Există
o vorbă bătrânească:
„Cu cât ştii mai puţin cu atât mai bine....”
Un motto pe care l-am folosit în viaţă, încercând să tai pofta
curiozităţii. Totuşi sunt lucruri şi timpuri în care indiferent dacă
eşti la cunoştinţă sau nu, ajungi să fi judecat. De exemplu un șofer
ia o amendă pentru încălcarea limitei de viteză indiferent dacă ştie
sau nu. Dibăcia vieţii este să ştii îndeajuns să poţi trăi în
lumină, să poţi face voia Celui care a dat şi dă viaţă.
O întrebare cu care am fost confruntat în ultimi 25 de ani a fost şi
este: „Ce te faci când ajungi să cunoşti mai mult?” Care este
responsabilitatea unuia în faţa unor adevăruri descoperite? Poţi să
treci cu vederea sau să ignorezi aceste posibilităţi de adevăr?
Întrebări la care am ajuns să meditez, încercând să găsesc motive de
acţiune sau indiferenţă. De exemplu: „Poţi trece cu vederea
posibilitatea veşniciei?” Te poţi face că nu înţelegi sau că nu
pricepi când Cristos iţi face clar invitaţia veşniciei?
Curiozitatea unei identităţi necunoscute
În ani 1983 eram proaspăt venit pe meleagurile Americii. Frăţietatea
baptistă din oraşul New York îmi găsise un loc de muncă la o fabrică
de asamblat mobilă din Iugoslavă, mai târziu începând să lucrez în
construcţii datorită intervenţiei păstorului italian penticostal.
Tata în această perioadă era implicat în afaceri cu un evreu român,
încercând să deschidă o fabrică de poşete şi produse de piele.
La început anului 1984 în oraşul New York, partenerul lui tata
obţine o audienţă în faţa reprezentantului guvernatorului New
Yorkului pentru ajutorul micilor companii. Tata împreună cu Rony
(partenerul său), sau prezentat la această audienţă în care
reprezentantul guvernatorului pentru mici companii era şi el evreu.
Rony începe discuţiile prezentând avantajele financiare pe care
această companie le-ar produce, locurile de muncă care s-ar crea,
necesităţile financiare pentru o astfel de companie, în concluzie
cerând ajutor statului New York. După mai multe minute de discuţii
cu Rony, reprezentantul guvernatorului întreabă de ce tata nu spune
nimic?
În puţine cuvinte tata se scuză pentru restricţiile de comunicare a
limbii engleze. Reprezentantul guvernatorului îl analizează în
câteva priviri după care spune: „tu eşti evreu”. Abandonând
discuţiile audienţei iniţiale, acest om fără să fi cunoscut prea
multe despre tata în afară de numele Simion Obeada, îi spune istoria
evreilor din Europa, cum prin anii 1600 evrei au părăsit Germania
datorită prigoanei, unii dintre evrei ajungând să se stabilească pe
teritoriile României, iniţial în zona Transilvaniei – Banatului
alţii emigrând mai departe spre Moldova în zonele Iaşului.
„Tu
eşti evreu, numele tău este evreu, trebuie să-ţi cauţi spiţa
neamului.” – îi spune reprezentantul guvernatorului.
Nu după multă vreme de la această audienţă, tata se duce la un
magazin de catarame pentru poşete. Mergând pe stradă, în faţa unei
clădire într-un mod suspicios o pălărie evreiască era pusă pe un coş
de gunoi. Coşurile de gunoi erau goale, răsturnate să demonstreze că
sunt goale. Pe unul din aceste coşuri, o pălăria neagră i-a luat
ochii. Se uită la ea cu atenţie să observe ca era nouă fără să fi
avut vre-un semn că ar fi fost folosită sau purtată vreo-odată.
Fără sacoşă sau geantă, şi-o pune pe cap şi merge mai departe spre
magazinul de catarame. Îşi face cumpărăturile necesare după care
merge mai departe la un magazin de piele. Proprietarul magazinului
de piele (un evreu ortodox) îi face calculul la piele de 700 dolari,
„dar pentru că eşti de-al nostru o să plăteşti 350 de dolari”. Pe
parcurs tata a ajuns să se împrietenească cu acest evreu, care la
rândul său i-a spus mai multe despre istoria evreilor şi schimbările
numelor de familie datorită locurilor şi emigraţiei la care au fost
supuşi. „Tu eşti evreu şi trebuie să-ţi cauţi seminţia” îi spune
noul prieten evreu.
După aceste prime experienţe din anii 1983-84, o serie de întrebări
şi curiozităţi apar în viaţa familiei. În cercurile de afaceri în
care pătrunse-se tata, toţi îl tratau ca pe un evreu. Noi acasă eram
amuzaţi de tratamentul pe care tata îl primea, stârnind curiozitatea
originii familiei noastre.
Îmi aduc aminte că în copilărie ajunsesem să vorbim de asemănarea
numelui Obeada cu a profetului Obadia, fără să fi ştiut nimic de
variaţiile numelor evreieşti. În America am ajuns în contact cu
mulţi evrei care mă considerau evreu după nume. Când mă întrebau ce
sunt, le răspundeam că sunt un baptist Român. Uimiţi de răspuns
mulţi m-au întrebat: „Sunt baptişti în România?”
Sămânţa curiozităţii identităţii fusese pusă în această perioada
timpurie a emigraţiei în America. Noile experienţe au început să
alimenteze dorinţa de a cunoaşte spiţa neamului.
Spiţa neamului
M-am născut în oraşul Constanţa unde am copilărit şi crescut. Din
partea mamei mă trag dintr-o familie bogată în istorie. Viorica
Dumitru a fost fata mai mare a fratelui Ştefan Dumitru, fostul
păstor al Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Constanţa. Ştefan a
fost băiatul mai mare a lui Haralambie Dumitru,
unul
din pionerii credinţei din Ialomiţa şi Dobrogea, un viteaz al
credinţei baptiste ajuns în analele istorie Baptiste din România sub
pana teologului Alexa Popovici. Haralambie este acela care a suferit
pentru credinţă, bătut la tălpi de jandarmi pentru Cristos, ajungând
să meargă în genunchi de la un sat la altul de dragul Evangheliei.
Acest viteaz la rândul lui fiind urmaşul piratului Haidaru care la
ani 1700 fura aurul şi tributul României din mâinile Otomanilor să-l
dea înapoi regelui şi săracilor poporului. O istorie bogată,
generaţii de oameni tari care fără frică, de la hoţi ajung viteji ai
Domnului în vestirea Evangheliei indiferent de împrejurări sau
repercusiuni.
Din partea tatălui sunt descendent a lui Romulus Obeada un lider
baptist al satului Zolt, care împreună cu fratele său Ioan
construiesc biserica Baptistă. O investiţie a familiei, pe banii şi
proprietatea neamului Obeada. Mergând mai departe pe firul istoric
al familiei Obeada, străbunicii Petru şi George Obeada au fost cei
care la ani 1781 au dedicat Biserica Ortodoxă din satul Zolt
împăratului Austro-Ungar Iosif.
Cinci generaţii de baptişti din partea mamei, cinci generaţii de
baptişti din partea tatălui. O istorie bogată din partea mamei, o
enigmă istorică din partea tatălui.
Curiozitatea termenului kneaz
Prin anii 1992, eram în procesul de a cumpăra o casă la 5 ore de
oraşul New York în localitatea Sidney. Trecuseră 9 ani de la venirea
noastră în America, aveam 2 fete şi încercam să ne integrăm mai bine
în noua societate. În această perioadă curiozitatea speţei neamului
se stinge fiind preocupat mai mult de viitorul familiei pe noile
meleaguri decât de trecut neamului. Zilele de lucru erau mai lungi,
timpul cu familie era mai limitat. Legăturile cu restul familiei în
România erau mai rare, telefoanele extrem de scumpe, poşta mai rară.
