Începând cu luna aprilie 2007 am inaugurat prezentarea a câte un site baptist pe această pagină, oferind cititorilor noştri
posibilitatea de a descoperii diferite resurse şi informaţii din lumea virtuală a internetului. În numărul de faţă vă prezentăm site-ul
www.iosif-ton-mesaje.eu - Mesaje transmise prin Iosif Ton
Bine aţi venit la portalul Mesaje transmise prin Iosif Ţon. Vă rog să observaţi că accentul se pune pe mesaje, nu pe cel prin care sunt transmise mesajele!
Pasiunea mea încă din tinereţe a fost să înţeleg corect şi în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Când înţelegeam un text, întreaga mea fiinţă era iluminată. Atunci intra în funcţiune a doua pasiune: Să transmit şi altora ceea ce m-a luminat şi m-a îmbogăţit pe mine!
Amvonul a devenit pentru mine locul cel mai special de pe această planetă, deoarece acolo Duhul Sfânt coboară în mod deosebit peste vorbitor şi acesta devine doar instrumentul prin care Dumnezeu Îşi transmite mesajul Său către cei din adunare.
Datorită mijloacelor de înregistrare, predicile pe care mi le-a dat Dumnezeu şi pe care Duhul Sfânt le-a transmis prin mine au fost înregistrate începând din 1972.
Cele care s-au păstrat astfel şi au fost colectate sunt puse acum la dispoziţia tuturor celor care vor să le asculte, să le înregistreze şi să le transmită şi altora.
Pe lângă mesaje vorbite, Domnul mi-a dat şi mesaje pe care le-am pus în scris: cărţi, cursuri, articole, meditaţii. Postăm aici şi asemenea materiale.
Când le reproduceţi în scris sau pe alte site-uri, nu uitaţi să indicaţi sursa de unde le-aţi luat. Aceasta este corectitudinea pe care ne-o cere Dumnezeu.
Ţineţi cont că instrumentul Iosif Ţon, prin care sunt transmise aceste mesaje, este om cu limitările, slăbiciunile şi greşelile umane.
Veţi face bine să uitaţi de om şi să căutaţi să auziţi pe Cel care a originat aceste mesaje.
Cu dragostea Domnului Isus şi prin puterea Duhului Sfânt,
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfant şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mantuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfarsitul)