Efeseni 1, 22 – 23

Cuvânt înainte la ediţia întâi.

La începutul lunii ianuarie a anului 1931 a avut loc în Auers-bach, Mosbach, o conferiţă. S-a prelucrat tema biblică „Adunarea trupului”. într-o armonie minunată au slujit mai mulţi fraţi la Cuvânt. Materialul era nou pentru mulţi, însă întrebările prelucrate au stârnit un interes crescând, şi aşa s-a dat acum aprobare unei dorinţe urgente, de a reda în scris, în acest micuţ script, conţinutul principal al gândurilor. Participanţii la conferiţă, ei înseşi, vor avea posibilitatea, cu ajutorul acestui mic script, vezi 2. Petru 1, 12. 13, să-şi aducă aminte de adevărurile, care atunci le-au adus o aşa de bogată binecuvântare. Tuturor celorlalţi copii ai lui Dumnezeu dorim felul nobil, generos de cercetare al credincioşilor din Berea, Faptele Apostolilor 17, 11: „Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” Caieţelul vrea să dea impuls spre un studiu biblic plin de roade. Locurile din biblie sânt în limba germană luate din traducerea „Elberfelder Uebersetzung”, iar în româneşte din traducerea Cornilescu. Fie ca şi acest script prin Duhul, care călăuzeşte în tot Adevărul, să fie folosit, pentru ca noi împreună cu toţi sfinţii să cunoaştem metoda plină de înţelepciune spre ajungerea scopurilor Sale cu adunarea trupului. DUMNEZEUL şi Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CHRISTOS, Tatăl slavei, să dăruiască caietului o uşă deschisă.

Neckarzimmern, 19. Martie 1931

Hans Wiederkehr

La ediţia nou prelucrată 1998

Cu câtva timp înainte mi-a trimis un frate câteva scripte mai vechi, printre care era şi unul cu titlul: „Adunarea, care este trupul Său”.

Cu mare bucurie am citit expunerile şi mi-a fost clar: Acest script trebuie tipărit încă odată!

Nu mi-a fost posibil să găsesc pe aceea sau acela, care poartă drepturile de autor. Bineînţeles, aceste drepturi rămân prin aceasta noua ediţie neatinse.

Dezvoltarea continuă a limbii germane a făcut necesară o prelucrare, care s-a făcut însă cu mare grijă. Textele biblice din prima ediţie sânt luate din „vechea” traducere Elberfelder, în unele locuri corectate în sensul textului original (ebraic sau grecesc). De aceea unele din aceste citate par cam ne-obişnuite.

DOMNUL cel Credincios să binecuvinteze acest mic script, al cărui mesaj este astăzi nespus de necesar.

Leer-Loga, Decembrie 1998

Lucrarea misionară CHRISTOS pentru TINE

ADUNAREA TRUPULUI

Scriptura mărturiseşte, că TOTUL a fost creat din DUMNEZEU, prin DUMNEZEU şi către DUMNEZEU (Romani 11, 36). VOIA SA cheamă ceea ce nu este spre a împlini un anumit scop (Romani 4, 17), tot EL îl îngrijeşte şi îl conduce spre scopul planificat de EL însuşi (Psalm 119, 91.