Printr-o
curiozitate a mamei şi plictiseala unei seri, mama începe să caute
pe internet (la search) numele Zolt. Spre surprinderea ei ajunge la
o pagină care arată fotografiile bisericii de lemn din Zolt,
împreună cu inscripţiile murale. Numele lui Petru şi George Obeada
apar pe pereţii bisericii, şi mai surprinzător având titlurile de
kneaz (kinez). După o cercetare rudimentară pe internet a cuvântului
kneaz ajungem la descoperirea că aceşti fraţi erau voievozi (kneazi).
Cunoscând simplicitatea familiei de pe meleagurile Bănăţene, m-am
întrebat de corectitudinea termenului încercând să găsesc etimologia
cuvântului kneaz. După mai multe ore de cercetare pe internet
descopăr o incertitudine în originea şi semnificaţia acestui termen.
Un dicţionar redă următoarea explicaţie a cuvântului:
CNEAZ cneji m. inv. 1) Întemeietor si sef al unui stat. 2)
Conducător al unei provincii în vechea Rusie. /<rus. kneaz, ucr.
Knjaz (http://cneaz.dictionarweb.com/)
Mai departe descopăr că un cneaz era stăpânitorul unui cnezat:
» CNEZÁT, cnezate, s.n. Formă de organizare politică de tip statal
(la români şi la slavi) în evul mediu bazată pe autoritatea
cneazului; teritoriu stăpânit de un cneaz. – Cneaz + suf. -at. (http://www.webex.ro/litere.php?cuv=c&offset=21030&limit=30)
Descrieri
interesante, însă,
cercetând mai departe etimologia termenului kneaz,
ajung să citesc comentariu lui Florian Curta criticând lucrarea lui
István Vásáry's "Cumans and Tatars". Florian face observaţia unei
dificultăți linguistice în ce priveşte scrierea unor termeni
folosiţi de autorul maghiar dând exemplu cuvintelor kneaz şi cneaz.
(1) Improbabilitatea scrieri corecte a unor termeni în uzanţa
poporului ridică dificultăţi în descoperirea etimologiei termenilor.
Un alt comentariu l-am găsit pe un forum în care se făcea analogia
cuvintelor kuninggaz cu cuvântul kneaz, probabil provenind de la
cuvântul german koning care ar sugera traducerea „a fi născut
nobil”, kunegu „a fi prinţ”, sau knez din rusă. (2)
Încercând în continuare să găsesc etimologia cuvântului kneaz mi-am
adus aminte de asemănarea cu un cuvânt evreiesc: ashkenaz. Căutând
etimologia acestui termen un site evreiesc făcea observaţia că în
unele scrieri acest cuvânt ajunge să fie folosit în forma greşită de
ashkneaz în loc de ashkenaz. (3) Interesantă descoperirea, însă ceea
ce mi-a acaparat ochii a fost explicarea cuvântului:
Ashkeneaz (Aşchenaz în româneşte) a fost primul copil a lui Gomer,
fratele lui Rifat şi Togarma (Gen. 10:3, 1 Cron. 1:6) şi se crede a
fi înaintaşii popoarelor Germanice, Scandinave şi Slavice.(4)
În contextul tradiţiei ebraice, Ashkenazi erau consideraţi a fi
comunitatea evreiască împrăştiată de la „Ţara Rinului” (Germania) la
Riga (capitala Letoniei) la România. (5) Prin asociere a termenului
kneaz şi ashkeneaz se pare că etimologia cuvântului ar avea o
influenţă slavică, purtând rădăcini ebraici la emigraţia evreilor în
timpurile medievale în ţările germanice, împrăștiindu-se spre
meleagurile României de astăzi.
Nu aş fi fost aşa de curios dacă încă două elemente nu ar fi jucat
un rol important în cătarea sau explicaţia titlurilor celor doi
înaintaşi din secolul XVIII. În primul rând am încercat să descopăr
mai multe despre originea familiei. Din păcate nu am ajuns să
descopăr prea multe, însă două interviuri m-au pus pe gânduri. În
primul rând am încercat să aflu câte ceva de la neamuri. În 1990 am
avut ocazia să pot face un interviu filmat cu bunica mea Maria
Obeada din Zolt. După o serie de întrebări, cu dezamăgire am
descoperit că nu mă poate ajuta cu nimic referitor la Obeada, în
afară de enumerarea neamurilor prezente. Străbunicul Emilian murise
tânăr, bunicul fiind crescut de un unchi: moş Goloşie. Din câte am
înţeles bunicul nu a putut afla prea multe din partea tatălui său,
iar ceea ce a ştiut sau dus cu el la veşnicii.
Cea ce mi-a dat o speranţă au fost comentariile a două persoane
importante din familie. În anii tinereţii, tata curios şi el de
spiţa neamului l-a întrebat pe moş Goloşie de unde ne tragem. Moşul
i-a tăiat cuvântul pe scurt spunând: „tu nu trebuie să ştii”. Un mod
brutal şi radical de a închide orice uşa de dialog unui copil.
Totuşi, moş Goloşie niciodată nu a divulgat nimic despre trecutul
familiei. Se pare că moşul ascundea ceva, având în vedere că încă ne
aflam la câţiva ani după al doilea război, comunismul ajungând la
putere.
În jurul anilor 1994-95 mătuşa mea Marioara, sora mai mare a tatălui
a venit în America la fiul său. Într-o seară am întrebat-o dacă ştie
ceva de neamul Obeada, dacă a vorbit vre-odată cu bunici despre
acest subiect. Într-un mod destul de interesant, mătuşa îmi spune că
mama Uţă, mama bunicului meu i-a spus că Obeada vine din Germania.
Nu a dat alte explicaţii şi nu a clarificat nimic din istoria
neamului.
Până la această dată am ştiut că moş Goloşie ascundea adevărul
spiţei familiei, iar mama Uţă s-a limitat să ne spună că neamul
nostru îşi are originea din Germania. Cea ce nu puteam încă să fac
legătură erau prezenţa celor doi kneazi care de fapt ar fi putut fi
ashkenazi, ascunşi sub titlul fictiv a termenului ebraic care
însemna germanic.
Secretele moşului Goloşie
În urmă cu câţiva ani am ajuns să descopăr un mic secret a moşului
Goloşie. În cimitirul satului Zolt se află un mormânt evreiesc a
unui bătrân Wagner. Nimeni nu a ştiut sau vorbit de acest om în
afară de câţiva membri a familiei mele. Se pare că pe perioada la al
doilea război mondial, acest evreu a găsit refugiu în casa lui moş
Goloşie. Ascuns faţă de autorităţile timpului, acest bătrân într-un
mod dubios găseşte familia Obeadă ca să-l întreţină, fără să fi
lăsat nimic în afară de curiozitatea acestui individ.
Bătrânul nu trăieşte mult şi pleacă la veşnicii, cimitirul Zoltului
fiind locaşul de odihnă a acestui evreu. Piatra de aducere aminte
încă se poate vedea pe dealul cimitirului unde Wagner este
înmormântat, în vecinătatea gropilor familiei Obeada.
Prezenţa acestui bătrân în satul Zolt a stârnit o curiozitate, care
a fost satisfăcută când am ajuns să citesc statistica de recensământ
după religie din anii 1905-10. În această perioadă după documentele
maghiare în satul Zolt erau 5 evrei. Într-un sat de aproape 400 de
locuitori, documentele de recensământ descoperă prezenţa a unor
familii evreieşti.
În
acest context am înţeles de ce acest bătrân pe nume Wagner ajunge să
găsească refugiu în sânul familiei Obeada.
Un alt secret al moşului care am ajuns să-l descifrăm în ultimi ani
a fost însăşi educaţia bunicului meu Romulus şi a fratelui său Ioan.
Evrei banatului nu erau printre cei mai buni agricultori. De fapt în
istoria evreilor nevoia de a emigra dintr-un loc în altul a făcut ca
meseria să devină „brățara de aur”. În acest context evrei au ajuns
să fie consideraţi printre cei mai buni meseriaşi şi comercianţi ai
Europei. Tatăl bunicului meu murind tânăr a lăsat pe bunicul orfan,
moş Goloşie ajungând să-şi ia responsabilitatea creşterii.
La anii tinereţii, moș Goloşie trimite pe bunicul la Făget la o
tăbăcărie să înveţe meserie de la un meseriaş evreu. Din scrierile
şi mărturiile vremii, la anii 1920-40 tăbăcăriile Timişoarei şi
Lugojului erau deja cele mai renumite din ţară. În Timişoara, după
mărturia lui Ladislau Bloch, la ani 1920 un tânăr putea să înveţe
meseria de tăbăcar în trei ani. Tot Ladislau scria că majoritatea
ucenicilor din acea vreme erau evrei.(6)
Se pare că moş Goloşie în loc să ţină pe tânărul Roma la sapă să
înveţe agricultură, îl trimite să înveţe meserie la Făget, unde mai
târziu ajunge să înveţe meserie şi tatăl meu, din mâinile la acelaşi
meseriaş. Într-un mod ascuns, moş Goloşie păstrează intuițiile
ebraice, trimiţând pe bunicul la meserie ci nu l-a sapă, iar fratele
bunicului (Ioan Obeada) mergând să facă economie, devenind un
comerciant.(7)
Secretele moşului fiind desluşite după mulţi ani de la plecarea sa
la veşnicii, curiozităţi care ajung să dea o claritate în găsirea
originii etnice a numelui Obeada.
Variaţiile scrierilor numelor
Numele unei persoane determină o identitatea, o apartenenţă.
Curiozitatea asemănării numelui Obeada cu cel al profetului Obadia,
m-am aventurat să cercetez mai bine originea numelui. Un lucru pe
care l-am observat imediat a fost unicitatea numelui. După ani de
zile de cercetare prin intermediul internetului, şi legăturile pe
care le-am luat şi cu alţi purtători a aceluiași nume de familie, am
ajuns să descopăr că toţi îşi au o descendenţă Bănăţeană.
Mai curios a fost să descopăr că în satul Zolt mai sunt cel puţin 5
familii Obeada care actualmente nu se recunosc a fi înrudite decât
de departe. Toate aceste familii şi-au găsit un descendent comun în
numele Obeada, originari din aceiași zonă Bănăţeană, şi mai precis
din acelaşi sat. Am ajuns să descopăr o familie Obeada la Brașov,
alta la Lugoj, şi în alte localităţi, toţii având o legătură
genealogică cu cei din Banat. Se pare că aceşti Obeadă îşi au
rădăcini în prezenţa kneazului Petru şi George pe meleagurile
Banatului.
O altă curiozitate a constat în apartenenţa numelui la un grup
etnic. În general un nume dezvălui o etnicitate. Din observaţiile
făcute, Obeada nu este un nume comun românesc. Încercând să
stabilesc o etnicitate a numelui am ajuns să descopăr origini
evreieşti. Cercetând datele electronice ebraice a numelor de familii
evreieşti, am descoperit ca numele Obeada are codul „soundex”
073000. În baza acestor date, numele Obeada a fost găsit să aibe 140
de variante de sunet, numele asemănând în pronunţie, însă
diferindu-se în scriere. (8)
Site-ul
evreiesc prezintă următoarele asemănări a formei numelui Obeada (Searching
for surname OBEADA with soundex code 073000):
OBADIAH, OBADYA, OBADYAH, OBATH, OBED, OBEDIA, OBEDIAH, OBEIDI,
OBET, OBIDIA, OBOD, OBUT, OFIDIE, OJVED, OJVIDI, OPAD, OPAT, OPATU,
OPET, OPIAT, OPPET, OVADA, OVADIA, OVADIAH, OVADIE, OVADIJA, OVADIYA,
OVADO, OVADYA.
Se pare că numele Obeada nu numai că are o origine evreiască, însă
are şi o semnificaţie evreiască: „slujitorul Domnului”.
Încercând să înţeleg de ce atâta confuzie în scrierea şi pronunţarea
numelor evreieşti, am ajuns să citesc despre variaţiile numelor
ebraice şi motivul care a produs şi produce confuzie. Explicaţia pe
care am găsit-o expune faptul că poporul evreu are o istorie bogată
începând cu Avrohom (Avraam) până la zilele noastre. Mii de ani de
istorie şi generaţii de evrei. Emigrarea evreilor dintr-o parte a
alta a lumii a influenţat şi scrierea numelor. Unii ca să scape de
persecuţie au schimbat numele familiilor, alţii au adăugat silabe
încercând să-l facă asemănător zonei unde se stabiliseră.
Exemple de variaţii au fost găsite în majoritatea numelor evreieşti.
De exemplu:
Aben, Ibn, Aven, Avin, Ben - all meaning "son of"
Abram, Abraham, Ibrahim, Abrahim
Aaron, Aron, Aharon
Cavalleria, Caballeria, Cabellera, Cavallera
Elazar, Alazar, Alacar
Esther, Ester, Azter, Ezter
Hasdai, Chasdai, Azday, Acday
Isaac, Isach, Azach, Acach
Jacob, Jaco, Iacob, Iaco
Reyna, Reina, Avenreina, Avireina
Sahadia, Cahadia, Sadia
Salamon, Solomon, Culema, Salamo, Shlomo (9)
Obeada la fel ca şi restul numelor evreieşti a ajuns să sufere
schimbări linguistice datorită locurilor unde aceste familii au
ajuns să-şi trăiască zilele exilului.
Semnificația arborelui genealogic
Două nume şi caractere Biblice aduc un interes numelui de familie pe
care am ajuns să-l moştenesc: Obadiah şi Obed. Deja am stabilit că
în cursul istoriei scrierea celor două nume au diferit în funcţie de
zona demografică unde aceste familii ebraice au trăit. Există o
imposibilitate a descoperiri arborelui genealogic şi a confirmării
unei spiţe Biblice. Moş Goloşie şi alţii ca el au ajuns să ascundă
adevărul liniei genealogice de-a lungul secolelor în favoarea
păstrării în viaţă a noii generaţii.
Totuşi o mică incursiune şi studiu a celor două nume ajung să
trezească un entuziasm a posibilităţii unei linii Biblice milenare
din partea familiei Obeada. În primul rând cine a fost profetul
Obadiah?
Obadiah se pare că a fost un profet care a trăit în jurul anilor 587
B.C. pe timpul invaziei Ierusalimului de către Nebucadneţar al
Babiloniei. Acest profet face profeţii împotriva Edomului
descendenţii lui Esau fratele lui Iacov copii lui Isaac. În Talmud,
după opinia unor rabini, s-ar părea că Obadiah ar fi fost un edomit
convertit, însă nu a putut fi demonstrată această părere. Pe lângă
profetul Obadiah, pe paginile Bibliei mai găsim încă 12 personaje
purtătoare a aceluiaşi nume. O concordanţă Biblică demonstrând cu
uşurinţă prezenţa acestor nume pe paginile Vechiului Testament.
În urma unui scurt studiu Biblic, se pare că personaje Vechiului
Testament purtători a numelui Obadiah au fost oameni a lui Dumnezeu,
demni de semnificaţia numelui pe care l-au purtat; „slujitori a
Domnului”. De exemplu:
1 Împărați 18: 3 Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai marele
casei lui. – Obadia se temea de Domnul. (Acest Obadia a ascuns pe
cei 100 de prooroci să-i hrănească cu pâine şi apă de mâna lui
Izabela).
1 Cronici 7:3 Fiul lui Uzi: Izrahia. Fii lui Izrahia: Micael, Obadia,
Ioel, Işia....(aceştia erau unii din vitejii lui David din seminţia
lui Isahar.)
