei fiice israelite cu un canaanit ar produce un fiu israelit. Interpretarea a doua, în realitate, a devenit legea evreilor ortodocşi în perioada post-rabinică, prin care toţii copii mamelor ebraice ajung să moştenească etnicitatea şi cetăţenia Israeliană. Indiferent de etnicitatea tatălui, mamele ebraice ajung să producă evrei.

Încercând să dea o lumină în schimbarea opiniei rabinice din primele secole, rabinul Louis Jacobs face următoarea analiză:

“Versetul cheie în această conecţie este “după familiile lor, după casele părinţilor lor” (Num. 1:2). Pare a fi logic în a limita acest principiu la uniunile care au luat loc în “familiile” lui Israel, în “clanul” Israelit. Un copil născut dintr-un tată evreu şi mamă străină nu poate primi statutul tatălui atâta timp cât principiul paternal susţine că uniunea trebuie făcută în mijlocul “clanului”….

Copilul unui tată evreu, şi o mamă care nu este evreică, nu este evreu datorită aplicării linei materne. Nu există aşa ceva…El este fără o linie evreiască datorită principiului patrianist prin care o uniune nu poate făcută în afara limitelor unui clan. Copilul este evreu nu datorită mamei dar din cauză că singura cale a fi născut evreu este ca el să primească ebraitatea tatălui transmisă lui, dar acest lucru nu poate lua loc într-o uniune în afara limitelor clanului….

Din această cauză pentru rabini nu este vorba de o schimbare a principiilor de la o linie patrianală la una maternă. Principiile patrianale rămân, numai că nu pot fi folosite în această instanţă…

În schimb, unui copil a unui tată ne-evreu şi o mamă ebraică nu se poate aplica principiul liniei patriatiste, folosit în contextul unui ne-evreu, tatăl ne-evreu a făcut un pas în afara clanului. Copilul nu este evreu pentru că mama este ebraică (atâta timp cât nu este un principiu matrianal)…

El nu poate fi un evreu datorită faptului că nu este un descendent matrianal şi nu ar trebui să fie un ne-evreu pentru că principiul patrianal nu poate fi folosit. Şi pentru că nu este o categorie pentru acest copil el nu poate fi lăsat în limbo... Un nou statut a fost găsit pentru el, care în acordanţă cu Mishnah, el este un mamzer, un statut deja găsit in Lege…. Dar Legea unui mamzerat este aplicată numai unui evreu, deci lui îi este dat statutul unui evreu. De ce acest copil este evreu? Răspunsul pare a fi că datorită faptului că el trebuie să primească un statut sau un altul, şi el este născut din mama ebraică, el primeşte statutul de evreu. Dar el nu este evreu datorită faptului că este născut de o mama evreiască, ci simplu pentru că a ieşit din un pântece Evreu….” (15)

În baza acestui comentariu care este mult mai lung dar din care am ales punctele principale, fără o interpretare Scripturală a Torei, copilul unui tată evreu ajunge să fie considerat ne-evreu, neglijând total Legea lui Dumnezeu şi practica Vechiului Testament, care a demonstrat că copiii pe linie patriatistă au ajuns vitejii Domnului, în circumstanţe speciale ajungând să fie reprezentanţii Iudaismului.

Indiferent de tratarea rabinică a separării drepturilor de evreu sau nu, important nu sunt opiniile rabinice, ci însuşi atitudinea şi chemarea lui Dumnezeu din veşnicii. Apartenenţa la poporul Său este determinată de cel ce dă acest privilegiu, ci nu de opiniile unora care sau decis să răstălmăcească Cuvântul Său.

Complicaţiile interpretărilor rabinice

Două probleme neobservate le prima vedere în interpretările rabinice necesită o analiză mai serioasă. În primul rând trebuie înţeles că iudaismul este o societate exclusivă şi nu incluzivă. Rabinul Berel Wein face următoare observaţie:

“Una din diferenţele care separă Iudaismul de restul religiilor monoteiste – Creştinismul şi Islamul – este problema exclusivităţii.(16)

Schimbările interpretărilor rabinice din primele secole au schimbat istoria poporului evreu, cu repercusiuni mult mai serioase decât unii rabini ar fi dispuşi să accepte. Aş enumera trei complicaţii iremediabile:

1. Schimbarea acceptării identităţii ebraice. Aşa cum am făcut cunoscut anterior, schimbarea de la o linie patriatistă la una maternă a ajuns să piardă genealogia seminţiilor ebraice, şi mai serios posibilitatea continuităţii seminţiei Levite, care fusese chemată la o lucrare specifică. Milioane de evrei şi-au pierdut identitatea, unii rămânând numai cu numele, fără o validitate sau o recunoaştere a unei moşteniri şi chemări divine din partea evreilor ortodocşi.

2. După învăţăturile rabinice, un copil născut dintr-o mamă ebraică este considerat evreu. Numai că aici trebuie făcut o paranteză şi revenit la ceea ce rabinii primelor secole au omis să dea în vileag, sau să clarifice. Acest copil născut din mamă ebraică este considerat evreu după legea mamzer. O scurtă analiză a Legii Mamzer (17) scoate în evidenţă următoarele lucruri:

a. Mamzer este tradus bastard, cu implicaţia că acest copil este un copil nelegitim, un bastard.

b. Amamzer şi descendenţii ei, sau ai lui, nu au voie să ia în căsătorie decât un alt mamzer. Ei nu au voie să se căsătorească cu un evreu sau o evreică decât cu un convertit la Iudaism, sau o persoana în afara religiei iudaice. Prin această lege se ajunge la scoaterea celor născuţi în afara “clanului” ebraic.

c. Copiii unui mamzer rămân memzer pentru totdeauna.

3. A treia implicaţie, care are o notă mult mai serioasă, este legată de genealogia lui Cristos. În baza opiniilor rabinice, Cristos nu s-a calificat ca Mesia datorită faptului că nu a împlinit Isaia 11:1 – “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Datorită faptului că Creştinismul susţine că Mesia este produsul unei fecioare, Cristos nu a avut un tată, ceea ce face să fie descalificat a face parte din sămânţa lui Iuda, un descendent a lui David în opiniile rabinice ortodoxe.

Dacă ne-am folosi de genealogia lui Luca, care ar merge pe linia mamei, Isus ar fi considerat evreu după legea mamzer, un bastard, prin care nu ar fi putut să fie Mesia. Indiferent pe ce linie genealogică am merge rabinii primelor secole au reuşit să distorsioneze legitimitatea lui Cristos ca Mesia. Schimbarea de la linia paternică pe cea maternă nu face decât să aducă mai multă confuzie, printr-un proces bine calculat de excludere a lui Cristos ca Mesia.

Schimbarea liniei patriatiste nu a fost un accident al timpului, ci un răspuns fariseic la ceea ce Cristos întrupează şi reprezintă: Mesia. Rabinii fariseilor primelor secole îşi continuă existenţa şi practicile prin evrei ortodocşi al zilelor noastre, ei fiind aceiaşi care sau confruntat cu Isus din Nazaret.

Elementele identităţii ebraice

De la Abrohom la zilele noastre poporul ales şi-a păstrat identitatea în ciuda tuturor eforturilor politice, cultural - religioase de a extermina poporul lui Dumnezeu. De la ţara promisă la singurătăţile pustiei, de la căldurile Spaniei la iernile Rusie, după mii de ani poporul ales încă îşi continuă lupta vieţii în speranţa venirii Mesiei.

Forţaţi de împrejurare, acest popor a învăţat să supravieţuiască, să înveţe din greşelile înaintaşilor săi, să ducă mai departe practicile şi învăţăturile lăsate din tată în fiu. Meseriaşi, comercianţi, artişti, învăţaţi şi savanţi, acest popor se luptă să-şi păstreze identitatea. Dacă ar trebuie să identifici un evreu ar trebui să urmăreşti două lucruri: aspectul fizic şi spiritual.

Din punct de vedere fizic două lucruri identifică într-o formă imediată un evreu:

• tăierea împrejur
• acoperirea capului

Tăierea împrejur

Cu toate că nu se poate observa într-o formă vizibilă circumcizia unui bărbat evreu, practica tăierii împrejur datează din timpurile patriarhului Avraam. Tăierea împrejur devine un simbol al legământului între Avraam şi Dumnezeu. Geneza 17: 9-14 relatează legământul pe care Dumnezeu îl face cu Avraam, YHVH fiind recunoscut ca Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeul veşniciei, Dumnezeul care avea să binecuvinteze din neam în neam descendenţii lui Avraam. Circumcizia tuturor bărbaţilor devine un act naţional de purificare şi consacrare din partea poporului evreu.

