baptist.ro

Proiectul Betania - înapoi la prima pagină

RAPORT DE ACTIVITATE 

Octombrie 2003,                      Constanta                  

Prin lucru în echipă, prin parteneriat cu Biserica “Sf. Treime” ne propunem să derulăm proiectul de ajutorare a persoanlelor vârstnice aflate în dificultate, printr-un program complex de acompaniere a dezvoltării morale, spirituale, sociale a persoanelor aflate în cauză, proces ce presupune îmbinarea optimă a tuturor metodelor de lucru în atingerea obiectivelor. Informare şi consiliere pastorală, reintegrare în activităţi cotidiene, cultivarea de aparteneţă la un grup social (biserică),    

Acest proiect a început în luna septembrie (2003) atunci când am contactat prima soră vârstnică din cadrul Bisericii Baptiste nr.1, Constanta. Aceasta ne-a cerut ajutorul în sensul de-a fi vizitată şi de a fi ajutată la cumpărături din când în când. Ana Capota  este persoana în care am descoperit multe atuuri de mic lider între surori. Dumneaei cunoscând versete din Biblie (o mulţime pe de rost) şi zeci de poezii creştine. Este o împătimită a cititului. Este o persoană de la care avem multe de învăţat. După ce am vizitat-o pe 17 septembrie, împreună cu Lidia Rusu, şi am stat de vorbă cu dumneaei am plecat cu inima plină de bucurie.

Acolo unde noi ne-am dus să încurajăm, am fost de fapt noi cele încurajate. Am fost încurajate de a începe un lung drum spre casele celor ce ne cheamă de atâta timp prin rugăciuni.

Sunt atâtea lucruri mici pe care aceste persoane şi le doresc. Sunt lucruri nesemnificative pentru noi, dar cu o valoare mare pentru ei. Ei ştiu să se bucure de lucrurile “mărunte “ pe care Dumnezeu le oferă.

Împreună cu Lidia Rusu am deschis o altă uşă (07.10 03), la familia Vidican David si Viorica, 82 si respectiv 74 ani. Câteva minute cât am petrecut în casa fraţilor am aflat că dorinţa lor este să fie vizitaţi şi cât mai mulţi fraţi pot sa le deschidă uşa. Fratele Vidican fiind în imposibilitatea de a merge la biserică. Fratele suferă de boala Parkinson, mintea limpede, plânge  şi nu poate vorbi coerent. Un scaun pentru persoane cu dizabilităţi motorii i-ar fi de mare ajutor, ar putea fi plimbat de fiica lui, şi ar putea sta mai comod afară la aer, în curtea casei!

Salamon Mina si Craciun Clementina sunt doua surori (de corp), care stau într-o casă naţionalizată, în zona peninsulara a oraşului. Au fost deosebit de primitoare şi zimbetul a fost pe feţele lor tot timpul: “cineva le-a deschis usa!” Dorinţa şi rugămintea lor este de a fi ajutate cu transportul la biserică pe timp de iarnă, aprovizionarea de iarnă, tăiatul lemnelor, plata facturilor şi vizitarea lor. Starea lor materială este foarte modestă, descurcându-se greu. Ce-şi doresc cel mai mult este să viziteze staţiunea Mamaia, unde nu au mai fost de peste 15 ani!

Ele au promis că se vor ruga pentru acest proiect, pentru cei implicaţi şi pentru toate persoanele vârstnice ce există în biserică şi nu numai!

În ziua de 11.10.2003, în dorinţa de-a contacta noi persoane în nevoie, am vizitat pe Craiţa Dumitra, Butuc Esfira şi Ştefan, la azil pe Arfir Constantin şi Olteanu Gheorghe. Dumnezeu mi-a daruit şi un voluntar, sora Melentina Crihan, o neobosită lucrătoare în câmpul Domnului. Dumneaei a primit cu bucurie invitaţia, de a fi parte din acest proiect, (”Oricând, Gabi, oricând şi noaptea sunt gata să merg în Lucrarea aceasta!”, spunea dumneaei).