1 Cronici 9:16 Obadia, fiul lui Şemuia (un uşier Levit care păzea
Casa Domnului)
În afară de aceşti viteji Biblici, istoria ebraică ne aduce la
cunoştinţă şi prezenţa a unor învăţaţi (rabini) care şi-au lăsat o
amprentă în istoria neamului evreiesc post - rabinic:
• Rabbi Obadiah De Bertinoro (1455-1520) care a trăit în Italia,
autorul şi comentatorul lui Mishnah. (10)
• Rabbi Obadiah Sforno (1475-1550) născut în Italia autor la mai
multe cărţi printre care cartea filozofică "Or Ammim". (11)
• Israeli Chief Rabbi HaRav Obadiah Yossef (12)
• Rabbi Obadiah Hadayah (13)
O
serie de rabini care şi-au lăsat o amprentă în înţelegerea şi
practica tradiţiilor ortodoxe evreieşti.
Un alt caracter cu o semnificație mai aparte este găsit pe paginile
Biblie sub numele Obed. Dacă până acum am observat personajele
Biblice purtătoare a numelui Obadiah, numele acestui personaj aduce
o implicaţie Mesianică.
Obed îl găsim pe paginile Bibliei a fi băiatul lui Boaz şi Rut,
bunicul împăratului David din seminţia lui Iuda. (Rut 4:21-22). De
asemenea, numele lui Obed ajunge să fie menţionat ca strămoș a
Domnului Isus Cristos în arborele genealogic scris de Matei şi Luca.
Dacă am presupune că Obeada ar fi un descendent a lui David,
implicit se ajunge la o apartenenţă a seminţiei lui Iuda. O asumpție
în general acceptată, atâta timp cât majoritatea evreilor zilelor
noastre par a fi descendenţi a seminţiei lui Iuda.
Numai gândul la această posibilitate îmi aduce fiori şi sudori reci,
de responsabilitatea creată de Cristos în sânul seminţiei lui Iuda.
Indiferent de arborele genealogic, de apartenenţa la seminţia lui
Iuda, lui Levi sau a lui Isahar, certitudinea apartenenţei poporului
ales ajunge să mă copleşească şi să devină o greutate a
responsabilităţii cunoaşterii unei astfel de posibilităţi divine.
Dificultăţile rabinice
Problema identităţii ebraice a fost şi rămâne o
sursă de convergenţe rabinice de cel puţin 2000 de ani. În baza Scripturilor
un evreu era orice copil născut din tată evreu, indiferent de apartenenţa
etnică a mamei. În acest principiu Boaz ia de nevastă pe Rut, care era o
moabită (Rut 1:4), şi dă naştere unui copil pe nume Obed. Acest copil ajunge
să fie bunicul împăratului David (Rut 4:17), cel mai venerat şi iubit
împărat al evreilor din toate timpurile.
Nimeni nu a putut sau va putea contesta apartenenţa etnica a lui David, ca
evreu, la fel cum nu se va putea face şi cu restul cazurilor Biblice în care
tatăl era evreu iar mama nu. Iuda, fiul lui Iacov ajunge să ia de nevastă o
canaanită, mai târziu culcându-se cu propria noră, Tamar (Gen. 38:16).
Roboam, băiatul lui Solomon, este un alt exemplu în care tatăl evreu ia de
nevastă pe Naama, o amonită (1 Împ. 14:31), un descendent direct a lui
Cristos.
Linia patriatistă a ajuns să joace un rol foarte important în contextul
liniei moştenitoare a seminţiilor şi a rolului eclesiastic pe care Leviţii
şi descendenţii lui Aaron ajung să-l joace în contextul slujirii lui
Dumnezeu. În Exodul 32:25-29 găsim predarea leviţilor pentru lucrarea
Domnului prin care ajung să omoare 3000 de oameni părtaşi idolatriei prin
viţelul de aur. Datorită credincioşiei acestei seminţii, Leviţii ajung să
fie aleşi pentru slujirea Tabernacolului şi mai târziu a Templului.
Levi a avut trei copii: Gherşon, Chehat şi Merari (Gen. 46:11). Seminţiile
acestor trei copii a lui Levi ajung să primească responsabilităţi specifice
în slujba lui Dumnezeu.
• Chehat ajunge să primească responsabilitatea preoţiei prin Aaron şi
descendenţii lui, Aaron fiind primul Marele Preot - Kohein Gadol. După
Aaron, printr-o linie patriatistică, oficiul Marelui Preot este păstrat în
sânul descendenţilor Kohaniţi, în seminţia lui Levi descendenţi lui Aaron.
• Restul descendenţilor lui Chehat, care nu erau descendenţii lui Aaron au
fost chemaţi să slujească la Tabernacol şi Templu ca îngrijitori a sfântului
locaş. Ei au fost responsabili de chivot, de uneltele sacre în slujba
Tabernacoluilui şi a Templului. (Numeri 3:27-32, 4:4-15, 7:9)
• Descendenţii lui Gherşon şi Merari au fost încredinţaţi cu întreţinerea
cortului întâlnirii, pânzele curţii şi alte materiale de întreţinere.
(Numeri 3:21-26,33-37)
Importanţa liniei patriatiste devine o necesitate absolută în menţinerea
liniei Leviţilor şi a slujbelor care le-au fost încredinţate printr-un
decret Dumnezeiesc. Perioada pre-rabinică (perioada primelor secole) ajunge
să schimbe noţiunea unei linii patriatiste pe una maternă, o schimbare care
a adus confuzie şi polemică în interpretările rabinice. Textul care a creat
polemică şi o revizuire a interpretării de la linia patriatistă la cea
maternă este găsit în Deuteronom 7:3-4
“Să nu te încruscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale
după fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;
căci ar abate de la Mine pe fii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei;
Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”
Site-ul “half-jewish.org” (14) încercând să dea o explicaţie şi analiză a
textului Biblic, prezintă 4 interpretări posibile:
1. Prima interpretare:
“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după
fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;
căci ["ei", bărbaţii Canaaniţi]
ar abate de la Mine pe fii tăi ["fii tăi"
fiind fii Israeliţi], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde
de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”
În această interpretare s-ar părea că fiul unui israelit care se căsătoreşte
cu o fată păgână ajunge să înveţe păgânism de la socru. Această interpretare
nu face aluzie la identitatea etnică a fiilor din această căsătorie.
2. A doua interpretare:
“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după
fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;
căci ["el" fiind fiul unui Canaanit]
ar abate de la Mine pe fii tăi ["fii
tăi" fiind nepoţii unui Israelit, fiul unei fete Israelite],
şi ar sluji
astfel altor dumnezei; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi
te-ar nimici îndată.”
Această interpretare prezintă posibilitatea în care fiul fiicei israelite va
fi educat în păgânism.
3. A treia interpretare:
“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după
fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;
căci ["el" fiind un bărbat canaanit]
ar abate de la Mine pe fii tăi ["fiul
tău" fiind nepotul unui israelit, indiferent dacă tatăl canaanit şi mama
israelită sau viceversa], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul s-ar
aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”
În această interpretare, indiferent de circumstanţa paternă sau maternă,
fiul va fi educat în păgânism.
4. A patra interpretare:
“Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după
fii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi;
căci ["el" fiind fiul unui Israelit]
ar abate de la Mine pe fii tăi ["fiul
tău" fiind nepotul unui Israelit], şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul
s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.”
În această interpretare nepotul unui israelit va fi educat în păgânism, pe
când fiul unui israelit este îndepărtat de la Dumnezeu de soţia sa canaanită
şi ajunge să accepte ca fiul său israelit să fie educat în păgânism.
Indiferent de interpretarea textului, nu se poate deduce ideea că un fiu din
căsătoria unei fiice israelite cu un canaanit ar produce un fiu israelit.
Interpretarea a doua, în realitate, a devenit legea evreilor ortodocşi în
perioada post-rabinică, prin care toţii copii mamelor ebraice ajung să
moştenească etnicitatea şi cetăţenia Israeliană. Indiferent de etnicitatea
tatălui, mamele ebraice ajung să producă evrei.
Încercând să dea o lumină în schimbarea opiniei rabinice din primele secole,
rabinul Louis Jacobs face următoarea analiză:
“Versetul cheie în această conecţie este “după familiile lor, după casele
părinţilor lor” (Num. 1:2). Pare a fi logic în a limita acest principiu la
uniunile care au luat loc în “familiile” lui Israel, în “clanul” Israelit.
