Cuvântul Crucii are putere…şi noi nu avem nici un merit…
Cultura în care trăim este avidă după informaţii noi, după lucruri senzaţionale, ştirile sunt prezentate în moduri foarte atractive pentru a atrage oamenii, sunt aleşi cei mai meseriaşi vorbitori pentru a capta un auditoriu cât mai larg. Poate că una dintre armele cele mai puternice ale “stăpânului acestui veac” este tocmai să ne ţină tot timpul ocuaţi şi conectaţi la cât mai multe informaţii, într-o stare permanentă de aşteptare a continuării intrigii perpetue în care ne ducem viaţa de zi cu zi, astfel încât să nu mai avem timp să gândim şi să auzim lucrurile cu adevărat importante. Iar postmodernismul nu face altceva decât să ne amăgească cu ideea că libertatea este valoarea supremă a noastră, că fiecare face ce vrea şi cum vrea, şi atunci, din tumultul acestei libertăţi dorim să fim cât mai unici şi deosebiţi căutând cu pasiune să ne exprimăm într-un mod care să arunce cea mai favorabilă lumină asupra noastră.
…Şi se întâmplă de multe ori că atunci când ne apropiem de cineva cu dorinţa sinceră de a împărtăşi evanghelia, să ne fie foarte greu să o facem în mod natural şi direct (din frica de a nu părea penibili) şi să încercăm (cu disperare) să arătăm oamenilor cât de evident este creştinismul aducând o serie de argumente şi uitând să spunem esenţa, Cuvântul Crucii, care este prea simplu şi nu ar face altceva decât să ne pună în situaţia de a părea creduli, inculţi şi înapoiaţi…Dar asta este…Dumnezeu, în suveranitatea Lui, alege uneori un mod de lucru care ne abrogă de orice merit şi ne face să ne dăm seama de neputinţa noastră.
Nu puteam să înţeleg de ce oameni Lui Dumnezeu, cu toate că nu spun cuvinte mari, nu folosesc un ton aparte, nu strigă, nu dau din mâini, transmit prin mesajul lor putere şi autoritate. Unii spun că vorbesc din inimă, alţii spun că este Duhul Lui Dumnezeu peste ei, pentru alţii este o taină. Am înţeles aceasta uitâdu-mă la epistola lui Pavel către cei din Corint unde vedem un exemplu practic a modului în care lucrează uneori Dumnezeu, alegând lucrurile pe care lumea aceasta nu pune nici o valoare pentru a le face de ruşine pe cele valoroase în ochii multora. Şi toate acestea pentru ca “Cine se laudă să se laude în DOMNUL” şi să nu existe nici un motiv de mândrie atunci când vorbele noastre ajung să aibă putere şi să fie “vorbe de Duh” pentru alticineva.
…Da, într-adevăr vorbele, cuvintele pot avea putere indiferent dacă sunt de bine sau de rău, dacă sunt binecuvântare sau blestem. Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea…si sunt foarte multe cazuri în care tot prin cuvânt (un cuvânt spus la timp şi unde trebuia) au fost distruse vieţile unor oameni.
Credem în binecuvântare şi blestem. De aceea ne aducem copii la binecuvântare, tocmai pentru că vrem să credem că ceea ce spunem acolo are putere. Şi dorim ca puterea din spatele cuvintelor noastre să fie de natură divină şi nu demonică.
Vestea bună este că “strugurii nu cresc în spini şi nici smochinele în mărăcini” iar cuvintele noastre nu sunt altceva decât reflectarea a ceea ce suntem. De aceea haide-ţi să îl căutăm mai întăi pe Dumnezeu, să îl lăsăm să ne schimbe după voia Sa deoarece Dumnezeu este credincios şi până la urmă ne dă ceea ce căutăm.
“Iudeii cer minuni, grecii caută înţelepciune…dar noi ce căutăm?”
Mitica Irimia, Timisoara