Spre a-şi împlini voia Sa DUMNEZEU foloseşte toate întregurile (universul), lumina şi întunericul (Isaia 45, 7) şi îşi aduce la îndeplinire planul Său în anumite perioade de timp, epoci sau “aionos” (termen grecesc folosit pentru a descrie întregimea unei lumi, aici la plural) şi aceasta în FIUL SăU (Isaia 9, 6: Tatăl Lumilor; Evrei 1, 2), în aşa fel încât EL stabileşte pentru fiecare perioadă de timp un anumit scop parţial. Atât cât pentru împlinirea acestui scop parţial este nevoie de oameni pentru a conlucra, DUMNEZEU a dăruit acelora în voia Sa prin Cuvânt totul, lucruri de bază şi îndatoriri, tot ceea ce au nevoie. De aceea a şi fost în toate timpurile pentru oamenii aceia, care priveau ca cea mai distinsă a lor îndatorire de a căuta bunăvoinţa lui DUMNEZEU (Galateni 1, 10), o preocupare serioasă, să o cunoască din Cuvântul Său şi să li se permită să facă voia lui DUMNEZEU (Deuteronom 32, 46 – 47; Ioan 4, 34; Filipeni 1, 9 – 11). DUMNEZEU se bucură de aceasta şi este fericit, când noi împlinim după voia Sa îndatoririle, pe care EL ni le-a dat, când noi facem după voia Sa lucrările, pe care EL le-a pregătit mai dinainte (Efeseni 2, 10). Dacă noi încercăm să aducem la îndeplinire planurile lui DUMNEZEU după voia noastră, atunci sântem nişte lucrători, care trebuie să se ruşineze, pentru că nici măcar nu ştim, poate că nici măcar nu vrem să ştim, ce vrea DUMNEZEU să aibă acum de la noi (2 Timotei 2, 15). Este aşa de nespus de important, ca noi „să împărţim drept” tot „Cuvântul Adevărului”, asta în-seamnă, ca noi să lăsăm fiecărei epoci în parte acelea ca lucruri de bază şi îndatoriri şi scop, care au fost deja de mult atribuite acelei epoci de către DUMNEZEU. Pentru a putea diferenţia fiecare din aceste linii dumnezeieşti, ni se permite să cerem cunoştinţă şi pricepere (Coloseni 1, 9).

O îndrumare, după cum se „împarte” scriptura, ne dă Galateni 2, 9, unde citim: „…şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa (Petru) şi Ioan, care sânt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.” Aici avem o împărţire clară a lucrului, cum mai clar nici nu poate fi exprimată. Pentru cine e valabilă slujba pe care o fac Iacov, Petru şi Ioan? Tăierii împrejur! şi cui sânt adresate scrisorile lor? Cu siguranţă nu naţiunilor, pentru că acelora aveau Pavel şi lucrătorii săi să le slujească.

Scriptura şi situaţiile din ţările „creştine” ne arată în exemple serioase, unde se ajunge, când se trece peste normele aşezate de DUMNEZEU. Ne gândim la adunările din Galatia, care au părăsit evanghelia harului, amestecând-o cu legea mozaică (Galateni 1, 6 – 8). Cât de serios a trebuit să vorbească Pavel cu ei! Sau ne gândim la asociaţiile, organizaţiile, comunităţile de pe-aici de pe colo, cum şi-au împrumutat de la Israel lucrurile de bază ale învăţăturii lor şi tot de acolo au preluat cercul lor de îndatoriri şi cum ei chiar şi prin aceasta s-au încâlcit în sclavie de unele feluri. Există aşa de mulţi credincioşi, care spun într-o smerenie nebiblică, presupusă, că nu este nevoie să se ştie gândurile, planurile şi scopurile lui DUMNEZEU pentru diferitele epoci şi grupe omeneşti; principal este, ca să-L iubesti pe DOMNUL, şi că oricum nu se poate ajunge la o anumită claritate, cum DUMNEZEU îşi pune în aplicare şi îşi împlineşte de fapt gândurile Sale de dragoste. Cine gândeşte aşa, nu numai că acţionează împotriva scripturii, dar este şi mai nechibzuit decât o femeie, care ar spune: „Ce este soţul meu de meserie, ce face el şi cu ce se ocupă, ce planifică şi speră şi gândeşte, toate acestea nu le ştiu şi nici nu vreau să le ştiu. Important e că eu îl iubesc.” Cine vorbeşte aşa, nu ştie, cu câtă iubire DUMNEZEU, şi cu câtă ardoare, doreşte El să aibă părtăşie cu noi, pacea Sa, gândurile Sale, felul Său de a fi, fiinţa, esenţa Sa şi felul Său de gândire să le pună înlăuntrul nostru. El totuşi ne-a descoperit prin Duhul Său ceea ce nici un ochi n-a văzut, nici o ureche n-a auzit şi la inima niciunui om nu s-a suit (1 Corinteni 2, 9 – 10).