Un copil născut dintr-un tată evreu şi mamă străină nu poate primi statutul
tatălui atâta timp cât principiul paternal susţine că uniunea trebuie făcută
în mijlocul “clanului”….
Copilul unui tată evreu, şi o mamă care nu este evreică, nu este evreu
datorită aplicării linei materne. Nu există aşa ceva…El este fără o linie
evreiască datorită principiului patrianist prin care o uniune nu poate
făcută în afara limitelor unui clan. Copilul este evreu nu datorită mamei
dar din cauză că singura cale a fi născut evreu este ca el să primească
ebraitatea tatălui transmisă lui, dar acest lucru nu poate lua loc într-o
uniune în afara limitelor clanului….
Din această cauză pentru rabini nu este vorba de o schimbare a principiilor
de la o linie patrianală la una maternă. Principiile patrianale rămân, numai
că nu pot fi folosite în această instanţă…
În schimb, unui copil a unui tată ne-evreu şi o mamă ebraică nu se poate
aplica principiul liniei patriatiste, folosit în contextul unui ne-evreu,
tatăl ne-evreu a făcut un pas în afara clanului. Copilul nu este evreu
pentru că mama este ebraică (atâta timp cât nu este un principiu matrianal)…
El nu poate fi un evreu datorită faptului că nu este un descendent matrianal
şi nu ar trebui să fie un ne-evreu pentru că principiul patrianal nu poate
fi folosit. Şi pentru că nu este o categorie pentru acest copil el nu poate
fi lăsat în limbo... Un nou statut a fost găsit pentru el, care în acordanţă
cu Mishnah, el este un mamzer, un statut deja găsit in Lege…. Dar Legea unui
mamzerat este aplicată numai unui evreu, deci lui îi este dat statutul unui
evreu. De ce acest copil este evreu? Răspunsul pare a fi că datorită
faptului că el trebuie să primească un statut sau un altul, şi el este
născut din mama ebraică, el primeşte statutul de evreu. Dar el nu este evreu
datorită faptului că este născut de o mama evreiască, ci simplu pentru că a
ieşit din un pântece Evreu….” (15)
În baza acestui comentariu care este mult mai lung dar din care am ales
punctele principale, fără o interpretare Scripturală a Torei, copilul unui
tată evreu ajunge să fie considerat ne-evreu, neglijând total Legea lui
Dumnezeu şi practica Vechiului Testament, care a demonstrat că copiii pe
linie patriatistă au ajuns vitejii Domnului, în circumstanţe speciale
ajungând să fie reprezentanţii Iudaismului.
Indiferent de tratarea rabinică a separării drepturilor de evreu sau nu,
important nu sunt opiniile rabinice, ci însuşi atitudinea şi chemarea lui
Dumnezeu din veşnicii. Apartenenţa la poporul Său este determinată de cel ce
dă acest privilegiu, ci nu de opiniile unora care sau decis să
răstălmăcească Cuvântul Său.
Complicaţiile interpretărilor rabinice
Două probleme neobservate le prima vedere în interpretările rabinice
necesită o analiză mai serioasă. În primul rând trebuie înţeles că iudaismul
este o societate exclusivă şi nu incluzivă. Rabinul Berel Wein face
următoare observaţie:
“Una din diferenţele care separă Iudaismul de restul religiilor monoteiste –
Creştinismul şi Islamul – este problema exclusivităţii.(16)
Schimbările interpretărilor rabinice din primele secole au schimbat istoria
poporului evreu, cu repercusiuni mult mai serioase decât unii rabini ar fi
dispuşi să accepte. Aş enumera trei complicaţii iremediabile:
1. Schimbarea acceptării identităţii ebraice. Aşa cum am făcut cunoscut
anterior, schimbarea de la o linie patriatistă la una maternă a ajuns să
piardă genealogia seminţiilor ebraice, şi mai serios posibilitatea
continuităţii seminţiei Levite, care fusese chemată la o lucrare specifică.
Milioane de evrei şi-au pierdut identitatea, unii rămânând numai cu numele,
fără o validitate sau o recunoaştere a unei moşteniri şi chemări divine din
partea evreilor ortodocşi.
2. După învăţăturile rabinice, un copil născut dintr-o mamă ebraică este
considerat evreu. Numai că aici trebuie făcut o paranteză şi revenit la ceea
ce rabinii primelor secole au omis să dea în vileag, sau să clarifice. Acest
copil născut din mamă ebraică este considerat evreu după legea mamzer. O
scurtă analiză a Legii Mamzer (17) scoate în evidenţă următoarele lucruri:
a. Mamzer este tradus bastard, cu implicaţia că acest copil este un copil
nelegitim, un bastard.
b. Amamzer şi descendenţii ei, sau ai lui, nu au voie să ia în căsătorie
decât un alt mamzer. Ei nu au voie să se căsătorească cu un evreu sau o
evreică decât cu un convertit la Iudaism, sau o persoana în afara religiei
iudaice. Prin această lege se ajunge la scoaterea celor născuţi în afara
“clanului” ebraic.
c. Copiii unui mamzer rămân memzer pentru totdeauna.
3. A treia implicaţie, care are o notă mult mai serioasă, este legată de
genealogia lui Cristos. În baza opiniilor rabinice, Cristos nu s-a calificat
ca Mesia datorită faptului că nu a împlinit Isaia 11:1 – “Apoi o Odraslă va
ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Datorită
faptului că Creştinismul susţine că Mesia este produsul unei fecioare,
Cristos nu a avut un tată, ceea ce face să fie descalificat a face parte din
sămânţa lui Iuda, un descendent a lui David în opiniile rabinice ortodoxe.
Dacă ne-am folosi de genealogia lui Luca, care ar merge pe linia mamei, Isus
ar fi considerat evreu după legea mamzer, un bastard, prin care nu ar fi
putut să fie Mesia. Indiferent pe ce linie genealogică am merge rabinii
primelor secole au reuşit să distorsioneze legitimitatea lui Cristos ca
Mesia. Schimbarea de la linia paternică pe cea maternă nu face decât să
aducă mai multă confuzie, printr-un proces bine calculat de excludere a lui
Cristos ca Mesia.
Schimbarea liniei patriatiste nu a fost un accident al timpului, ci un
răspuns fariseic la ceea ce Cristos întrupează şi reprezintă: Mesia. Rabinii
fariseilor primelor secole îşi continuă existenţa şi practicile prin evrei
ortodocşi al zilelor noastre, ei fiind aceiaşi care sau confruntat cu Isus
din Nazaret.
Elementele identităţii ebraice
De la Abrohom la zilele noastre poporul ales şi-a păstrat identitatea în
ciuda tuturor eforturilor politice, cultural - religioase de a extermina
poporul lui Dumnezeu. De la ţara promisă la singurătăţile pustiei, de la
căldurile Spaniei la iernile Rusie, după mii de ani poporul ales încă îşi
continuă lupta vieţii în speranţa venirii Mesiei.
Forţaţi de împrejurare, acest popor a învăţat să supravieţuiască, să înveţe
din greşelile înaintaşilor săi, să ducă mai departe practicile şi
învăţăturile lăsate din tată în fiu. Meseriaşi, comercianţi, artişti,
învăţaţi şi savanţi, acest popor se luptă să-şi păstreze identitatea. Dacă
ar trebuie să identifici un evreu ar trebui să urmăreşti două lucruri:
aspectul fizic şi spiritual.
Din punct de vedere fizic două lucruri identifică într-o formă imediată un
evreu:
• tăierea împrejur
• acoperirea capului
Tăierea împrejur
Cu toate că nu se poate observa într-o formă vizibilă circumcizia unui
bărbat evreu, practica tăierii împrejur datează din timpurile patriarhului
Avraam. Tăierea împrejur devine un simbol al legământului între Avraam şi
Dumnezeu. Geneza 17: 9-14 relatează legământul pe care Dumnezeu îl face cu
Avraam, YHVH fiind recunoscut ca Dumnezeu Cel Atotputernic, Dumnezeul
veşniciei, Dumnezeul care avea să binecuvinteze din neam în neam
descendenţii lui Avraam. Circumcizia tuturor bărbaţilor devine un act
naţional de purificare şi consacrare din partea poporului evreu.