Craita Dumitra ne-a primit cu lacrimi în ochi mulţumind tot timpul lui Dumnezeu că aşa după cum s-a rugat, au venit surori în vizită! Am cântat, ne-am rugat, ne-am bucurat şi am înţeles că are nevoie de ajutor în gospodarie, de a fi vizitată şi de a merge la programul de biserică măcar în duminica Cinei! 

Butuc Esfira şi Stefan ne-au primit cu bucurie, au înţeles mesajul nostru, de-a vizita fraţi ce nu se pot deplasa de la domiciliu, de a avea întâlniri la demisolul  bisericii pentru a avea părtăşie. Astfel, încât sora Esfira ne-a relatat ca atunci când “o ţineau puterile” făcea parte din grupa surorilor ce faceau vizite la fratii şi surorile bolnave, împreună cu Raveica Olaru, mama mea, Daduica Floarea, Melentina Crihan.

La azilul de bătrâni avem doi fraţi: Arfir Constantin şi Olteanu Gheorghe, care s-au bucurat că ne interesam de ei! Ne-au povestit cum fraţii păstori au fost cu Cina. Ei îşi doreau mult mai mult, adică să vorbească cu cineva. Fratele Arfir C.  plânge când ne vede şi nu reuşeşte să spună multe cuvinte pentru că lacrimile nu se mai opresc. Ne-a spus că nu poate ieşi afară, are cadru (soport pentru a se sprijini) doar pentru a se deplasa la toaletă, neexistând un scaun potrivit mărimii sale (este robust, peste 120 kg ), are coxartroza şi stă mult culcat! Are mare nevoie de genunchiere pentru că durerile de genunchi îl doboară. De aici am plecat puţin mai triste şi am încurajat pe fratele spunându-i că vom mai veni si cu alţi fraţi.

Olteanu Gh. este un frate scump, care se deplasează mai greu, dar încă participă la programele bisericii de dimineaţă, fiind ţinut mai apoi, de tratament la azil şi de programul strict! Pe dumnealui l-am cunoscut mai demult, atunci când fratele Bejenaru Nicolae statea la pat (timp de mai bine de un an a fost semiparalizat). Cu o nespusă răbdare venea zilnic la dumnealui, îl întorcea în pat, îi dadea să mănânce cu linguriţa şi îi  schimba lenjeria de pat şi lenjeria personală! Îi citea din Biblie şi îi cânta. Îl găseai mereu acolo, la datorie. Privirea lui caldă, puţin tristă, dar încrezătoare în Dumnezeu ne-a coplesit. Ne-a mărturisit suferinţele trupului, dar mai ales că se da pe el la o parte, mulţumeşte Lui Dumnezeu că este încă în putere şi este gata să facă şi dumnealui vizite la fraţi!

Cu acelaşi voluntar punctual am pornit şi în ziua de 18.10.03 la fraţi. Am vizitat pe Gheata Maria, o soră care pe tot timpul şederii noastre în vizită a zâmbit şi a dat laudă Domnului pentru că am vizitat-o. Dimneaei are mari probleme cu inima, glanda tiroida, nu întotdeauna se poate deplasa unde are nevoie, pe timp rece chiar deloc. Urmează să facă o inervenţie chirurgicală la Bucureşti. Ea este gata să pregătească câte ceva  pentru întâlnirea persoanelor de vârstă a treia! Dumneaei are probleme în familie, soţul este uneori violent.

Uşa ni se deschide şi la familia Preda Constantin si Emilia, unde lacrimile fratelui şi zimbetul deosebit de cald şi primitor, ne face să intrăm în sufragerie, unde rămânem înmărmurite la vederea mulţimii de tablouri pictate de fratele, atunci când era sănătos. Peisaje de o rară frumuseţe ne înconjoară, dar revenim repede şi încercăm să-l liniştim pe fratele care plinge continuu, căci dumnealui suferă de demenţă depresivă în urma accidentului vascular suferit. Reuşim să înţelegem că doreşte să fie vizitat, iubeşte mult fraţii şi surorile şi nu reuşeşte decât din când în când să ajungă la biserică. Ţi atunci când ajunge nu stă mai mult de o oră, deoarece nu rezistă fizic. Acceptă să fie dus acasă cu maşina de la biserică.