De-a lungul secolelor, mulţi din evreii emigraţi pe meleaguri străine au ajuns să elimine această practică în favoarea supravieţuirii. De fapt făcând o analiză a acestei practici în timpurile Biblice, pe timpul lui Moise, în perioada de cei 40 de ani în deşertul Sinai, poporul nu mai folosea practica tăierii. Ajunşi la intrarea în ţara promisă, Iosua obligă poporul să se taie împrejur (Ios. 5:4).

Tăierea împrejur este un semn al apartenenţei la poporul ales, un legământ care nu a fost anulat sau ratificat, o continuitate a legământului Avraamic fiind prezent in timpul lui Cristos continuând şi în zilele noastre. Toţi copii poporului lui Dumnezeu, identificaţi a fi evrei, au obligaţia patriarhală de o continuitate a recunoaşteri Dumnezeului Cel Atotputernic care încă rămâne viu şi ţinător a legământului făcut cu spiţa neamului şi urmaşilor lui Avraam. Circumcizia identifică pe bărbaţii evrei ca urmaşi a patriarhului Avraam care prin credinţă a crezut pe YHVH.

Acoperirea Capului

O altă formă vizibilă de identificare a unui evreu în public este purtarea unei tichie (mitră) numită Kippah sau Yarmulke. Prima menţiune a acoperiri capului în Scriptură o găsim în Exodul 28:4 unde Dumnezeu îi spune lui Moise veşmintele preoţeşti:

“Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu…”

În Leviticul 9:6 Moise spune lui Aaron şi fiilor săi:

“Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi…”

Dumnezeu dă nişte ordine speciale de prezentare în faţa Dumnezeirii Sale, cerând marelui preot şi preoţilor să-şi acopere capetele în prezenţa Sa. Un alt exemplu de acoperire a capului îl găsim în 2 Samuel 15:30:

„David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.”

Acest pasaj dă o indicaţie că împăratul David avea obiceiul de aşi acoperi capul la închinare. Profetul Ieremia 14:4 dă un alt exemplu de ruşine şi pocăinţă, conducând la acoperire:

„Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acopăr capul.”

Bruce R. Booker, Ph.D. făcând o analiză referitor la acoperirea capului face următoarea menţiune:

Kippah. Un evreu bărbat nu este constrâns de halakhah să poarte kippah; nu există nici o menţionare a sa nicăieri în Talmud. Dar el este cu siguranţă un semn de identificare, de vreme ce el a devenit un obicei atât de universal printre evreii religioşi încât acesta aproape că poartă greutatea unei cerinţe halakhik. Este interesant că ceea ce identifică kippah în diasporă este diferit de ceea ce identifică acesta în Israel. În diasporă el spune „evreu;” dar în Israel el spune „dati” (religios), şi stilul său (împletit, negru, brodat, etc.) spune ce fel de evreu ortodox îl poartă. (18)

Purtarea Kippahi devine o practică universală. Nu sunt texte care să excludă sau să oblige acoperirea capului la bărbaţi, totuşi pentru un evreu acoperirea capului are o semnificaţie aparte. Enumerând câteva din motivele acoperirii capului la evrei se poate menţiona (19):

• Recunoaşterea că Dumnezeu este deasupra tuturor lucurilor
• Acceptarea Torei si a poruncilor Sale
• O identificare cu poporul evreu
• O demonstrare a misiunii a tuturor evreilor

Acoperirea capului la evrei este o chestiune de reverenţă, de recunoaştere a Suveranităţii lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai zeloşi au ajuns să-şi acopere capul continuu în frică de lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Tăierea împrejur şi acoperirea capului reprezintă apartenenţa la poporul evreu prin legământul Avraamic, şi respectul şi închinăciunea în faţa autorităţii lui YHVH.

NOTĂ: Aceasta este o porţiune din articolul A FI EVREU de Caius ben Obeada, pe care îl puteţi găsi aici.

sus