De-a lungul secolelor, mulţi din evreii emigraţi pe meleaguri străine au
ajuns să elimine această practică în favoarea supravieţuirii. De fapt făcând
o analiză a acestei practici în timpurile Biblice, pe timpul lui Moise, în
perioada de cei 40 de ani în deşertul Sinai, poporul nu mai folosea practica
tăierii. Ajunşi la intrarea în ţara promisă, Iosua obligă poporul să se taie
împrejur (Ios. 5:4).
Tăierea împrejur este un semn al apartenenţei la poporul ales, un legământ
care nu a fost anulat sau ratificat, o continuitate a legământului Avraamic
fiind prezent in timpul lui Cristos continuând şi în zilele noastre. Toţi
copii poporului lui Dumnezeu, identificaţi a fi evrei, au obligaţia
patriarhală de o continuitate a recunoaşteri Dumnezeului Cel Atotputernic
care încă rămâne viu şi ţinător a legământului făcut cu spiţa neamului şi
urmaşilor lui Avraam. Circumcizia identifică pe bărbaţii evrei ca urmaşi a
patriarhului Avraam care prin credinţă a crezut pe YHVH.
Acoperirea Capului
O altă formă vizibilă de identificare a unui evreu în public este purtarea
unei tichie (mitră) numită Kippah sau Yarmulke. Prima menţiune a acoperiri
capului în Scriptură o găsim în Exodul 28:4 unde Dumnezeu îi spune lui Moise
veşmintele preoţeşti:
“Iată veşmintele pe cari le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o
tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu…”
În Leviticul 9:6 Moise spune lui Aaron şi fiilor săi:
“Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să
muriţi…”
Dumnezeu dă nişte ordine speciale de prezentare în faţa Dumnezeirii Sale,
cerând marelui preot şi preoţilor să-şi acopere capetele în prezenţa Sa. Un
alt exemplu de acoperire a capului îl găsim în 2 Samuel 15:30:
„David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi
mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei
capul şi suiau plângând.”
Acest pasaj dă o indicaţie că împăratul David avea obiceiul de aşi acoperi
capul la închinare. Profetul Ieremia 14:4 dă un alt exemplu de ruşine şi
pocăinţă, conducând la acoperire:
„Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară şi plugarii, înşelaţi în
nădejdea lor, îşi acopăr capul.”
Bruce R. Booker, Ph.D. făcând o analiză referitor la acoperirea capului face
următoarea menţiune:
Kippah. Un evreu bărbat nu este constrâns de
halakhah să poarte kippah; nu există nici o menţionare a sa nicăieri în
Talmud. Dar el este cu siguranţă un semn de identificare, de vreme ce el a
devenit un obicei atât de universal printre evreii religioşi încât acesta
aproape că poartă greutatea unei cerinţe halakhik. Este interesant că ceea
ce identifică kippah în diasporă este diferit de ceea ce identifică acesta
în Israel. În diasporă el spune „evreu;” dar în Israel el spune „dati”
(religios), şi stilul său (împletit, negru, brodat, etc.) spune ce fel de
evreu ortodox îl poartă. (18)
Purtarea Kippahi devine o practică universală. Nu sunt texte care să excludă
sau să oblige acoperirea capului la bărbaţi, totuşi pentru un evreu
acoperirea capului are o semnificaţie aparte. Enumerând câteva din motivele
acoperirii capului la evrei se poate menţiona (19):
• Recunoaşterea că Dumnezeu este deasupra tuturor lucurilor
• Acceptarea Torei si a poruncilor Sale
• O identificare cu poporul evreu
• O demonstrare a misiunii a tuturor evreilor
Acoperirea capului la evrei este o chestiune de reverenţă, de recunoaştere a
Suveranităţii lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai zeloşi au ajuns să-şi
acopere capul continuu în frică de lipsă de respect faţă de Dumnezeu.
Tăierea împrejur şi acoperirea capului reprezintă apartenenţa la poporul
evreu prin legământul Avraamic, şi respectul şi închinăciunea în faţa
autorităţii lui YHVH.
Evidenţele identităţii etnice
Evidenţele cercetărilor în urma a peste 25 de ani în căutarea identităţii
etnice, încercând să satisfac nişte curiozităţi la care întreaga familie a
ajuns, m-au confruntat cu nişte opţiuni la care nu m-aş fi aşteptat să le
întâlnesc. De fapt cine s-ar fi aşteptat să ajungă la cunoştinţa unor
evidenţe care ajung să schimbe cursul vieţii, pus în faţa unei acţiuni de
acceptare sau negare a ceea ce ai ajuns să vezi şi să înţelegi a fi
adevărul.
În tinereţe am fost confruntat cu realitatea naşterii din nou. Mi s-a dat
ocazia veşniciei nu datorită meritului meu sau a familiei mele ci datorită
bunăvoinţei lui Dumnezeu şi jertfa Mântuitoare. În baza credinţei primite
ajung să fac pasul primiri Cristosului în viaţa mea, o acceptare care a
iniţiat o transformare continua spre imaginea perfecţiuni lui Cristos în
mine.
După 25 de ani, într-un mod miraculos, în bunătatea Lui YHVH, ajung să
descopăr apartenenţa familiei Obeada la poporul ales, să fiu confruntat cu
realitatea unei alegeri veşnice a spiţei neamului Obeada. Unicitatea numelui
de familie, variaţiile acestui nume şi mărturia limitată a neamului,
descifrarea în parte a secretelor moşului Goloşie indica o apartenență
irefutabilă la poporul lui Dumnezeu, care ajung să-şi ocrotească viitorul în
secretele istorie de la o generaţie la alta.
Separaţi de tradiţia fariseică, sau a învăţăturilor rabinice, familia Obeada
lasă o urmă în istoria Creştinismului, prin dărnicia celor doi kneazi Petru
şi George care la 1781 dedică Biserica Ortodoxă, mai târziu urmaşii lor
urmând exemplu acestor viteji din trecut, construiesc şi dedică Biserica
Baptistă din satul Zolt spre slava Cristosului care a chemat această familie
să-l urmeze.
Problema descoperirilor făcute m-au pus în faţa unor decizii mai puţin de
aşteptat:
• Acceptarea dovezilor indicatoare că familia are origini ebraice
• Împlinirea legământului lui Avraam
• Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice
Acceptarea spiţei neamului
În zilele noastre sunt mai multe ramuri ebraice care au ajuns să aibe opinii
diferite la întrebarea cine este evreu. În vremurile Biblice bărbaţii evrei
luau de neveste femei din afara “clanului” ebraic, copii acestora fiind
consideraţi evrei. Ample exemple Biblice au demonstrat această practică în
care linia patristică a determinat răspunsul întrebării cine este evreu.
În timpurile Talmudice, mai precis în secolul doi, opiniile rabinice indică
o schimbare în validitatea identităţii ebraice în care numai copilul unei
mame ebraice sau a unei femei convertite la iudaism ajunge să fie recunoscut
a fi evreu. În zilele noastre răspunsul validităţii etnice stă în
apartenenţa religioasă la care unul aderă. De exemplu:
• Iudaismul Ortodox susţine că copilul unei mame ebraice îl legitimează a fi
evreu, chiar dacă acesta şi-ar schimba religia
• Iudaismul Conservative susţine linia matrianală în identificarea ebraică a
unei persoane, cu toate că în ultimi ani 68% îşi doresc o schimbare la
principiile Biblice patrianale (20).
• Iudaismul Reformat susţine o politică bilineală în care indiferent care
părinte este evreu, copilul este evreu atâta timp cât acest copil este
crescut ca evreu.