Ce ne împiedică pe noi adesea la împărţirea dreaptă a Scripturii? Nu este evlaviosul şi îngrijitul nostru egoism? Să ne gândim la imaginea biblică a nunţii! Se va spune ca mirele este DOMNUL şi noi sântem mireasa. şi cine sânt prietenii mirelui? Tot noi? Botezătorul se numeşte pe sine însuş în Ioan 3, 29 prietenul mirelui. şi slugile? Sântem noi şi acestea? şi fecioare de mireasă mai sânt şi ele pe-acolo! Sântem noi chiar şi acestea? Dacă vrem noi să fim toţi aceştia, atunci rămâne în sala de nuntă nimeni în plus în afară de noi! Ce nechibzuit şi evlavios egoism! – Sau să luăm alte grupe de mântuiţi : Cine sânt cei 144000 sigilaţi, la care se numără unii cu aşa mult drag? Nu scrie clar şi categoric în Apocalipsa 7, 4, că ei ar fi „din toate seminţiile fiilor lui Israel”? Cine este „gloata mare”, pe care, în contrast cu cei exact 144000, “nu putea s-o numere nimeni”? Ea stă, după Apocalipsa 7, 9, în faţa tronului. Nu gândesc mulţi că aceia sântem noi? Noi vom judeca lumea şi pe îngeri. (Noi vom şedea împreună cu Christos pe tron) (1 Corinteni 6, 2 – 3). Este o diferenţă imensă, dacă stau înaintea unui tron, sau dacă şed pe tron! Aşa ne luăm noi promisiuni, care în economia mântuirii nouă nu ne sânt date. Sau să ne gândim odată la acelea, pe care mulţi credincioşi din ceea ce DUMNEZEU a stabilit ca lucruri de bază şi îndatoriri pentru o cu totul altă gospodărie, le scot de acolo pentru scopurile lor. Se ia credincioşilor iudaici botezul spre iertarea păcatelor şi se pune ca bază a vieţii „creştine” personale; pocăinţa dinainte se lasă bineînţeles la o parte (Faptele Apostolilor 2, 38), sau se însuşeşte porunca misionară, pe care a dat-o DOMNUL ucenicilor, ca să facă toate naţiunile ca ucenici, în timp ce DUMNEZEU acum scoate numai o parte aleasă dintre naţiuni (Faptele Apostolilor 15, 14; Efeseni 1, 4). Aşa în-colţeste florile lui egoismul nostru creştinesc pe pământul unei inimi adânc necurăţite (Galateni 6, 12–13). Roade ale neprihănirii spre slava şi lauda lui DUMNEZEU nu va aduce el niciodată (Filipeni 1, 11)!

DUMNEZEU vrea din totdeauna să dăruiască roadă în creaţia sa şi s-o lase să devină coaptă (Geneza 1, 11.12.22.28; Geneza 9, 1; Isaia 27, 6; Ioan 15, 16; Coloseni 1, 10). El a dăruit şi pământul, a pus baza, pe care noi putem aduce roadă (1 Corinteni 3, 11). Ce vrem să construim deasupra? Lemn, fân, trestie sau aur, argint şi pietre preţioase? Cum aducem noi roadă? Fiind plini de cunoştinţa voii Sale în toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească (Coloseni 1,9–10). Să dorim, privind cele ce urmează, să ne plecăm înaintea Voii Sale!

înainte să ne orientăm în ceea ce priveste esenţa adunării trupului, vrem să mai remarcăm încă un lucru, şi anume că Scriptura diferenţiază mai multe feluri de adunări. Cuvântul grecesc „ekklesia” înseamn