Emilia Preda, spuneam un zimbet cald, ce reflectă multă bunătate şi înţelegere. Cu o tensiune oscilantă şi probleme cu inima, dumneaei face faţă nevoilor casei, îngrijeşte cu multă dragoste de soţul său, în a cărui preajmă trebuie să stea mai mereu! Observând că tricotează am îndrăznit să o rugăm de genunchiere pentru fratele Arfir, urmând să accepte să croşeteze unele pentru fratele.

Elena Butnaru  o femeie robustă cu o privire caldă, îngăduitoare şi deosebit de primitoare, ne deschide uşa şi ne ascultă cu mult interes. Prin dumneaei şi prin intermediul parinţilor mei, Fundaţia Osana a cunoscut o familie cu opt copii (dintre care cel mare a murit, a căzut un zid peste el). Era unul dintre întreţinătorii familiei.

Dumneaei ne va fi de mare ajutor la agapele ce dorim să îl facem împreună cu persoaele asistate în cadrul acestui proiect şi nu numai. Face gogoşi şi checuri, noi doar să-i ducem ingredientele .

Cotofana Nicolae, fost pastor al zonei Corbu-Constanţa, ne priveşte pe rând şi cu o faţă plină de bucurie, de adevărat sfânt, nu ne aude prea bine, nu ne recunoaşte, dar ne multumeşte mult pentru vizită şi ne îndeamnă la continuarea lucrării, ne promite că ne păstrează în rugăciunile sale ridicate spre cer, pe noi toti cei care lucrăm la acest proiect! O cântare, o rugăciune puternică adresată de fratele spre Dumnezeu, ne fac să plecăm şi mai întărite mai departe pe cale.

După-amiaza zilei  de 22 10 2003 aş putea spune că a fost una terifiantă, deoarece ajungând la Viorica Jumuga, împreună cu Melentina Crihan, am constatat că există oameni în plin centrul oraşului, care trăiesc în condiţii de neimaginat: fară apă curentă, fiind restanţi la plata facturilor, cu pereţii plini de mucegai, camere deosebit de înalte, casa fiind una naţionalizată, foarte veche, tavanul căzut într-una dintre camere. Aici, în această adevarată junglă, plină de haine ce aşteaptă să fie spălate, când vor primi de prin vecini ceva apă, stă Viorica Jumuga împreună cu soţul (care prezintă deficienţe de vedere), fata care are handicap la picioare şi copilaşul fetei de un an. Împreună cu  Melentina ne uitam în jur şi  nu ştiam cum să o încurajăm. Nu am putut promite nimic pe moment, mai ales când sora noastră, înconjurată de atâtea probleme s-a rugat pentru cei umiliţi, săraci şi în mare nevoie!

M-am reîntros pe data de 24 10 03 la familia Jumuga cu ceva alimente mai multe şi ceva medicamente.

Începând cu data de 11.10.2003, tuturor celor vizitaţi le-am cumpărat  mere, paste făinoase, cozonac, biscuiţi, cornuri.

Bucuria ce a fost dusa în aceste case a fost de nedescris. Cuvântul lui Dumnezeu a triumfat în fiecare dintre ele. Sunt convinsă că pe viitor Domnul îmi va da deschidere pentru mai multe persoane, să constituim o “armată” de voluntari care să sprijine,  să lucreze în această lucrare binecuvântată.

Mulţumesc celor care ne-au spijinit în rugăciuni pentru demararea proiectului, celor care au oferit suport material şi moral: familiei fr. Caius Obeada, iubitei mele surori si prietene, Simona  Milea. Mulţumesc pentru sprijinul acordat în lucrare Lidiei Rusu şi Melentinei Crihan.

Nu în ultimul rând ţin să mulţumesc lui Daniel Pagu, pentru lucru la proiectul iniţial şi Mihai Tirla – voluntar şi membru Osana - pentru punerea în pagina, lucru la pagina Betania şi specialist în detalii tehnice cu care m-a ajutat la orice apel.

De asemenea mulţumesc fiului meu Victor, pentru procesări foto/ calculator.

Mulţumesc pentru îndrumari fratelui meu Adrian Olariu, presedintele Fundaţiei Osana.

Mulţumesc voluntarelor: Dana Constantin si Ana Capota care au răspuns chemării noastre.

“Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata bucuria si pacea… ”(Rom.15:13 )