• Iudaismul Progresive recunoaşte ca evreu orice individ printr-o liniei
biliniară, din partea mamei sau a tatălui.
• Iudaismul Liberal merge pe aceiași linie ca Iudaismul Reformat
• Iudaismul Reconstrucţionist merge pe linia Reformată
• Iudaismul Karaite care acceptă Tenakh (Vechiul Testament) ca scrieri
canonice, excluzând Legea Orală prin învăţăturile rabinice din Mishnah şi
Talmud, susţin că ebraismul a fost menţinut exclusive prin linia patriatiscă
aşa cum Tenakh învaţă şi mulţi rabini susţin a fi practica ebraică din
vechime. (21)
Fiind creştin baptist, am ajuns să fiu mai aproape de poziţia Iudaismului
karaite datorită excluderii tradiţiei iudaice care de la sine putere ajunge
în formă fariseică să adauge legi şi practice străine Cuvântului lui
Dumnezeu. În baza evidenţelor descoperite şi a acceptării unei linii karaite
familia Obeada îşi are origine ebraice menţinute prin linia patriatistă din
tată în fiu.
Este o imposibilitate de convinge pe cineva de a fi ceea ce nu este, dacă
ceva lăuntric nu atestă sau îţi dă o inclinaţie de acceptare. În cazul meu
eu nu sunt singurul membru al familiei care a ajuns să accepte spiţa
neamului. Părinţii, o parte din fraţi, unchi şi mătuși au ajuns să fie
copleşite de ceea ce am ajuns să descoperim în urma cercetărilor făcute în
ultimi 25 de ani.
Este irefutabil că familia Obeada are origini ebraice, indiferent de
opiniile rabinice ortodoxe sau conservative care prin politica adaptată sunt
o ramură a iudaismului exclusivă ci nu inclusivă. Caius Obeada este şi va fi
un descendent evreu a familiei Obeada împreună cu familia, copii şi cei care
vor urma.
Împlinirea legământului lui Avraam
Odată ce ajungi să accepţi spiţa neamului, a te identifica a fi evreu ce
faci cu legământul lui Avraam? Neamul Obeada de cel puţin 3 generaţii nu
şi-au tăiat împrejur bărbaţii. Băiatul meu a fost tăiat împrejur în primele
zile a vieţii, eu şi restul familiei mele din necunoştinţă nu am împlinit
legământul Avraamic. Ideea tăieri împrejur nu este ceva natural şi sudori
mi-au venit numai la ideea împlinirii acestui act.
Imaginea patriarhului Avraam, şi durerile acestui act îmi inundau mintea. De
cel puţin un an de când am ajuns să acceptăm idea că suntem descendenţi
evrei am fost torturat de imaginile durerilor circumciziei. Unii din familie
m-au luat de nebun, alţii au râs cu disperare la imaginile unui Caius
bandajat, cu un mers de raţă, încercând să se recupereze. Nu pot scrie câte
glume şi ridicularizări a circumciziei au fost făcute.
Ideea circumciziei am ajuns să o accept, însă paşi împliniri acestui act
fiind inexistenţi. Bine-nţeles că Dumnezeu nu dormea în acest timp, fără să
fi ştiut că El îşi are planul Său.
Tăierea împrejur nu este un act uşor de acceptat aşa cum nu a fost uşor nici
lui Avraam. Credinţa şi prezenţa lui YHVH l-au forţat în împlinirea acestui
act. Iosua a forţat poporul Israel să se taie împrejur înainte de intrarea
în ţara promisă. Forţat de mâna Domnului, ajung să fiu tăiat împrejur.
Circumstanţele unor semne de sănătate, o vizită medicala mai specializată şi
împlinirea unei obligaţii patriarhale ca descendent a lui Avraam, m-au dus
la acceptarea împlinirea acestui act.
Astfel din râsete şi glume a apartenenţei ebraice ajung să împlinesc
legământul Avraamic. Poate să fie aceasta o coincidenţă sau un plan al
divinităţii??
Fără multă reclamă, sau înştiinţarea familiei (fraţi, părinţi, etc. ...) pe
data de 23 Martie (27 Adar) 2009, am fost tăiat împrejur.
Imediat după operaţie am chemat pe fratele meu să-i spun că i-am luat-o
înainte, la care m-a întrebat daca vreun rabin mi-a dat binecuvântarea. I-am
spus că nu a fost nici un rabin la spital, însă în sala de operaţie cu
excepţia unei asistente pe care nu am cunoscut-o toţi au fost evrei (doi
doctorii şi doi asistenţii). În mai puţin de 40 de minute am primit un
telefon din partea unui rabin din New York să mă felicite şi binecuvinteze.
Astfel că în casa primului născut a familiei Obeada, tatăl şi fiul împlinesc
legământul Avraamic. În planul Dumnezeirii, la timpul pregătit din veşnicii,
urmaşii unei rămăşiţa ebraice pierdute în timp şi spaţiu, împlinesc actul
aderenţei şi identificării cu poporul ales a lui Dumnezeu.
Acceptarea unei responsabilităţi Mesianice
Stabilirea unei apartenențe ebraice, împlinirea legământului Avraamic prin
circumcizia nu au făcut altceva decât să deschidă uşa unei responsabilităţi
pe care Cristos a dat-o apostolilor. În acelaşi timp a ridicat o serie de
întrebări din partea celor care până acum au cunoscut un Caius baptist. La
ora actuală două întrebări care necesită o clarificare evanghelică sunt în
contextul tăierii împrejur şi a acoperiri capului.
Tăierea împrejur
Am fost întrebat de ce tăierea împrejur în contextul credinţei în Cristos, a
doctrinelor baptiste care nu au nici o legătură cu etnicitatea ebraică.
Tăierea împrejur nu are nici o legătură cu credinţa şi practica baptistă,
însă are o importanţă deosebită în contextul descendenţei ebraice. Două
lucruri ar trebui clarificate în contextul tăierii împrejur şi viaţa de
credinţă:
1. Biserica primului secol a fost cu predominanţă evreiască. Primul
Conciliul Bisericesc de la Ierusalim a trebuit să clarifice cerinţele unor
evrei prin care toţi cei ce acceptaseră noua viaţă în Cristos (din rândurile
neamurilor) să fie tăiaţi împrejur. Apostoli fac clar bisericii că Duhul
Sfânt şi adunarea sfinţilor de le Ierusalim au găsit cu cale “să nu mai
punem peste voi nici o altă greutate…” (Fapt. 15:28-29)
Adunarea sfinţilor clarifică că nu este necesar tăierea împrejur în
contextul credinţei în Cristos. Atâta timp cât Cristos nu a venit să
înlocuiască Legea, tăierea împrejur rămâne o validitate şi o identitate a
poporului evreu, un semn al legământului între poporul ales şi Dumnezeu.
Biserica lui Cristos nu i se cere o convertire sau acceptanţă a unei
identităţi ebraice, ci i se cere urmarea Crucii lui Cristos, a unei vieţi în
Cristos.
Credincioşi evrei din primele secole au continuat tăierea împrejur până în
zilele noastre fără să confunde legământul Avraamic şi acceptanţa lui
Cristos ca Mesia. Pavel în Romani 3:12 scrie:
“Care este deci întâietatea Iudeilor, sau care este folosul tăierii
împrejur?
Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-a fost
încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.”
Credincioşilor evrei din primele secole nu li s-a cerut să nu se mai taie
împrejur, dimpotrivă ei au continuat să păstreze ceea ce li s-a cerut din
partea lui Dumnezeu prin Avraam. Credincioşii zilelor noastre cunoscuţi sub
numele de evrei Mesianici, continuă să se identifice cu poporul ales,
continuând ţinerea practicilor evreiești, a sărbătorilor naţionale care îi
identifică cu poporul Evreu.
2. Aşa cum am menţionat mai sus, tăierea împrejur este un semn al
identităţii ebraice, o continuare a ţineri legământului între YHVH şi
Avraam. Noul Testament ne redă o instanţă în care un ucenic a lui Pavel şi
un învăţător a trebuit să se taie împrejur. Acest personaj Nou Testamental a
fost Timotei.
În Fapte 16:1-4 îl găsim pe Pavel în misiunea la Derbe şi Listra. În aceste
locuri îl întâlneşte pe tânărul Timotei care era evreu după mamă. Având în
vedere că misiunea lui Pavel era în mijlocul diasporei evreieşti, Pavel îl
taie împrejur pe Timotei ca să nu fie o pricină de poticnire evreilor din
zonă. Pavel nu l-ar fi forţat pe Timotei să se taie împrejur dacă nu
împlinea condiţia de a fi evreu. În acelaşi timp tăierea împrejur a lui
Timotei a împlinit doua lucruri: împlinirea legământului Avraamic şi în al
doilea rând a deschis uşile evreilor să primească Evanghelia lui Cristos.
Tăierea împrejur joacă un rol esenţial pentru cei care ajung să se
identifice a fi evrei. Ani de zile şi de cel puţin 3 generaţii familia mea
nu a tăiat împrejur pe descendenţii ei. Ajuns în faţa unor clarităţi şi
convingeri nu numai personale dar ca familie, am ajuns să fiu forţat să
împlinesc legământul înaintaşilor mei. Eu şi copilul meu am împlinit porunca
data evreilor, conformându-ne şi pregătindu-ne pentru lucrările la care am
fost chemaţi.
Nu ne cunoaştem viitorul, însă avem certitudinea împlinirii voii lui
Dumnezeu, nu numai cu referinţă la viaţa veşnică dar şi la legalitatea
apartenenţei la poporul lui Dumnezeu. Ca evrei suntem pregătiţi şi
însărcinaţi prin puterea Duhului Sfânt să fim martorii neamului nostru
evreu. Circumstanţele tăierii şi descoperirilor descendenţei ebraice sunt
încă un mister a lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce şi pentru ce după atâtea
generaţii de Obeada, însă am încredinţarea totală în învrednicirea chemării
la planul veşniciei.
Acoperirea Capului
Ca evreu ajungi să te identifici cu practicile poporului luând în
consideraţie credinţa primită din partea lui Cristos. Acoperirea capului nu
este numai o identificare vizibilă a fi evreu, dar este un semn de umilinţă,
de supunere în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Dacă înaintașii bisericii
catolice împreună cu papa îşi acoperă capul în faţa altarului, cum aş putea
să nu mă acopăr în faţa prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul adunării
sfinţilor?
Nu este uşor să te prezinţi a fi deosebit faţă de alţii, să fi singurul în
toată biserica cu capul acoperit. Totuşi chemarea primită, mărturia care
mi-a fost încredinţată mă obligă să mă supun convingerilor şi practicii
apostolilor, a credincioşilor primelor secole.
Misiunea Vox Dei are o deschidere globală în misiune. Programele şi
scrierile transmise prin intermediul internetului sunt citite şi văzute în
toată lumea incluzând Israelul. Identitatea de evreu a ajuns să deschide
uşi, să dea oportunitatea de dialog, şi de îmbărbătare. Am ajuns nu de bună
voie, ci datorită chemării şi iluminării Duhului Sfânt să-mi găsesc
rădăcinile. Acoperirea capului are nu numai o semnificaţie estetică ci de
principiu şi adevăr.
A fi evreu baptist
Dacă
până acum 2 ani mă identificam a fi un român baptist, în ultimul an am ajuns
să mă identific a fiu un evreu baptist. Nu pot să enumăr posibilităţile de
mărturie şi discuţie care mi s-au deschis datorită unei identificări
evreo-baptiste. Schimbările “estetice”, referindu-mă la tăierea împrejur şi
acoperirea capului nu au schimbat cu nimic baza teologică la care am ajuns
să ader.
Îmi aduc aminte de surpriza părinţilor şi a fraţilor la vestea tăierii
împrejur. După intervenţia chirurgicală ajungând acasă m-am dus să-mi
vizitez părinţii care stau la o casă distanţă de mine. După mai multe
întrebări şi explicaţii referitor la procedură, tata cu lacrimi în ochi îmi
spune: “Caius tu nu mai eşti un învăţător ci un rabin”. I-am răspuns
tatălui: “..tata nu este decât o schimbare de termeni: din română în
ebraică….”
În biserica lui Cristos au fost şi sunt mulţi evrei care au acceptat pe
Cristos ca Mesia. În bisericile baptiste romane am avut binecuvântarea să
avem evrei. Prin rândul celor care am ajuns să ştiu de ei pot aminti:
• Daniel Branzei (pastor) şi neamurile dânsului
• Marian Levi (pastor) şi neamul dânsului
• Mihai Ben-Hur şi familia
• Teo Smilnovici şi familia
• Familia Olaru şi neamurile
• Familia Obeada si restul neamului
Numai câteva nume din numărul mult mai mare al celor care au venit din
familii evreieşti, care circumstanţele vieţii ne-au separat de spiţa
neamului nostru. Pe mine m-a adus Domnul înapoi fără să ştiu de ce şi pentru
ce. Cea ce mi-a fost dat să ştiu am primit, am acceptat, am ajuns forţat să
împlinesc voia Sa în pregătire pentru lucrurile viitoare.
S-ar părea că aş fi un ashkeneaz, evidenţele găsite îndreptându-mi ochii
spre o emigrare a neamului meu din partea Germaniei. Ca seminţie nu pot ştii
de unde mă trag, posibilităţile apartenenţei numelui indică a fi: seminţia
lui Iuda, lui Isahar sau a Leviţilor. Seminţia lui Iuda este cea care a
perpetuat credinţa, majoritatea evreilor din zilele noastre având o linie
moştenitoare în acest trib. Seminţia lui Isahar este recunoscută pentru
intelectuali ei, Cartea Cronicilor făcând această menţiune (1 Cr. 12:32).
Seminţia lui Levi fiind recunoscută pentru predarea şi chemarea de a învăţa
şi ţine Legea lui Dumnezeu.
Nu mă emancipez la ghicirea seminţiei, însă am ajuns să fiu atent la
cerinţele şi practica Evanghelică la care am fost chemat. A fi evreu nu
schimbă cu nimic practica şi credinţa. A fi creştin este o chemare, o
alegere a Dumnezeirii din veşnicii. Nu îmi este ruşine de credinţa primită
şi nici de neamul din care am ajuns să văd lumina zilei. Credinţa este a
Domnului, trăirea mi-a fost încredinţată, roadele sunt a Mântuitorului.
Shalom!
Coram Deo!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Note de subsol:
1. http://www.patzinakia.ro/NEWS/articole/Vasary-Curta-controversy.html
2. http://soltdm.com/forum/viewtopic.php?p=495
3. http://www.mispedia.org/Chassidei_Ashkenaz.html
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenaz
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Ashkenazi_Jews
6. http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1432&page=3
7. http://lcweb2.loc.gov/service/gdc/scd0001/2003/20030122001ro/01320q.gif
8. http://www.avotaynu.com/csi/csi-result.html?page=previous
9. http://www.jewishgen.org/Sephardic/yohasin.HTM
10. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111914/jewish/Rabbi-Obadiah-De-Bertinoro.htm
11. http://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/111930/jewish/Rabbi-Obadiah-Sforno.htm
12. http://en.wikipedia.org/wiki/Ovadia_Yosef
13. http://www.torah.org/learning/tabletalk/5764/vayikra.html
14. http://www.louisjacobs.org/index.php?pge_id=71
15. http://www.torah.org/features/spirfocus/tolerance.html
16. http://en.wikipedia.org/wiki/Mamzer
17. http://www.voxdeibaptist.org/Acoperirea_capului_la_barbati.htm
18. http://en.wikipedia.org/wiki/Yarmulke
19. Wertheimer, Jews in the Center: Conservative Synagogues and their
Members.
20. http://en.wikipedia.org/wiki/Matrilineal#cite_note-9
sus
Pe pagina de 
